Noi detalii exclusive din cazul fraţilor Tate. Cum a ajuns Andrew la spital
Apar noi detalii în scandalul în care sunt implicați fraţii Andrew şi Tristan Tate. Potrivit unor surse Antena 3 CNN, unul dintre fraţi a ajuns la spital.
Apar noi detalii în scandalul în care sunt implicați fraţii Andrew şi Tristan Tate. Potrivit unor surse Antena 3 CNN, unul dintre fraţi a ajuns la spital.
Părintele Nectarie a povestit în exclusivitate pentru Antena 3 CNN cum a ajuns să plece din România în Africa, acolo unde creștinează sute de oameni pe zi şi construiește case şi biserici.
Cadavrele a doi tineri, posibil din Republica Dominicană, au fost găsite în trenul de aterizare al unui avion al companiei Avianca, în timpul unor lucrări de întreținere în capitala columbiană Bogota.
Avocatul Adrian Cuculis a comentat cazul bărbatului din Bucureşti care și-a înscenat răpirea şi i-a trimis mamei poze cu el legat, pentru a-i cere bani din pensie. "Bunica mea a primit un telefon prin metoda accidentul", spune avocatul care a oferit câteva indicii la care să fim atenți.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit, în cadrul rubricii Pilda zilei din emisiunea Adevăruri ascunse, despre faptul că până când nu devii tu o prioritate pentru tine, nu vei fi pentru nimeni altcineva.
Președintele Vladimir Putin a lăudat sâmbătă, într-un mesaj de Crăciun, Biserica Ortodoxă Rusă pentru sprijinirea forțelor Moscovei care au invadat Ucraina, scrie Reuters.
Biroul Național de Conducere al AUR a decis sâmbătă să îl excludă pe Dumitru Viorel Focșa din partid, după ce acesta și-a agresat fizic soția în timpul unui scandal casnic. La rândul său George Simion, liderul AUR, a transmis un mesaj tranșant.
Un accident în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc în acestă seara pe Șoseaua de Centură, zona Otopeni. Şase persoane au fost rănite, printre care şi doi copii. Circulaţia în zonă a fost blocată timp de 40 de minute.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit, în cadrul rubricii Leacul zilei din emisiunea Adevăruri ascunse, despre băutura care ajută la creşterea naturală a fertilităţii.
În anul 2022 învățământul gimnazial și cel liceal a fost absolvit de peste 42 de mii de elevi. Cifra este în creștere comparativ cu anul 2021, arată datele Biroului Național de Statistică.
Intervenție emoționantă a pompierilor din Constanța, acolo unde un patruped şi stăpânul său au fost surprinși de un incendiu izbucnit în apartament.
Românii care vor să cumpere vechime în muncă trebuie să scoată mai mulți bani în buzunar. Care este termenul limită.
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, care vor fi cele mai norocoase zodii din punct de vedere financiar în 2023.
Temperaturile ridicate din ultima perioadă au făcut ca răsadurile să fie atacate de așa-numita molie a tomatelor. Avertismentul fermierilor.
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a vorbit, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, despre cele mai importante aspecte după care eşti evaluat la prima întâlnire.
Bradul de Crăciun este una din cele mai importante embleme ale sărbătorilor de iarnă. În 2022, din cantitatea totală de pomi de iarnă pe care Agenția Moldsilva i-a pus la dispoziția pieței interne, au fost comercializați circa 5,4 mii de brazi. Datele au fost comunicate pentru AGORA de către șeful-adjunct al Direcţiei fond forestier, arii protejate şi regenerarea pădurii, Serghei Tonofrei.
Deși școala începe de luni mulți copii nu vor reuși să ajungă în bănci. Și asta pentru că în continuare, unitățile de primiri urgențe și camerele de gardă sunt pline de copii. Recomandările Ministerului Sănătăţii.
Horoscop rune 9-15 ianuarie 2023, cu Mihai Voropchievici. Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, horoscopul runelor pentru săptămâna viitoare.
Probleme pe lanțul aprovizionării cu medicamente în mai multe țări ale lumii. Franţa a interzis vânzarea online a paracetamolului până pe 31 ianuarie.
Activele oficiale de rezervă au constituit 4,47 miliarde de dolari la sfârșitul lunii decembrie. Acestea sunt în creștere cu 199,72 milioane dolari în comparație cu 30 noiembrie 2022, când au însumat 4,27 miliarde de dolari.
Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani s-au răsturnat cu hidrobicicleta în lacul Colibița. Unul din ei este căutat de pompieri.
În prima ediţie a emisiunii Adevăruri ascunse din 2023, bioenergoterapeutul Lidia Fecioru şi numerologul Mihai Voropchievici au vorbit despre cele patru lucruri după care eşti evaluat la prima întâlnire, dar şi despre horoscopul banilor.
Provocări economice și de securitate, impactul războiului din Ucraina asupra statelor europene, măsurile de depășire a crizei economice globale, dar și integrarea europeană a Republicii Moldovei.
Inundațiile din Kimberley, cea mai nordică din regiunile Australiei de Vest au fost provocate în ultimele zile de sistemul meteorologic sever Ellie, un fost ciclon tropical care a adus ploi abundente în zona care are o suprafață de aproape trei ori mai mare decât Regatul Unit.
Un șarpe boa constrictor de 1,5 metri a fost descoperit într-un bagaj de mână pe Aeroportul Internațional Tampa din Florida, relatează CNN.
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.