Descoperire înspăimântătoare la un spital din Marea Britanie. Peste 450 de pacienţi ar fi murit după ce medicii din clinica Gosport War Memorial le-au administrat analgezice puternice fără justificare, se arată într-un raport făcut public. Decesele au avut loc în perioada 1989 - 2000. Autorităţile responsabilie susţin însă că numărul victimelor ar putea fi şi mai mare.
Un polițist din Iași susține că a fost amenințat cu moartea de un fost primar. Polițistul local i-a cerut să-și mute mașina parcată neregulamentar, iar fostul edil i-ar fi zis că-i bagă cuțitul în...
Ford F-150 este cea mai vândută mașină în primele patru luni ale anului cu peste 336.000 de unități și este urmată de Toyota Corolla și Volkswagen Golf, în timp ce Dacia Sandero ocupă locul 43 cu peste 123.000 de unități, scrie automarket.ro. Citește mai departe...
Străzile din satul Lopatna, comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei vor fi iluminate noaptea, grație Primarul comunei Jora de Mijloc, vicepreședinta Partidului ȘOR, Marina Tauber, care în mai puțin de o lună de la preluarea mandatului, a dat în exploatare proiectul de iluminare stradală.
Străzile din satul Lopatna, comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei vor fi iluminate noaptea, grație Primarul comunei Jora de Mijloc, vicepreședinta Partidului ȘOR, Marina Tauber, care în mai puțin de o lună de la preluarea mandatului, a dat în exploatare proiectul de iluminare stradală.
Un antrenor de înot din oraşul rusesc Irkutsk a fost condamnat la 23 de ani de puşcărie pentru că timp de şapte ani şi-a violat elevii. În dosar, profesorul este învinuit pentru 69 de cazuri de pedofilie. Bărbatul nu este de acord cu sentința. Citește mai departe...
Ce înseamnă solstiţiu. Solstiţiul de vară 2018. În astronomie, se numesc solstiții cele două momente din an când planul determinat de centrul Soarelui și de axa de rotație a Pământului este perpendicular pe...
Noaptea trecută trei tineri de 20 de ani au intrat pe teritoriul unui centru de agrement din Hîncești, iar unul a fost împușcat mortal și a decedat la spital. TV8 a aflat cine sunt cei trei tineri: unul dintre ar fi fiu de deputat, unul fiul unui comisar de poliție, iar cel decedat ar fi fiul unui fost colaborator SIS. {{297248}}Astfel, potrivit surselor TV8, doi dintre cei tineri care au supravie
Noaptea trecută trei tineri de 20 de ani au intrat pe teritoriul unui centru de agrement din Hîncești, iar unul a fost împușcat mortal și a decedat la spital. TV8 a aflat cine sunt cei trei tineri: unul dintre ar fi fiu de deputat, unul fiul unui comisar de poliție, iar cel decedat ar fi fiul unui fost colaborator SIS. {{297248}}Astfel, potrivit surselor TV8, doi dintre cei tineri care au supravie
Recursul depus de către apărarea lui Andrei Năstase ca urmare a deciziei Judecătoriei Chișinău de invalidare a rezultatelor alegerilor locale urmează să fie examinat de către Curtea de Apel Chișinău astăzi, 21 iunie, la ora 15.00. Purtătoarea de cuvînt a Curții de Apel, Octeabrina Popa, a declarat pentru IPN că dosarul a fost repartizat judecătorului Vladislav Clima. {{297257}}Judecătoria municip
Vama Palanca va fi închisă în această seară. Punctul de trecere a frontierei nu va activa de la ora 17:00, până mâine la aceeaşi oră.Circulaţia va fi sistată din cauza construcţiei reţelelor electrice şi de gaze pe teritoriul vămii. Citește mai departe...
Solicitat de TRIBUNA, cunoscutul analist politic Anatol Țăranu a venit cu un comentariu pe marginea deciziei judecătorești de nevalidare a mandatului de primar al capitalei a lui Andrei Năstase.
Bătăuşii din Pitesti, care şi-au împarţit pumni şi picioare, s-au ales cu plângere penală pentru lovire. Incidentul a avut loc într-un club din Piteşti, acolo unde patronul şi paznicii s-au bătut cu mai...
Un nou protest se anunţă astăzi în capitală. Începînd cu ora 18:00, în faţa Primăriei, chişinăuienii se vor aduna pentru a protesta împotriva invalidării mandatului lui Andrei Năstase. {{297258}}De acesată dată, manifestaţia se va desfăşura sub sloganul „Hai cu noi! Vă fură și pe voi!”. Amintim că ieri, 20 iunie, peste două mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta paşnic. Aceștia s-au ad
O tânără din județul Alba ar fi avut parte de clipe de coșmar zilele trecute. Era la o bere cu băiat de 18 ani în oraș și cu alți doi amici, unul de 20, altul de 15 ani. Au stat la o bere toți, după care...
Recursul depus de către apărarea lui Andrei Năstase ca urmare a deciziei Judecătoriei Chișinău de invalidare a rezultatelor alegerilor locale urmează să fie examinat de către Curtea de Apel Chișinău astăzi, 21 iunie, la ora 15.00.
Începînd cu luna mai, numărul cererilor pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova a crescut semnificativ. Zilnic sînt recepționate în medie 3150 de cereri, în timp ce în luna aprilie se înregistrau 2000 de solicitări. Cele mai multe adresări sînt în Capitală. În acest context au fost întreprinse unele măsuri administrative. Astfel, pentru Serviciile de eliberare a actelor în
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat joi pe piaţa interbancară la nivelul de 2,95% pe an, de la 2,93% cât era miercuri, fiind cel...
Kremlinul a renunțat la serviciile lui Dmitri Rogozin privind relația cu Tiraspolul.
În luna mai, Rogozin a devenit directorul Roskosmos, iar Administrația Putin a decis să numească alte două persoane care să gestioneze relațiile dintre Moscova și Transnistria.
Purtătorul de cuvînt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat pentru RBK că decretul privind demiterea lui Rogozin din
Un bărbat din Bălți a fost reținut și este cercetat penal de ofițerii și procurorii anticorupție, fiind bănuit de trafic de influență, relatează Noi.md.
Temei pentru inițierea cauzei penale a servit denunțul unei persoane, care susține că omul ar fi primit 1500 de euro, sub pretextul că poate soluționa un caz de eschivare a conducătorului auto de la testarea alcoolscopică.
{{295977}}În cadru
Bun găsit şi salutare pentru toţi şi fiecare. Sunt Vsevolod Cernei şi vă propun să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.Bunăoară, despre gentlemeni. Citește mai departe...
Aproximativ 800 de persoane au protestat miercuri în Piaţa Victoriei din România împotriva modificărilor la codul de procedură penală adoptate de Parlament în mare grabă luni seară.
Horoscop weekend. In drumul sau spre Luna plina de joi 28 iunie 2018 in Capricorn, iata ca in weekendul cuprins intre vineri 22 iunie si duminica 24 iunie, Luna este in crestere si in Scorpion. Ce weekend atipic,...
Kremlinul a renunțat la serviciile lui Dmitri Rogozin privind relația cu Tiraspolul. În luna mai, Rogozin a devenit directorul Roskosmos, iar Administrația Putin a decis să numească alte două persoane care să gestioneze relațiile dintre Moscova și Transnistria.
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.