Limbă, cultură și politică americană (I)
Dacă vor lăsa în urmă ceva straniu și greu reparabil, vremurile ce vin vor desăvârși despărțirea culturii de realitate. Pare profund marginal: cui îi pasă și cui îi va mai păsa de cultură, de mersul ei sigur sau de rătăcirea ei fără întoarcere. Trăim, deja, în afara obligației de „a face carte” și ne descurcăm binișor. Dar pericolul pe care îl presupune ruptura culturii de realitate înseamnă cu totul altceva decît capacitatea de a menționa exact secolul în care a creat Leonardo sau conținutul de bază al acordului cunoscut sub numele de Magna Carta. În joc nu e suma cunoștințelor noastre, ci realitatea care le face posibile.
Dacă pare complicat, atunci e cazul să începem cu prima din bolile care slăbesc vizibil legăturile ce țin laolaltă realitatea și cultura: limba. Nu e nimic nou aici: limba nu mai acoperă mersul lumii reale. Am mai văzut această desprindere care face din limbă un discurs desfășurat autonom pe deasupra realității. Limbajul politic a fost dintotdeauna primul suspect și a dat cele mai uluitoare exemple în materie. Însă ruptura se adîncește și a atins, deja, o adîncime care promite divorțul definitiv. Lumea a dezvoltat abilitatea de a scrie și vorbi fără oprire în afara realității. Limba nu mai spune nimic sau, mai degrabă, spune tot ce nu are realitate și, prin asta, se substituie realității. Această anomalie a fost, mereu, semnul unei crize umane profunde și a marcat epocile revoluționare, decise să pună capăt realității existente, spre a o înlocui cu idealuri formulate, mai întîi, în formule filozofice și politice.
Pe 20 ianuarie 2021, după alegeri prezidențiale de o tensiune fără egal în istoria Statelor Unite, Joseph Biden a rostit discursul inaugural și a lansat un apel energic la unitate. Națiunea americană e scindată politic și, firește, noul Președinte s-a grăbit să preia, de la bun început, cea mai gravă problemă a societății americane.
Discursul noului Președinte n-a fost o surpriză. Tema rupturii interne nu putea fi evitată. Nici retorica Președintelui nu a surprins: ca atîția și atîția alți lideri politici, Biden a plasat formulele generice și frazele formale cu care majoritatea politicienilor înțeleg să „bifeze” teme de mare gravitate. Biden nu a făcut excepție. Cu asta, discursul inaugural ar fi trecut, poate, direct în arhivă, acolo unde așteptă atîtea alte biblioteci de oratorie politică vagă, prudentă și echilibrată. În fond, Biden a făcut mereu figura unui centrist cu simpatii de stînga și nu a unui ideolog inflexibil. Biden a cerut unitate și a reamintit tuturor americanilor că sînt parte a aceluiași proiect democratic fundamental - cel mai solid și mai riguros construit proiect democratic al lumii moderne. Cu asta, Joseph Biden a restabilit importanța bunului simț.
Numai că discursul lui Biden a intrat rapid în contradicție cu realitatea pe care ar fi trebuit să o respecte și oglindească. După cîteva paragrafe, limbajul a luat locul realității și a desenat o lume paralelă în care concepte și teorii noi dau la o parte realitatea vizibilă a lumii americane.
Mai întîi, Biden a invocat cu o sonoritate de-a dreptul sacră marea tradiție americană a unității:
„Astăzi, în această zi de ianuarie, sufletul meu e dăruit: regăsirii unității americane, reconcilierii poporului nostru, unificării națiunii noastre. Cer fiecărui american să mi se alăture și să lucreze cu mine în slujba acestei cauze.”
Apoi, în plin apel pasional la unitate, Biden a coborît la problemele concrete ce își așteaptă rezolvarea:
„ascensiunea extremismului politic, suprematismul alb și terorismul intern”.
Toate trebuie confruntate și învinse, prin unitate. În acest punct, limbajul a decolat și a lăsat în urmă logica realității. Căci apelul la unitate a descris, mai întîi, inamicul, iar inamicul e cealaltă parte a societății americane pe care apelul la unitate ar urma să o convingă și cîștige. Limbajul lui Biden a preferat să fie fidel conceptelor radicale cu care lucrează ideologia stîngii progresiste și a refuzat, astfel, realitatea de care a pretins că vrea să se ocupe. Căci extremismul, suprematismul, terorismul și rasismul descrise de Biden sînt, fără excepție, etichetele lipite pe alegătorii cu convingeri contrare noii ideologii dominante în mediile stîngii politice, academice și corprotaoiste americane.
În lipsa oricărei referințe la violența extremă a stîngii militante de tip BLM și ANTIFA, centrismul Președintelui a fost eliminat. E imposibil de înțeles care e logica unui apel la unitate care își subminează logica cu ajutorul propriului limaj. Unitatea americană nu are cum să presupună culpabilizarea, ba chiar criminilaizarea, unei părți a americanilor. Mai mult, această contradicție plasată în centrul discursului rostit de un politician moderat va alimenta neliniști vechi. Ideea după care Președintele Biden e dominat politic de radicalismul progresist al propriului partid e, deodată, și mai verosimilă. Dealtfel, deraierea de limbaj din discursul inaugural avea să fie confirmată și amplificată, fără întîrziere, de suita de Ordine Executive semnate de noul Președinte.