Grupul celor opt deputați neafiliați plecați din fracțiunea PLDM sunt cei care l-au promovat în funcție pe Eduard Grama la funcția de ministru al Agriculturii. Deschide.MD a reușit să obțină un scurt interviu de la Ion Balan, unul dintre cei opt parlamentari care l-au vrut pe Grama pe șefia Agriculturii. Or Ion Balan este și deputatul cu cea mai intensivă activitate în sectorul agricol. Iată cum comentează el, în numele câtorva colegi de-ai săi reținerea de ieri a ministrului. Ținem să precizăm că... Читать дальше...
Statele Unite „nu recunosc «referendumul» din Crimeea ce a avut loc pe 16 martie 2014, precum și anexarea peninsulei de către Kremlin, transmite, într-un comunicat de presă, Departamentul de Stat al SUA, la împlinirea a trei ani de la organizarea referendumului.
Comisia Europeană a dat undă verde joi acordării unui ajutor în valoare de 600 milioane de euro Ucrainei, care se confruntă cu o gravă criză economică și este în continuare marcată de conflictul declanșat acum trei ani în estul țării, informează AFP.
Opoziția parlamentară susține că proiectul propus de PDM privind trecerea la sistemul uninominal în cadrul scrutinelor parlamentare conține o mulțime de carențe, iar implementarea lui contravine Constituției și normelor internaționale.
Starea trotuarelor din municipiul Chişinău face obiectul unei campanii – Arată-ne trotuarul tău – lansată de câteva săptămâni pe reţelele sociale de Grupul de Iniţiati-vă „Pune Umărul”, care îşi îndeamnă concitadinii să trimită imagini cu trotuare deteriorate, indicând adresa lor exactă, în vederea sesizării autorităţilor publice locale. Grupul are deja în palmares câteva mii de imagini ce referă asupra stării deplorabile a trotuarelor şi bordurilor din capitală.
Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova și Ambasada României la Chișinău au premiat învingătorii primei ediții a Concursului republican pentru elevi „Limba noastră-i o comoară”. Marele trofeu a fost luat de grupul de elevi de la L. T. „Lucian Blaga” din or. Telenești, iar locurile I la cele două categorii ale concursului au fost obținute de tinerii de la Liceul Teoretic din s. Țipala, r-nul Ialoveni și de grupul de elevi ai Gimnaziului ”Emil Loteanu” din s. Clocușna, Ocnița.
Republica Moldova intenționează să boicoteze Adunarea Parlamentară a CSi care va avea loc la St, Petersbourg în perioada 26-28 martie. Surse parlamentare informează ca motivul ar fi legat de lipsa unor acțiuni concrete privind soluționarea problemelor semnalate în nota de protest transmisa de autoritățile din Republica Moldova autorităților din Federația Rusă. Președintele Parlamentului a refuzat să ne ofere detalii în legătură cu acest subiect, dar a confirmat că se examinează posibilitatea unei... Читать дальше...
Comisia mixtă moldo-română pentru integrare europeană urmează să se reunească la Chișinău în trimestrul doi al acestui an. Organizarea evenimentului a fost discutată azi în cadrul consultărilor politice între viceministrul de Externe, Lilian Darii și secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul MAE al României, Dan Neculăescu.
Ex-preşedintele holdingului ELAT, Leonid Volneanschi, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru însuşirea prin escrocherie a peste 3 milioane lei de la BC „Universalbank” SA.
Procuratura şi Poliţia Capitalei au destructurat o grupare criminală specializată în comercializarea angro a pastilelor cu efect psihotrop în proporţii deosebit de mari, transportate pe teritoriul ţării prin contrabandă din statele europene.
O persoană a fost rănită ușor în explozia produsă în momentul în care a deschis un plic la sediul Fondului Monetar Internațional (FMI) și al Băncii Mondiale din Paris, transmite joi postul BFM TV, citat de Reuters.
Șase organizații locale 13 consilieri locali, unul orășenesc și unul raional ai PL anunță că părăsesc formațiunea și aderă la Partidul Unității Naționale. Documentele confirmative au fost publicate pe contul de facebook al lui Anatol Șalaru, cel care de altfel conduce grupul de lucru pentru constituirea noii formațiuni politice.
De o lună tot răsfoiesc două din cele trei volume de Istoria a Moldovei editate de „Asociaţia istoricilor şi politologilor pro-Moldova”, finanţate de „Iubesc Moldova” – adică de Dodon, pe banii murdari ruseşti din Bahamas, dacă ţinem cont că preşedintele Dodon se împrumută de la părinţi şi de la socri. Mă gândesc că mama lui, profesoară de Limba Română, nu i-ar fi dat bani pentru aşa tâmpenii.
Membrii unei grupări criminale specializate în comercializare de droguri în sectorul Botanica, reținuți pe 13 martie, au fost puse sub învinuire de Procuratura Chișinău. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de reprezentanții Procuraturii Generale.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că instituția activează în regim normal, chiar în condiția reținerii ministrului Eduard Grama.
72 la sută din cetățenii moldoveni din diasporă susțin votul uninominal sau cel mixt pentru alegerile parlamentare, iar 87 % doresc ca deputații să fie aleși din rândurile celor care sunt plecați peste hotare, 79 vor ca deputaților să li se poată retrage mandatul.
A trecut o săptămână de când prim-ministrul Pavel Filip și spicherul parlamentului RM, Andrian Candu, i-au înmânat ambasadorului rus la Chișinău, Farit Muhametșin, o Notă spre a fi transmisă Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei. MAE rus s-a pronunţat imediat ce Nota a ajuns Moscova. De atunci, Moscova a luat apă în gură cu privire la notă și nu a făcut nicio afirmație a la nivel oficial cu privire la protestul Chișinăului.
Liderii PAS, PPDA și PLDM critică inițiativa PDM privind trecerea la sistemul uninominal în cadrul scrutinului parlamentar și susțin că prin implementarea acestor modificări liderul democraților, Vlad Plahotniuc, urmărește scopul de a uzurpa puterea. Declarația a fost făcută azi, în cadrul unei conferințe de presă.
Maia Sandu este cel mai apreciat politician de diaspora moldovenească. Acest lucru reiese dintr-un Barometru al Diasporei realizat de IMAS.
Procurorii au emis astazi ordonanță de punere sub învinuire a ministrului agriculturii pentru corupere pasiva. Tot astăzi, procurorii urmează sa transmită Guvernului demersul de suspendare din funcție a ministrului.
Președintele moldovean, Igor Dodon a trimis o scrisoare Guvernului prin care a cerut introducerea în curriculumul școlar a disciplinei Istoria Moldovei. Dodon spune că toate disciplinele umanitare din sistemul de învățământ au fost concesionate României începând cu anul 1990.
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.