Ar fi fost cea mai înaltă construcție din lume la acea vreme
Palatul Sovietelor urma să fie o mare sală de congrese și un centru administrativ la Moscova, în apropiere de Kremlin. Colosul nu a fost niciodată realizat, dar proiectul neoclasic câștigător a fost realizat de Boris Iofan. Locația urma să se afle pe locul unde a fost demolată Catedrala Hristos Mântuitorul. Dacă structura ar fi fost construită, ar fi fost cea mai înaltă din lume la acea vreme, după ce Vladimir Shchuko și Vladimir Gelfreikh au revizuit proiectul original al lui Iofan într-un zgârie-nori înalt.
Deși construcția a început în 1937, clădirea a fost întreruptă atunci când germanii au invadat Rusia în 1941. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, structura de oțel deja instalată a fost dezasamblată pentru a fi folosită pentru infrastructura și podurile atât de necesare, fără a mai fi reconstruită vreodată. În 1958, fundațiile rămase au fost transformate într-o piscină în aer liber, iar mai târziu, între 1995-2000, catedrala a fost reconstruită. Concursul În 1931, Uniunea Sovietică a anunțat primul concurs pentru proiectarea Palatului Sovietelor, cu o combinație de 15 arhitecți avangardiști și tradiționali, însă chiar și după ce concursul s-a încheiat în mai 1931, nu a fost selectat niciun câștigător.
La scurt timp după aceea, la 2 iunie, partidul politic a identificat locul și s-a mobilizat pentru demolarea Catedralei, care a fost susținută în mod oficial la 16 iulie de comisia Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice. Două zile mai târziu a fost anunțat cel de-al doilea concurs, deschizându-se pentru arhitecți internaționali. Demolarea catedralei a început la 18 august, iar la 5 decembrie era redusă la moloz. Cel de-al doilea concurs internațional, public, a primit un total de 272 de concepte cu 160 de proiecte arhitecturale, 136 de sovietici și 24 de străini.
Printre acești arhitecți internaționali s-au numărat Le Corbusier, Joseph Irban, Walter Gropius, Erich Mendelsohn și Albert Kahn. Profesorul italian al lui Boris Iofan, Armando Brasini, a exprimat ideea de “Lenin în vârful zgârie-norilor”. Proiectul s-a bucurat de interes internațional și a fost difuzat, raportat și recenzat în întreaga lume. Cu toate acestea, încă nu a fost anunțat un câștigător clar, la începutul anului 1932 au fost selectate trei propuneri, printre care Boris Iofan, Ivan Zholtovsky și un arhitect britanic, Hector Hamilton. Întrucât nu exista niciun câștigător, a fost anunțată o a treia rundă a concursului sub forma unei intervenții de stat. Toți cei trei finaliști au întors spatele avangardei și au înclinat spre neoclasicism. Această decizie “reacționară” a stârnit revoltă în rândul artiștilor europeni de avangardă.