Experții UE vor evalua în luna aprilie dacă producătorii moldoveni sunt pregătiți să exporte carne de pasăre și ouă de categoria B
Reprezentanți ai Uniunii Europene vor efectua un audit în Republica Moldova, în luna aprilie. Acest audit vine să evalueze controlul sănătății în sectorul produselor de origine animală și posibilității obținerii dreptului de a exporta în UE carnea de pasăre și ouă de categoria B. Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a salutat decizia UE în cadrul unei videoconferințe cu Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene și comisar UE pentru comerț, informează agenția IPN.
Potrivit lui Aureliu Ciocoi, o decizie favorabilă exportului acestor produse este așteptată de antreprenorii din Republica Moldova.
Într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, citat de IPN, se menționează că cei doi oficiali au discutat despre progresele și provocările ce țin de implementarea Acordului de Asociere, sub aspectul valorificării Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător, precum și evoluțiile realizării acțiunilor aferente programului de asistență macrofinanciară de urgență a UE, denumit OMNIBUS. Potrivit comunicatului citat, Aureliu Ciocoi și vicepreședintele Comisiei Europene au discutat și despre o cooperare mai mare a Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic, alături de Georgia și Ucraina.