Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia a început atipic. Țara gazdă a reușit un rezultat superb în partida de deschidere, iar marile favorite nu au impresionat. Ba chiar mai mult, campioana mondială în exercițiu, Germania, a debutat dezastruos în fața Mexicului. Oare de ce?
Joi, 21 iunie, ambasadorul Victor Osipov reprezentant permanent al Republicii Moldova pe lângă OSCE, a prezentat în cadrul Forumului pentru Cooperare în domeniul Securității (FCS), o declarație în care a abordat chestiuni legate de prezența militară străină ilegală pe teritoriul țării noastre. Acesta a solicitat în numele țării noastre statelor participante la OSCE să susțină la ONU rezoluția privind retragerea trupelor și munițiilor rusești de pe teritoriul țării noastre.
Avertisment: Statul în penultimul rând de la avion înseamnă că poți fi spectator la lucrurile care se întâmplă în spatele avionului, ferit de ochii publicului.
Pentru un cuplu,...
Ghinion pentru un spectator la un meci de baseball din SUA. El a vrut să prindă mingea, însă a ratat-o şi şi-a făcut praf doza de bere.Suporterul a ratat mingea, iar aceasta s-a izbit direct de halba de bere. Citește mai departe...
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă despre cel mai plătite joburi pe piața muncii la 12 iunie 2018, conform declarațiilor agenților economici.
Aşadar, printre primele cel mai plătite joburi din listă sînt următoarele:
programator cu un salariu ce poate ajunge pînă la 30 mii de lei
manager - salariul variază între 1
Gradele din termomentru arată temperaturi ridicate și suntem îndemnați să căutăm locuri cât mai plăcute. Dacă doriți să mergeți altundeva decât pe litoral, vă propunem câteva locuri pline de frumusețe ș...
Un accident grav a avut loc cu puţin timp în urmă, pe strada Mihai Viteazu din Capitală. Două maşini au fost făcute zob, iar la faţa locului a venit o ambulanţă şi un echipaj al pompierilor. Citește mai departe...
Un accident grav a avut loc cu puţin timp în urmă, pe strada Mihai Viteazu din Capitală. Două maşini au fost făcute zob, iar la faţa locului a venit o ambulanţă şi un echipaj al pompierilor.Deocamdată nu se cunoaşte cine se face vinovat de accident şi dacă sunt victime. Citește mai departe...
Într-o declarație a Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului european, mai mulți eurodeputați își exprimă îngrijorarea față de recenta decizie a Judecătoriei Centru de a nu valida alegerile locale din Chișinău, decizie care, susțin europarlamentarii, s-a luat „într-o manieră lipsită de transparență” și având la bază „motive dubioase”.
Implicarea politicului în actul de justiție și în desfășurarea alegerilor contravine standardelor europene pe care Republica Moldova s-a angajat să le respecte... Читать дальше...
Într-o declarație a Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului european, mai mulți eurodeputați își exprimă îngrijorarea față de recenta decizie a Judecătoriei Centru de a nu valida alegerile locale din Chișinău, decizie care, susțin europarlamentarii, s-a luat „într-o manieră lipsită de transparență” și având la bază „motive dubioase”.
Implicarea politicului în actul de justiție și în desfășurarea alegerilor contravine standardelor europene pe care Republica Moldova s-a angajat să le respecte... Читать дальше...
Meteorologii au emis o avertizare de schimbarea bruscă a vremii. Astfel, în perioada 21.06 începând cu ora 18:00 şi pe data de 22.06, ora 12 vor cădea averse însoțite de descărcări electrice, izolat puternice 20-25 l/m2 cu grindină. Citește mai departe...
Judecătorii Curții de Apel Chișinău urmează să examineze astăzi, începând cu ora 15, recursul avocaților liderului formațiunii Partidul Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, care a învins în scrutinul pentru postul de primar al capitalei.
Purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel, Octeabrina Popa, a declarat pentru agenția de știri IPN că dosarul a fost repartizat magistratului Vladislav Clima. Marți, 19 iunie, mandatul lui Andrei Năstase nu a fost validat de judecători, iar rezultatele alegerilor anticipate au fost declarate nule. Читать дальше...
Judecătorii Curții de Apel Chișinău urmează să examineze astăzi, începând cu ora 15, recursul avocaților liderului formațiunii Partidul Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, care a învins în scrutinul pentru postul de primar al capitalei.
Purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel, Octeabrina Popa, a declarat pentru agenția de știri IPN că dosarul a fost repartizat magistratului Vladislav Clima. Marți, 19 iunie, mandatul lui Andrei Năstase nu a fost validat de judecători, iar rezultatele alegerilor anticipate au fost declarate nule. Читать дальше...
Volvo va folosi cel puţin 25% de plastic reciclat pentru fiecare maşină nou lansată, începând din 2025. Volvo Cars i-a determinat pe furnizorii din industria auto să lucreze mai aproape de producătorii de automobile, pentru a dezvolta componentele generaţiei viitoare într-un mod cât Citește mai departe...
Un microbuz de rută, plin cu pasageri, s-a ciocnit cu un automobil de model Toyota.
Totul s-a întîmplat pe stradă Muncești din capitală.
Potrivit martorilor, accidentul a avut loc în dimineața zilei de azi. Tot martorii spun că microbuzul era plin cu pasageri. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Politia investigheaza cazul.
Președintele american Donald Trump a anulat decizia care prevedea separarea copiilor de părinții imigranți, veniți din Mexic, care încercau să traverseze ilegal granița cu Statele Unite. După ce a semnat un ordin executiv miercuri, 20 iunie, Trump a promis să păstreze familiile „unite” în detenție. „Nu agreez faptul ca copiii să fie separați de părinți”, a spus liderul de la Casa Albă, insistând însă că administrația americană în continuare va manifesta „toleranță zero” față de imigrația ilegală. Читать дальше...
Serviciul Fiscal este cu ochii pe centrele de agrement de pe întreg teritoriul ţării. Pentru a preîntâmpina orice abatere de la legislaţie, inspectorii fiscali vor efectua controale inopinate şi vor institui posturi fiscale în toate centrele de agrement din ţară. Citește mai departe...
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat că John Bolton, consilierul prezidențial american pe probleme de Securitate națională, planifică să viziteze Moscova, fără a oferi însă prea mule detalii. „Din câte cunoaștem, această călătorie va avea loc. Asta e tot ce pot să vă spun la moment”, le-a declarat Dmitri Peskov jurnaliștilor.
Agenția rusă de știri Interfax citează surse de la Washington care susțin că Bolton este așteptat la Moscova săptămâna viitoare, pentru a pregăti o posibilă întâlnire... Читать дальше...
Julieta Szonyi a fost considerata intotdeauna una dintre cele mai frumoase actrite din Romania. Iata cum arata acum cea care i-a dat viata personajului Adnana din binecunoscutul serial.
Julieta Szönyi (Julieta Ghiga...
Un restaurant din Statele Unite a decis să celebreze într-un mod inedit ziua Milkshake-ului de vanilie, care a fost marcat ieri în toată America. Administratorii localului au pregătit cel mai scump Milkshake din lume, performanţă care a fost inclusă şi în Cartea Recordurilor. Citește mai departe...
Scriitorul Horia-Roman Patapievici consideră că, într-o lume care evoluează pe logica statelor-continent, pentru România este vitală prezenţa în Uniunea Europeană şi în NATO. Patapievici a mai precizat c?...
Primarul ales Andrei Năstase, susține că indiferent de decizia de astăzi a Curții de Apel, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr își cheamă susținătorii duminică să iasă la protest în Piața Marii Adunări Naționale.
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.