Patimile lui Eugen Rozvan, un marxist transilvan

Foarte puțini militanți români au îndrăznit să se disocieze de aberanta linie cominternistă adoptată de către zeloșii comuniști locali. Biografiile lor, intersectate cu evenimentele dramatice care au dus la prăbușirea monarhiei dualiste austro-ungare, revoluția bolșevică, ascensiunea Cominternului și marea ciocnire dintre comunism și fascism în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, oglindesc până la urmă toate poveștile spuse de autori precum Danilo Kiš, Arthur Koestler, George Konrád sau Manès Sperber.

Un astfel de militant a fost și Eugen Rozvan (în limba maghiară Jenő Rozvány), distins avocat născut în 1878, educat la Budapesta și Berlin, urmaș al uneia din cele mai alese familii românești din Transilvania.

Rozvan (n. 1878, Salonta–d. 1938, Moscova) a fost curtat intens de către reprezentanții Partidului Național Român din Transilvania, care l-au invitat să li se alăture și să accepte o slujbă importantă la Cluj după 1918. Fratele său, Ștefan, a devenit o figură importantă a Partidului Național Țărănesc și, ca prefect al Hunedoarei, a organizat reprimarea grevelor minerilor de la Lupeni în 1929.

Socialist convins, Eugen a refuzat aceste oferte și a îmbrățișat bolșevismul. Însă era prea inteligent și lucid spre a nu realiza că PCR nu va ajunge nicăieri urmând dictatele Cominternului în privința chestiunilor agrariană și a naționalităților. Convins că unirea Transilvaniei cu România nu era rezultatul unei „ocupații coloniale”, Rozvan a îndrăznit chiar să voteze împotriva rezoluției asupra naționalităților la Al Doilea Congres al PCR (Ploiești, 1922).

Mai târziu, în 1926, Eugen Rozvan și-a reiterat opoziția față de inexacta descriere a României drept construct imperialist, multinațional. Acuzat de „oportunism de dreapta” de către conducerea ultra-stângistă a lui „Luximin” (Marcel Pauker), Rozvan a fost amenințat cu „concedierea” din poziția pe care o ocupa în frontul legal al partidului, Blocul Muncitoresc Țărănesc (pe listele căruia avea, chiar și așa, să fie ales în parlament, în mai 1931).

A fost exclus din PCR în 1929 din pricina refuzului său de a susține sloganurile „autodeterminării și secesiunii”. Conducerea n-a găsit de cuviință să-l informeze despre excludere, iar el a continuat să reprezinte PCR în campaniile publice. Rozvan a știut însă că în cercurile de la vârf se rosteau acuzații la adresa lui. Dezgustat și izolat, Eugen Rozvan avea să părăsească România pentru Uniunea Sovietică, acolo unde spera să găsească puțină alinare morală și răzbunare politică pentru convingerile sale sincere. Pentru o vreme, astrele au părut să se alinieze în favoarea sa.

În februarie 1932, Rozvan a fost numit cercetător principal la Institutul de Politici și Relații Internaționale al lui Eugen (Jenő) Varga, faimosul economist sovietic de origine maghiară. Se prea poate ca Rozvan să fi fost în contacte apropiate în acea perioadă cu puternica emigrație maghiară de la Moscova, care îi includea, printre mulți alții, pe Varga însuși, Béla Kun, Georg Lukács și Imre Nagy.

Principala sa temă de cercetare a fost fascismul italian, despre care a și scris o cărțulie, folosită ulterior ca manual la Institutul „Profesorilor Roșii”. Mai târziu, în 1937, a finalizat un proiect despre istoria fascismului italian și i s-a acordat un titlu de doctor în științele sociale. Teza lui a fost extrem de apreciată și a fost, și ea, selectată ca manual în institutul lui Varga.

Printre subiectele doctoratului lui Eugen Rozvan s-a aflat și impactul fascismului asupra mișcării revoluționare europene. Vizavi de ultimele scrieri ale lui Antonio Gramsci, în special după 1936, și primul proces-spectacol moscovit, Rozvan s-ar fi referit destul de pieziș la consecințele stalinismului asupra socialismului european. În orice caz, a fost arestat în decembrie 1937 și, așa cum avea să afle mai târziu soția sa, a fost condamnat la moarte și executat ca „trădător” și „dușman al poporului” pe baza unei decizii a tribunalului din 20 mai 1938.

Desigur, în timpul Marii Terori staliniste, o persoană putea fi ridicată în slăvi într-o zi și arestată în alta sub cele mai absurde acuzații. Numele lui Eugen Rozvan a figurat în fruntea listei de reabilitați la plenara din aprilie 1968 a Comitetului Central al PCR, ca parte din intenția lui Nicolae Ceaușescu de a-și valida anti-stalinismul și submina rivalii din conducerea post-Dej...