Tânăr român, mort în atentatul din Germania
Unul dintre cele peste zece persoane ucise miercuri seară în două incidente armate la Hanau, în apropiere de Frankfurt, este un român de 23 de ani.
Unul dintre cele peste zece persoane ucise miercuri seară în două incidente armate la Hanau, în apropiere de Frankfurt, este un român de 23 de ani.
Roger Stone, un consilier şi un apropiat al preşedintelui SUA, Donald Trump, a fost condamnat, joi, la trei ani şi patru luni de închisoare, pentru mărturie mincinoasă în Congres.
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în semifinalele turneului de categorie Premier de la Dubai, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 3-6, 6-2, 6-2, pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 7.
Atacul cibernetic masiv care a afectat anul trecut peste 2.000 de site-uri din Georgia a fost întreprins de Rusia, potrivit Georgiei, Marii Britanii şi Statelor Unite, informează BBC.
Partidul Democrat ar negocia preluarea a patru ministere în componența Guvernului Chicu. Ar fi vorba despre cel al Educației, Culturii și Cercetării, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerul de Externe, dar și cel de Interne. Unele dintre ele s-ar cunoaște deja și cine le va prelua. Cel puțin asta spune deputatul Andrian Candu, care, alături de alți 5 deputați, s-a desprins de la PDM.
Ex-deputatul și actualul consilier municipal în Chișinău, Veaceslav Nedelea, anunță că în spatele ruperii fracțiunii PDM din Parlament ar sta Ilan Shor. Potrivit politicianului, această informație el a aflat de la liderul democraților, Pavel Filip.
Fostul lider al democraților, Vlad Plahotniuc, se află în Statele Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut de deputatul Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la N4.
Dincolo de ce ni se spune, la nivel foarte înalt, de către politicienii care conduc statul, Republica Moldova este astăzi izolată în plan internaţional. De această părere este senatorul român Titus Corlăţean, fost ministru de externe al României, care a intervenit, prin telefon, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.
O fabrică clandestină subterană în care se produceau peste 3.500 de ţigări pe oră, prima de acest fel din Europa, a fost descoperită în provincia Malaga din sudul Spaniei, au anunţat joi Europol şi Garda Civilă spaniolă, potrivit AFP.
Vladimir Voronin, fostul președinte al Republicii Moldova, este de părerea că Vlad Plahotniuc ar avea mai multe materiale compromițătoare despre „activitatea” deputaților PDM care au rămas în echipa lui Pavel Filip și Dumitru Diacov. Politicianul nu exclude că aceste materiale ar putea fi folosite de către liderul grupului parlamentar „Pro-Moldova”, Andrian Candu.
Administratorii rutelor de microbuz din Chișinău anunță pentru săptămâna viitoare proteste, cu suspendarea temporară a unor curse, dacă municipalitatea nu îi va chema la discuții pentru o finalitate privind subiectul tarifelor. Transportatorii văd două căi de soluționare a problemei: fie municipalitatea acceptă cererea de majorare a tarifelor de călătorie cu microbuzul, fie este păstrat tariful de 3 lei, dar municipalitatea va acorda transportatorilor privați subvenții în condiții egale cu întreprinderile municipale de transport.
Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul PCRM, Vladimir Voronin, spune că cetățenii statului nu ar mai trebui să audă de un președinte „chiulangiu” și „anticonstituțional”, precum este Igor Dodon. Politicianul a declarat în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la PublikaTV că nu-și imaginează cum acesta ar mai putea rămâne pentru încă un mandat la cârma statului.
Partidul Socialiștilor va avea nevoie de voturile deputaților democrați pentru a se menține la guvernare, în timp ce oamenii ar fi obosiți de „chiulangiul” Dodon. Iar președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, ar fi acea persoană care ar ajuta pe socialiști în acest proces. Declarația a fost făcută de către președintele PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii „Zi de zi” de la PublikaTV.
Isterie totală în Ucraina, din cauza coronavirusului. Autoritățile de la Kiev au trimis jandarmi și militari, sprijiniți de blindate, pentru a deschide calea convoiului în care se aflau 45 de ucraineni și 27 de străini, aduși din China, chiar din Wuhan, epicentrul epidemiei de pneumonie virală.
Un bărbat a murit, după ce a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc de locuințe. Cadavrul acestuia a fost găsit de trecători care au și alertat imediat poliția. Tragedia a avut loc în această după-amiază, pe strada Studenților, din sectorul Rîșcani al capitalei.
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a efectuat joi, 20 februarie 2020, o vizită de lucru în Republica Federală Germania. În mod simbolic, vizita are loc exact în ziua aniversării a 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, la 20 februarie 1880, ceea ce pune în valoare aprecierea ambelor părți pentru caracterul strategic al relațiilor româno-germane. În același timp, este prima vizită externă bilaterală a șefului diplomației române de la preluarea mandatului, transmite... Читать дальше...
Șeful Direcției Investigarea Fraudelor Economice, Nicolae Gavriliță, a fost suspendat din funcție, iar pe numele lui a fost pornită o anchetă de serviciu. Decizia a fost luată în această seară de către Pavel Voicu, ministru MAI, după ce a efectuat o ședință de lucru la Inspectoratul Naționa lde Investigații.
Astăzi, 20 februarie, Veaceslav Untila, Director General al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a avut o întrevederea bilaterală cu Dumitru Chiriță, Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din România, care s-a desfășurat la București, România.
Replicile acide au răsunat, astăzi, nu doar în sala Parlamentului. Și la ședința Consiliului Municipal Chișinău, aleșii s-au întrecut în spectacole. Consilierul Partidului Șor, Valeri Klimenko, a fost la un pas de a fi dat afară din sală. Președintele ședinței a solicitat intervenția poliției.
Cancelarul german Angela Merkel a denunţat joi 'otrava' reprezentată de rasism în Germania, după un dublu atac soldat cu nouă morţi la Hanau, în apropiere de Frankfurt, legând aceste acte de alte atentate comise de extrema dreaptă în ţară, potrivit France Presse.
Legea privind societățile pe acțiuni va fi racordată la standardele europene. Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, în ședința plenară de astăzi, o serie de modificări și completări a legislației.
Epidemia de coronavirus, care paralizează activitatea economică în China, ar fi redus emisiile de CO2 ale gigantului asiatic cu cel puţin un sfert, potrivit unui studiu publicat miercuri.
Conducerea PDM s-a întrunit în ședință la care participă și liderii organizațiilor teritoriale ale formațiunii. Aceasta are loc după ce tot astăzi mai mulți primari și consilieri raionali și-au anunțat plecarea din partid și susținerea grupului parlamentar Pro-Moldova în frunte cu Andrian Candu.
Presa controlată de administrația ilegală de la Tiraspol citează un site de propagandă rusă care scrie că Aureliu Ciocoi și-ar fi cerut scuze pentru afirmația privind rolul Rusiei în războiul din 1992.
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.