Un bărbat din satul Lunga Nouă, ce se află sub administrația ilegală a Tiraspolului, și-a ucis în noaptea de 6 martie ambii fii, care aveau șase și nouă ani, apoi s-a spânzurat lăsând un bilet în care și-a cerut iertare pentru crima comisă.
Eforturile de implementare a reformelor asumate de Republica Moldova prin semnarea Acordului de Asociere sunt apreciate de Germania. La întrevederea de la Berlin a președintelui Parlamentului, Andrian Candu, ministrul de stat pentru afaceri europene, Michael Roth, a încurajat autoritățile să accelereze reformele, chiar dacă acestea sunt, pe alocuri, dureroase pentru oameni.
Lângă Kremlin, în Moscova, au fost reținute șapte persoane din cauza bannerelor desfășurate în Piața Roșie pe care scria „Femeie președinte”, „Femeie patriarh”, „Toată puterea femeilor”, „200 de ani bărbații sunt la putere”, potrivit „Novaya Gazeta”, care publica imagini de la fața locului.
În regiunea Odesa va fi amenajat un poligon pe care forțele militare ucrainene vor putea testa rachete și arme anti-tanc, informează UNIAN.
Festivalul Feminist 2017 „Revendicarea Consimțământului” s-a încheiat cu marșul „Nu înseamnă Nu”. Evenimentul a început la orele 12:00 și a avut ca scop informarea societății asupra intimidării, discriminării și violenței.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că securitatea aliaților s-ar îmbunătăți dacă ar include femei în condiții de egalitate în instituțiile de apărare și în armatele naționale, domeniu în care au avut loc progrese, dar unde mai este încă de parcurs un „drum lung”, transmite EFE.
Grupul de Inițiative Feministe din Moldova a organizat astăzi marșul "NU înseamnă NU”, în cadrul festivalului feminist 2017 „Revindecarea Consimțământului”. La marş a luat parte şi liderul Partidului „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu, care a declarat că în felul acesta se încearcă sensibilizarea societății cu privire la violenţă şi viol.
Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson a reiterat ministrului ucrainean de externe, că sancțiunile împotriva Rusiei, cauzate de implicarea acesteia în conflictul din estul Ucrainei, vor rămâne în vigoare.
Ce fel de felicitări credeți că așteaptă femeile din Moldova de opt martie? Imagini cu ghiocei sau alte flori, cu mărțișor sau locuri idilice... N-aveți imaginație! Cum să lași o sărbătoare importantă fără să-ți faci campanie electorală? Florile cu florile, dar importante sunt alegerile viitoare, Ziua Femeii este doar un pretext.
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a decis să sărbătorească ziua de 8 martie la pescuit. Într-o postare video pe pagina sa de Facebook primarul de Bălți se laudă că a prins somn de 21 kg.
Consolidarea securității în Uniunea Europeană, creșterea economică și crearea locurilor de muncă se numără printre prioritățile asumate de miniștrii Afacerilor Europene din țările UE, marți, când au decis revizuirea Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2014-2020 pentru a-l adapta la noile priorități europene, informează un comunicat remis CaleaEuropeana.ro.
Nu știu dacă știți, dar în Chișinău un bar se cheamă Viitor. Nici eu nu am știut de asta până azi, când am coborât de pe bicicletă și am mers să beau o cafea. Cine în locul meu nu ar fi făcut la fel, dacă ar fi dat de acest bar, ascuns între blocuri, pe care nu-l vedeai din stradă? Am deschis ușa și imediat am vrut să ies înapoi, dar deja era prea târziu.
De 8 martie, compania Avia Invest a surprins plăcut toate femeile din Aeroportul Internațional Chișinău, oferindu-le în dar flori în semn de respect și apreciere. Cu această ocazie, de buna dispoziție a tuturor pasagerilor au fost responsabili mimii. Atmosfera de sărbătoare a fost completată cu numere de dans.
42,4% din respondenții unui sondaj de opinie sunt total de acord cu afirmația că este „mai mult de datoria bărbatului să aducă bani acasă”. Ponderea crește până la 73,5%, dacă se ia în calcul și opțiunea „mai degrabă de acord”. Totodată, 23,9% din respondenți consideră că este „mai mult de datoria femeilor să se ocupe de treburile casei” sau 57%, dacă ţinem cont şi de opțiunea „mai degrabă de acord”. Cercetarea a fost desfășurată în contextul determinării Indexului Egalităţii de Gen, de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.
Rusia a anunţat, marţi, că filmul „Frumoasa şi Bestia” a fost inclus într-o categorie de pelicule ce nu pot fi vizionate de spectatorii în vârstă de până la 16 ani, după apelul lansat de un deputat ultraconservator din această ţară care a solicitat interzicerea lungmetrajului din cauza unui „moment gay”, informează Le Parisien.
Trei indivizi din raionul Călăraşi, condamnaţi anterior pentru trafic de droguri, au fost reţinuţi de poliţie în timp ce primeau suma de 500 de euro, estorcată de la un tânăr.
Uniunea Europeană susține şase proiecte menite să îmbunătățească relația dintre cele două maluri ale Nistrului. Proiectele, care sunt parte a Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, au fost prezentate în cadrul unui eveniment public desfășurat la Chișinău pe 7 martie.
8 martie este ziua în care femeile așteaptă cu nerăbdare cadouri pe care și le asumă mai mult sau mai puțin bărbații: flori, ciocolate și tot felul lucruri. Unele pretind că le merită pentru că sunt mame, altele, pentru simplul fapt că sunt femei.
Relansarea dialogului politic și reformele implementate de Republica Moldova pentru consolidarea instituțiilor și dezvoltarea țării au fost temele discutate de Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, și Președintele Bundestagului german, prof. Dr. Norbert Lammert. Oficialul german a subliniat importanța stabilității politice pentru realizarea obiectivelor din agenda europeană.
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.