Cum se face coliva. Rețeta tradițională de colivă și originile ei
Coliva în ritualurile păgâne
Coliva era utilizată încă de pe vremea tracilor pentru celebrarea străbunilor, deși era utilizată și ca aliment profan. Conceptul de bază era legat de credința că pământul este purtător de viață și implicit de semințe. Cum grâul era principala sămânță atunci era legat de divinitate.
Care este legătura dintre ritualul mortuar și colivă? Este vorba de atitudinea față de moarte, care nu era și nu trebuie privită ca definitivă. Nașterea grâului din care era făcută coliva simboliza puterea zămislitoare și purtătoare de nemurire a pământului. Deci, deși are origini păgâne, coliva a fost adoptată de creștinism și consolidată, chiar de Iisus Hristos, care i-a sfătuit pe apostoli să prețuiască bobul mărunt care moare îngropat în pământ, dar ”va aduce roade”. La fel și trupul care piere eliberează sufletul să urce în Împărăția lui Dumnezeu.
La ortodocși orice pomenire a morților este însoțită de colivă. Aceasta se aduce la biserică, împreună cu o sticlă de vin, pentru sfințire. Coliva reprezintă trupul celui adormit întru cele veșnice și este o expresie a credinței în nemurire și înviere. Este făcută din boabe de grâu sau arpacaș. Însuși Mântuitorul a înfățișat boabele de grâu ca simboluri ale înverii trupurilor: ”După cum bobul de grâu, ca să încolțească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune” (I Corinteni 15,36).
Când a fost introdusă coliva în practica creștină
Coliva a apărut ca practică după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârşită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). Acesta, dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. În aceste momente, Sfântul Teodor i-a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului și i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere, adică ingredientele din care se face coliva. Astfel creştinii au mâncat colivă și s-au păzit de capcana dușmanilor. Nimeni n-a cumpărat din bucatele împărăteşti. Acestea s-au stricat în săptămâna aceea şi au fost aruncate în mare. Împăratul a poruncit apoi să se aducă în târg bucate obișnuite, rușinându-se de fapta lui. La puțin timp după această întâmplare a fost rânduită în calendar sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Teodor, în prima sâmbătă a Postului Mare. De atunci și până în zilele noastre în prima sâmbătă din Post se face pomenirea morților și a Sfântului Teodor Tiron.
Coliva este folosită şi de către grecii catolici sau de greco-catolicii români, chiar de unii evanghelici din Transilvania.
Când se face coliva
- la înmormântarea celor dragi;
- la parastasele celor adormiţi (3 zile, 9, 40, un an, 2, 3, 4, 5, 6, 7 ani etc.);
- la marile sărbători ale Bisericii, la praznicele împărăreşti sau la zilele de pomenire ale sfinţilor al căror nume îl purtăm.
- la Moșii de Toamnă, când se face Pomenirea morților.
Rețetă de colivă. Cum se face coliva tradițională
Ingrediente: 1 kg de arpacaş (orz măcinat dur), dar se poate folosi şi grâu pisat, 2 ceşti de stafide, 2 căni de nucă rasă, 2 ceşti cu miere, o linguriţă de scortişoară, coaja de la o lămâie şi de la o portocală, 500 g de zahăr, 1 fiolă esenţă de vanilie, 1 fiolă esenţă de rom, o linguriţă de sare; pentru ornat: pesmet de pâine sau biscuiţi, cacao, bomboane colorate, miez de nucă
Preparare: se spală grâul de 9 ori în apă rece. Se înmoaie stafidele în apă cu rom. Se pune grâul la fiert în 2 litri dea apă şi se lasă până când s-a înmuiat bine şi a înflorit bobul. Se poate pune şi la cuptor. Se ia de pe foc şi se lasă la răcit. Ca să nu facă coajă deasupra, se acoperă cu un prosop curat umed.
Peste câteva ore sau a doua zi se pune iar pe foc. Apoi se adaugă sare, nuca rasă, coaja de lămâie, stafidele şi mierea, amestecând bine. Se mai lasă puţin pe foc şi apoi se lasă la răcit. Dacă nu este destul de dulce, se mai adaugă zahăr. Dacă e prea moale, se mai adaugă pesmet. Se pune pe platou şi se modelează cu un cuţit cu lama lată, înmuiat în apă. Se presară cu pesmet de pâine sau biscuiţi şi se ornează cu cacao, bomboane, nucă.