Patriarhul Daniel, despre înţelesul profund al postului: "Este o stare de jertfă"
Postul ca asceză este o şcoală a libertăţii de a alege, a transmis luni, la începutul Postului Mare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
Postul ca asceză este o şcoală a libertăţii de a alege, a transmis luni, la începutul Postului Mare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.
Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică din Rîbnița a fost din nou prelungită. Decizia a fost luată luni, 27 februarie, de Comisia pentru Situații Excepționale. Documentul îi permite să activeze și să importe metal uzat din UE, transmite Noi.md cu referire la jurnal.md. Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița a fost prelungită pînă pe 31 octombrie 2022. „Agenția
Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului-concurs internațional de interpretare și creație a romanței „Crizantema de Argint”, care a avut loc în perioada 22-24 februarie, s-a încheiat cu Gala Laureaților, informează Moldpres. Festivalul se organizează în scopul valorificării și revitalizării romanței ca gen muzical, sprijinirea interpreților și creatorilor de romanță, popularizării creațiilor de ge
În premieră, statul a oferit sprijin financiar nerambursabil pentru 14 idei de afaceri inovatoare în domeniul digital și tehnologic, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Suma maximă a fiecărui grant este de 500 mii lei, iar în total aceste 14 idei au beneficiat de 5,65 milioane de lei, a anunțat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alai
Arhiva foto a agenției de știri din Liban a fost furată, au anunțat oficialii, potrivit BBC. Aceasta are imagini din ultimii 62 de ani
Viscolul şi zăpada au făcut ravagii în 26 localități din Alba. Au fost afectate 284 puncte de transformare, şi în acest moment 15.536 de gospodării stau în beznă totală.
Termoelectrica și CET-Nord vor primi în avans de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale 260 de milioane de lei pentru compensarea facturilor la energia termică, în lunile februarie - martie curent. Decizia a fost luată luni, 27 februarie, de Comisia pentru Situații Excepționale. Resursele financiare vor fi oferite din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice. Mijloacele financiar
Autoritățile chineze adoptă o poziție neschimbată asupra problemei ucrainene și se vor strădui să o rezolve prin mijloace pașnice. Acest lucru a fost declarat luni de reprezentantul oficial al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, comentînd dorința președintelui ucrainean Vladimir Zelenski de a se întîlni cu președintele chinez Xi Jinping. „China are o poziție foarte clară și neclintită
O fetiță româncă se numără printre cele mai bune balerine din lume, iar talentul ei i-a uimit chiar și pe profesorii celor mai prestigioase școli din Europa.
De un an și jumătate sistemul justiției trece printr-o schimbare radicală profundă, iar anumite nemulțumiri sociale și circumstanțele desfășurării procesului de evaluare a candidaților la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii i-au determinat pe mai mulți judecători să plece din sistem. Declarația a fost făcută astăzi de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru în cadrul emisiunii „
"Fubar", primul serial TV în care joacă starul hollywoodian Arnold Schwarzenegger, va fi lansat pe platforma de streaming Netflix în data de 25 mai.
Organizaţia de ajutor umanitar Semiluna Roşie Turcă a fost aspru criticată duminică de opoziţie şi mass-media turce pentru că a vîndut şi nu a donat corturi pentru supravieţuitorii seismului din 6 februarie care a devastat sud-estul Turciei, informează AFP, transmite Digi. Potrivit cotidianului Cumhuriyet, care a dezvăluit această afacere, Semiluna Roşie Turcă a vîndut 2.050 de corturi destinat
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a confirmat luni seara, 27 februarie curent, că operatorul aerian „Wizz Air” și-a suspendat toate zborurile pe/de pe Aeroportul Internațional Chișinău începînd cu data de 14 martie 2023. „Autoritatea a fost notificată printr-un email despre decizia enunțată, fiind invocate motive de siguranță și securitate a spațiului aerian din regiune. Autoritatea și Minis
Gimnasta Iana Caraman a obținut medalia de argint la exercițiul cu cercul și locul patru la exercițiul cu mingea, în categoria pre junioare, la competițiile internaționale de gimnastică ritmică Grand Prix Miss Valentine, care s-au desfășurat la Tartu, Estonia, în perioada 22-26 februarie curent. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Estonia, o altă tînără gimnastă din lotul național Sofia Bu
Un nou cutremur s-a produs luni seara în Turcia. Seismul a fost de intensitate medie și s-a produs în Marea Egee, în apropierea portului Izmir.
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut luni o întrevedere cu președintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Odile Renaud-Basso.
Un program de instruire a formatorilor pentru auditorii energetici în sectorul industrial a fost lansat în februarie 2023, în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și cu sprijinul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. La prima rundă a p
Un autoturism condus dinspre Baia Mare înspre Lăpușel, de către un bărbat de 45 de ani din Lăpuș, a pătruns luni pe contrasens și a intrat în coliziune cu un podeț. În urma accidentului șoferul a murit.
Avocatul Poporului a anunțat luni, 27 februarie curent, că s-a sesizat din oficiu pe marginea cazului de nesiguranță a copilului în transportul public din municipiul Chișinău, în urma apelului telefonic parvenit la telefonul de încredere. „Potrivit informației relatate de către mama copilului, în timp ce se deplasa la școală cu troleibuzul nr. 1288, ruta 22, minorul în vîrstă de 13 ani a fost s
George Scutaru, CEO New Strategy Center, a vorbit într-un interviu acordat Antena 3 CNN despre războiul din Ucraina şi intenţiile Rusiei, dar şi despre pericolele pentru România şi Republica Moldova.
Nokia a anunţat planurile de a-şi schimba identitatea mărcii, cu un nou logo, pentru prima dată în aproape 60 de ani, în timp ce producătorul de echipamente de telecomunicaţii se concentrează pe creşterea agresivă, transmite Reuters. Noul logo cuprinde cinci forme diferite care formează cuvîntul NOKIA. Compania a renunţat la culoarea albastră iconică a vechiului logo, pentru o gamă de culori, î
Legile Educației au fost prezentate de ministrul Ligia Deca și anunță schimbări majore în învățământul românesc, mai ales în cazul absolvenților de gimnaziu.
Bradsotul este numit și gastromicoza sau edemul malign al stomacului. Este o boală infecțioasă, cu intoxicație produsă la pătrunderea în organism a bacteriei Clostridium septicum. Boala poate apărea sporadic, dar are tendința de răspândire, cu pierderi economice semnificative. Recent, câțiva crescători au raportat cazuri de Bradsot la oi, astfel că în continuare vom explica care sunt principale
Autoritățile chineze se opun cu fermitate sancțiunilor americane împotriva companiilor chineze din cauza Rusiei și vor lua măsurile de răspuns necesare. Acest lucru a fost declarat luni de reprezentantul oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Mao Ning. "Sîntem extrem de nemulțumiți de astfel de acțiuni și protestăm categoric. China va continua să ia măsurile necesare pentru
Medicul Monica Pop a vorbit despre o vitamină care ar trebui luată toată viață. A învățat acest lucru încă din facultate, de la un profesor în vârstă.
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.