Mai ales în timpuri grele (II)

Prima și cea mai importantă neliniște generată de consecințele non-medicale ale epidemiei și articulată într-o teorie non-conspirativă e scenariul unei lumi sub controlul ermetic al tehnologiei de vârf, al rețelelor de date, al corporațiilor reunite într-un bloc global și al colectivismului politic rearticulat ca formulă de aur a societății perfecte. Această temere nu e nouă dar schimbările dictate de apariția epidemiei i-au dat energie și contur. Prima expresie directă și polemică a acestei interpretări a venit cu un an și mai bine înainte de izbucnirea epidemiei. Într-un text care dezvoltă publicistic analize academice mai vechi, Henry Kissinger descria, la mijlocul lui 2018, o tendință potențial fatală: transformarea proiectului modern iluminist și suprimarea lui în noua eră a Inteligenței Artificiale (AI). În aprilie 2020, Kissinger a revenit cu un avertisment care anunța că epidemia va fi momentul de acumulare ce va face posibile transformări dramatice și va clătina sau chiar pune capăt libertății occidentale clasice. Intervențiile lui Kissinger au fost întâmpinate cu un respect precar, aproape incapabil să ascundă aversiunea. Apoi, pe măsură ce epidemia a început să își reverse ciclurile și valurile, iar confuzia colectivă a crescut odată cu programele oficiale de apărare și cu certitudinile schimbătoare ale experților științifici, intervențiile alarmate și profețiile negative au crescut și au luat forme tot mai articulate. În ultimele câteva luni ale lui 2020, a apărut o rețea distinctă și solidă de argumentație care acuză existența unui proiect global de reașezare a lumii. Surse, uneori, discutabile dar, alteori, respectabile, au trecut la critica așa numitului „Great Reset” – genericul care ar desemna o operație coordonată de preschimbare a cadrului economic, politic și moral al lumii, sub direcția unor companii, figuri și organizații omnipotente. Deviza e arborată programativ de World Economic Forum. Semnalele care atestă proiectul Great Reset sunt, deci, atestate și asumate. Pentru mulți gânditori și politicieni aflați în poziții de influență, epidemia e pretextul declarat al unei proiect global în care inechitățile, dezechilibrele și tradițiile perdante ar urma să fie înlocuite cu metode științifice de guvernare, distribuție, securitate și echitate.

Criticii acestor programe se apropie adesea prea mult de febra conspirației, dar intervențiile lor nu sunt lipsite de obiect. Alți critici ai așa numitului Great Reset sunt convinși că febra conspirativă e o eroare și că tot ce a fost descris drept complot global e, de fapt, presiune corporatistă. Cu alte cuvinte, așa numitul complot n-are nevoie de mister pentru că are loc la vedere și nu e nimic altceva decât tentativa de a generaliza practici și interese corporatiste menite să omogenizeze societățile și să înlesnească, astfel, supremația unui model unic. E greu de crezut că această discuție poate fi evitată sau eliminată, fără pierderi majore de cunoaștere și credibilitate. Corproatismul și vechea tentație colectivistă a lumii occidentale sunt demult în conflict cu formele imprevizibile ale autonimiei individuale și de grup.

Un alt tip notabil de reflexie încearcă să aproximeze reacția umană post-epidemie a societăților supuse restricțiilor și formelor tot mai diversificate de control în timpul epidemiei. Într-un fel, mai optimiste decât analizele care anunță captura tehnico-birocratică fără remediu a umanității, aceste analize mizează pe persistența instinctului libertății și pe forța de reacție a societăților. Nici aceste argumente nu merită marginalizarea. În fond, e imposibil de crezut că societăți cu o străveche practică a libertății vor trece fără să tresară prin experiența izolării impuse executiv pe timpul epidemiei.

Nimeni nu poate spune cine are dreptate. E chiar de crezut că o mare parte a siguranței afișate oficial de guverne și de susținătorii fără nuanțe ai liniei oficiale e deplasată. Folosirea repetată și tot mai extinsă a termenului de „negaționist” e comodă și eficientă, acum. Curând, ea ar putea lăsa în urmă un deficit periculos de gândire, curaj și dezbatere. Oricât ar părea de riscant, libertatea deplină de reflexie și expresie trebuie protejată și în timpuri grele. Mai ales în timpuri grele. Altfel, după timpuri grele vor veni timpuri și mai grele.