Partidul președintelui Zelenski a exclus din fracțiunea sa un deputat sancționat de SUA
În Ucraina, partidul președintelui Volodimir Zelenski, „Servitorul Poporului”, a exclus din fracțiunea sa parlamentară un deputat care a fost sancționat de Statele Unite pentru presupuse interferențe în alegerile americane. Votul a avut loc pe 1 februarie, la câteva săptămâni după ce ministerul american de Finanțe a spus că deputatul ucrainean Oleksandr Dubinski este sancționat împreună cu alți șase indivizi și patru entități. El este acuzat de participare la campania rusească de interferențe în procesul electoral american alături de o rețea a parlamentarului ucrainean pro-rus Andrii Derkaci. Sancționat în mod separat în luna septembrie, Derkaci a fost asociat cu eforturile aliaților fostului președinte american Donald Trump de a face rost de informații compromițătoare despre Hunter Biden, fiul noului președinte Joe Biden.