UE și conflictele din vecinătatea estică

Uniunea Europeană ar trebui să se implice mai activ şi poate chiar să elaboreze o viziune comună în privința conflictelor înghețate, declanșate și menținute mocnind de Rusia în regiunea Mării Negre, în state din Parteneriatul Estic, conflictul din regiunea transnistreană a R. Moldova, alături de cele din Donbas, Nagorno-Karabah, Abhazia şi Osetia de Sud. Este concluzia mai multor analişti formulată la o dezbatere pe această temă organizată la Chişinău de Agenţia de presă IPN. Potrivit experților, demersul pentru o implicare sporită a UE în soluționarea acestor conflicte din vecinătatea sa estică revine periodic în actualitate, mai ales după lansarea în 2009 a Parteneriatului Estic, dar deocamdată lipsește o viziune europeană complexă în privința acestor conflicte care mențin întreaga regiune în instabilitate permanentă.

În interiorul UE o poziţie mai activă în privința conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre a adoptat-o România, care a lansat de curând o iniţiativă menită să implice mai mult Uniunea continentală în gestionarea şi eventuala soluţionare a acestor conflicte. Demersul lansat de România şi sprijinit de alte zece state din comunitatea europeană se referă la conflictele din R. Moldova, Georgia, Ucraina şi  Azerbaidjan – țări cuprinse în proiectul european Parteneriatul Estic. De altfel, România face referinţă la conflictele din Transnistria, Donbas, Abhazia, Osetia de Sud și Nagorno-Karabah inclusiv în proiectul noii sale strategii militare, publicată recent, care acordă atenție deosebită bazinului Mării Negre şi menţionează printre provocările strategice „perspectivele limitate de soluţionare a conflictelor îngheţate din regiunea extinsă a Mării Negre. Experta Angela Grămadă, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale de la Bucureşti, precizează că viziunea pe care România o propune UE presupune, între altele, crearea unui format de coordonare pe subiectul conflictelor teritoriale din Georgia, Moldova și Ucraina, ţări care au semnat acorduri de asociere cu UE, şi, la nivel mai larg, fondarea instituţiei Reprezentantului Special al UE responsabil de conflictele prelungite din bazinul Mării Negre:

„Formula pe care o propune România este foarte simplă prin paşii care ar trebui să urmeze, dar este foarte complicată prin faptul că trebuie să se ajungă la acea coeziune internă în cadrul statelor UE. Ştim cu toţii că este dificil să ieşi cu o asemenea decizie finală pe care să o poţi prezenta ca fiind una unitară şi care să includă interesele tuturor statelor europene, fără excepţie, pentru că doar în aşa mod, UE poate să demonstreze calitate între discurs politic şi acţiune pe teren. Trebuie să ne gândim mai mult la cum se poate crea o viziune şi o coeziune la nivel european pentru că fără această coeziune şi politicile pe care le va aborda UE în relaţiile cu partenerii săi din Parteneriatul Estic sau din bazinul Mării Negre ar putea să eșueze lamentabil pentru că nu ar putea să propună instrumente sau soluţii mai bune şi nu ar putea să demonstreze că are acea voinţă internă pentru a deveni acel partener de încredere pentru aceste state.”

Politologul Dionis Cenuşă salută demersul României şi optează pentru o viziune unică europeană centrată pe soluționarea conflictelor din statele din vecinătatea estică a UE. El precizează că, în prezent, Uniunea se implică prin diverse instrumente în încercarea de a aplana conflicte menţionate. Între altele, participă în calitate de observator în cel din regiunea transnistreană a R. Moldova, are o misiune de monitorizare în Georgia, iar în cazul Ucrainei recurge la sancţiuni economice împotriva Rusiei. În pofida tuturor instrumentelor de care dispune, UE nu joacă totuşi un rol destul de activ în gestionarea conflictelor prelungite din regiunea extinsă a Mării Negre și nici în conturarea condițiilor de rezolvare a acestora, crede politologul:

„Ceea ce trebuie să facă UE este probabil să vină cu o viziune care să includă toate instrumentele de care dispune şi pe care le utilizează ici acolo pentru a avea o viziune clară vizavi de care este instrumentarul la care poate apela UE în condiţiile în care există o necesitate. UE trebuie să răspundă la trei provocări: stabilizarea regiunii; tentativa de a reintegra teritoriile separate; şi a treia provocare la care UE poate veni cu un răspuns este cea de a media conflictele. Deci, există cel puţin trei provocări pe care UE ar putea să le adreseze, dacă într-adevăr pune bazele unei viziuni comune.”

Diplomatul Vlad Lupan, ex-negociator al conflictului transnistrean și al retragerii trupelor ruse din Republica Moldova, fost ambasador și Reprezentant Permanent al Republicii Moldova la ONU e de părere că dezbaterile trebuie centrate nu doar pe ce poate face UE în ecuația dificilă a conflictelor înghețate şi cât de mult vrea şi poate să se implice:

„Cred că este nevoie de o discuţie pe cea vrea UE în interior să facă, în spaţiul estic, şi există oare interes al statelor din Europa de Est ca UE să se implice. Nu poate UE să se implice singură. Tradiţional vorbind, UE se uită la faptul că Federaţia Rusă are un interes foarte puternic în aceste conflicte şi deseori încearcă să minimalizeze activitatea UE pe care o vede ostilă”.