Un artist insolit & solar, „Мариокa Сына Дождя”

Ploaia din acest an – abia început, şi deja îndoliat printr-o pierdere din lumea artelor – îşi plânge fiul, artistul plastic basarabean Mark Verlan, alias „Мариокa Сына Дождя” (7 aprilie 1963, Cocieri, Dubăsari – într-una din ultimele zile ale lui decembrie 2020, Chişinău), găsit mort pe 1 ianuarie în atelierul său. „Campion al underground-ului şi al subversivităţii, cu neputinţă de încadrat în niciun sistem, artistic sau politic”, a fost petrecut pe ultimul drum luni, 4 ianuarie, cu salve de… şampanie, ceea ce spune multe despre felul în care a trăit („în chip poetic”, cum altfel ?!). Actriţa Nelly Cozaru: „Îmi amintesc, pe când eram la Teatrul Eugène Ionesco, organizase, primele performance-uri din ţara noastră (cu susţinerea Fundaţiei Soros, se pare). Mark Verlan a propulsat arta modernă de la noi, ne-a făcut să cunoaştem ceea ce în altă parte demult trecuse de perioada pionieratului. Era un inovator, un deschizător de drumuri! Şi un Artist foarte curajos! L-am sunat cu câţiva ani în urmă şi l-am întrebat dacă ar vrea să predea perfomance-ul studenţilor de la Academia de Arte. În modestia sa, îi părea bizară ideea despre postura de pedagog; a promis, dar nu a mai venit... Dumnezeu să-l ierte!“

Ei bine, ţin minte acea seară de la Teatrul Eugène Ionesco, se întâmpla pe la începutul anilor ’90, iar ceea ce propunea insolitul artist chişinăuian nu semăna cu nimic din ce văzusem până atunci la noi – şi văzusem destule, în atelierele din subsoluri ale tinerei generaţii de artişti din Chişinău şi de la Moscova! –; abia peste ani voi vedea o „replică” pe măsură în performance-urile altul basarabean inclasabil Ghenadie Popescu. Impresia a fost atât de puternică, încât n-am reţinut nici titlul cărţii care se lansase în acea „Vineri seara la Eugène Ionesco”, nici numele cântăreţei invitate, nimic din „programul artistic” & de divertisment – a fost prima mea întâlnire cu Mark Verlan, într-adevăr „un artist care iubeşte să experimenteze şi care transformă orice obiect găsit, cum ar fi o pereche de ghete vechi sau o scoarţă de copac, în obiecte de artă, pline de estetică, dar şi de semnificaţii iraţionale” (curatoarea Natalia Şmurgun); nu-mi aduc aminte să fi schimbat cu el cel puţin câteva vorbe, o voi face însă mulţi ani mai târziu, în 2015, când se va lansa albumul O antologie a picturii moldoveneşti (1940-2015), de Vladimir Bulat, Chişinău, 2015, din care îngădui-mi-se să citez această succintă prezentare: „Din punctul nostru de vedere, personalitatea artistică a lui Mark (Marek) Verlan este inclasabilă. El face parte din tagma acelor artiști care nu se supun definirilor și catalogărilor. Este un artist care a ridicat foarte sus ștacheta „imprevizibilului”, ineditului, astfel că acest nivel a rămas de neatins chiar și pentru el însuși.

Simptomatic că debutul lui pe scena publică s-a produs simultan cu momentul dezagregării sistemului politic sovietic, iar artistul a devenit – prin arta sa – un „interpret estetic” al acestuia. Pentru Verlan materia primă pentru artă este chiar mediul în care trăiește, lucrează, bea, mănîncă și doarme etc., etc. S-a manifestat sub toate formele, în aproape toate genurile artelor vizuale: performance art, sculptură, colaj, grafică, pictură, instalație. Astfel că celebrul curator, Harald Szeemann, l-a inclus pe Mark Verlan în expoziția Blut & Honig (Viena, 2003) cu un număr de 20 de lucrări de pictură, grafică, ceramică, sculptură. În fond, a fost o discretă personală a artistului, în contextul unui proiect amplu, cu artiști emergenți din întreaga Europă de Est. Iar o bucată din fostul său atelier a fost expusă la Bienala de la Venezia, în anul 2011. Sunt argumente suficiente de a-l considera pe Mark Verlan un vîrf de lance al generației de artiști afirmați după căderea comunismului în Moldova”.

Întâmplarea face că în decembrie 2020 tocmai vorbisem – şi scrisesem despre, pe blog – la vernisarea expoziţiei lui Andrei Sârbu, „artistul plastic de factură intelectualistă, colorist extrem de rafinat (…) care garantează trăinicia podului tras între arta maeştrilor mai vârstnici ai generaţiei interbelice şi experienţele artiştilor contemporani”, tot el „unul dintre puţinii artişti plastici basarabeni care nu au acceptat nici un fel de compromisuri şi nu au colaborat principial cu fostul regim totalitar din URSS” (Constantin Ciobanu), „METAFORME”, de la Galeria Brâncuşi; pe 3 ianuarie ’21 expoziţia s-a închis; a doua zi, pe 4 ianuarie, va fi petrecut pe ultimul drum Mark Verlan…