Un pod care leagă oraşele Cagliari de Capoterra de pe insula italiană Sardinia s-a prăbuşit din cauza inundaţiilor şi a unei furtuni extrem de violente. Din fericire, nu există victime, pentru că traficul în zona respectivă a fost închis cu câteva ore înainte, după ce a fost semnalată o surpare a...
Decanul Facultăţii de Drept al Universităţii de Stat, Sergiu Brânză, va sta 30 de zile în arest preventiv. Decizia a fost pronunţată de magistraţii Judecătoriei Chişinău cu sediul în sectorul Buiucani.Avocatul inculpatului spune că va contesta decizia magistraţilor. Inculpatul nu a participat la ...
O capsulă la bordul căreia se aflau un astronaut american şi un cosmonaut rus s-a desprins de pe racheta Soiuz, ce urma să o transporte pe staţia spaţială internaţională. Aceasta s-a defectat în momentul lansării şi a aterizat de urgenţă. NASA şi Roskosmos anunţă că cele două persoane aflate la b...
Deputaţii au adoptat, astăzi, hotărârea potrivit căreia Comisia juridică a Parlamentului trebuie să elaboreze proiectul de modificare a Constituţiei, astfel încât judecătorii să fie aleşi direct de popor. Iniţiativa a fost adoptată cu votul majorităţii parlamentare. Membrii Comisiei juridice au l...
Cetăţenii români care vor să divorţeze ar putea beneficia de trei zile libere, după pronunţarea deciziei de desfacere a căsătoriei. Asta prevede o iniţiativă legislativă elaborată de un deputat din ţara vecină. Potrivit proiectului, angajaţii au dreptul la concediu de divorţ plătit pentru a depăş...
Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, după ce a stabilit că anexarea Mitropoliei de la Kiev de către Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1686 a fost ilegală. Decizia a fost luată în cadrul adunării sinodului de la Istanbul.Anunțul a fost făcu...
Membrii echipei naţionale de fotbal a Republicii Moldova sunt hotărâţi să rupă ghinionul în partidele de pe teren propriu. Tricolorii promit să facă tot posibilul ca să obţină victorie în meciul din Liga Naţiunilor cu una dintre cele mai slab cotate reprezentative din lume - San Marino.Tricolorii...
Liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, sare în apărarea ucrainencei Ludmila Kozlovska, vizată într-o anchetă a Serviciului de Securitate al Ucrainei privind înaltă trădare şi fraudă în proporţii deosebit de mari.Năstase critică intenţia autorităților din ţara noastră de...
Imaginile zilie vin din oraşul american Houston, unde mai mulţi paraşutişti neînfricaţi s-au prins de mână şi au reuşit să formeze un cerc uman în aer. Mai mult, unii dintre paraşutişti s-au aliniat în execuţie cu capul în jos.Americanii sunt celebri, prin execuţiile paraşutiştilor în grup, deţin...
Судьи от людей и для людей: об инициативе ДПМ. 11.10
Tragedie cumplită în oraşul Briceni. O femeie de 32 de ani şi fiul acesteia în vârstă de 12 ani au fost găsiţi fără suflare într-un apartament. Trupurile celor doi au fost descoperite de către rude. Potrivit poliţiei, victimele s-ar fi intoxicat cu gazele emanate de un cazan defect. Tragedia s-ar...
O gură de canalizare din Chişinău a devenit fântână arteziană, după ce o instalaţie termică s-a defectat şi a izbucnit un jet de apă fierbinte. Incidentul s-a produs, în această dimineaţă, pe strada Vasile Bodiu, din cartierul Poşta Veche. Incidentul a fost filmat, iar imaginile au fost postate p...
Unele companii autohtone specializate în construcţia drumurilor vor fi implicate în proiecte mari finanțate de Banca Mondială. Acest lucru a devenit posibil datorită experienței dobândite de acestea în cadrul programului național Drumuri bune pentru Moldova, inițiat de Partidul Democrat din Moldo...
Guvernul a lansat o nouă etapă a campaniei Un doctor pentru tine. Acum, în localităţile din ţară vor ajunge trei autospeciale noi pentru investigaţii mamografice şi una pentru efectuarea radiografiei. Acestea au fost procurate de Institutul Oncologic, pentru a depista şi preveni cancerul la sân, ...
Sinistrății şi poliţiştii care păzesc blocul de pe bulevardul Moscovei afectat de explozie primesc de trei ori pe zi bucate calde preparate de angajaţii a două cantine sociale din Chişinău. Autorităţile municipale spun că, timp de o lună, vor asigura alimentaţia oamenilor care, deocamdată, nu se ...
Deputații PDM cer Parlamentului European și Comisiei Europene să investigheze frauda bancară din Republica Moldova. În acest sens, democraţii au elaborat o petiţie, în care solicită ca instituţiile europene să stabilească ce rol au avut furtul bancar deputații liberal-democraţi, liderul PAS, Maia...
O fetiţă în vârstă de nouă ani, din municipiul Chişinău, a dispărut fără urmă. Copila a plecat ieri să se joace în curtea blocului şi nu s-a mai întors acasă. Părinţii o caută cu disperare, dar nu au reuşit până acum să dea de urmele ei. Poliţia a fost alertată ieri de mama fetiţei. Oamenii legii...
Salvatorii din Chişinău au încheiat operaţiunea de evacuare a ruinelor lăsate în urmă de explozia care s-a produs sâmbătă la blocul de pe bulevardul Moscovei. Astfel, astăzi, au început lucrările de consolidare a imobilului şi de reparaţie a apartamentelor afectate de deflagraţie. Timp de patru z...
Mâine ne bucurăm, din nou, de mult soare şi temperaturi de până la 22 de grade Celsius. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla domol. În schimb presiunea atmosferică va fi înaltă, ceea ce le-ar putea da bătăi de cap persoanelor meteosensibile.La Briceni şi Soroca se vor înregistra 17 grade, la Bă...
Mai mulţi militari din Chişinău au venit astăzi să ajute pacienţii în nevoie şi să doneze sânge. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul campaniei O cale spre viaţă lanstată de Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu Ministerul Apărării şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui. Evenimentul are scop...
Cinci bărbaţi suspectaţi că ar face parte dintr-o grupare specializată în clonarea cardurilor bancare au fost reţinuţi de oamenii legii. Cu ajutorul unor carduri false, aceştia ar fi retras bani din conturile unor persoane aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Bănuiţii şi-ar fi cumpărat case lux...
În ultimele şase luni, în comuna Chişcăreni din raionul Sângerei, au fost comise 40 de furturi, iar jumătate dintre acestea nu au fost raportate la poliţie. Oamenii legii susţin că, deşi gospodăriile sunt bântuite de hoţi, unii localnici refuză să facă reclamaţii.Au fost prădate şi câteva case pr...
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.