Trei noi nave care transportă cereale vor părăsi Ucraina vineri. Anunțul a fost făcut de ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, relatează agenţia de presă de stat Anadolu, preluată de AFP, citează Agerpres.
Românii care au rate ar putea primi o lovitură din partea Băncii Naționale a României. Dobânda-cheie ar putea fi majorată în şedinţa de astăzi.
Avertizare meteo de caniculă, cu temperaturi de peste 37 de grade Celsius, în următoarele trei zile, în mai multe zone din ţară.
Comisia Electorală Centrală a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în trei localități din data de 16 octombrie 2022.
Ţările membre ale Uniunii Europene au impus, joi, sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean pro-rus Viktor Ianukovici şi a fiului său Oleksandr pentru presupusul lor rol în ameninţarea la adresa securităţii Ucrainei, transmite AFP, citează digi24.ro.
Ţările membre ale Uniunii Europene au impus, joi, sancţiuni împotriva fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici şi a fiului său Oleksandr pentru presupusul lor rol în ameninţarea la adresa securităţii Ucrainei, transmite digi24. Consiliul European a indicat într-un comunicat că cei doi au fost adăugaţi pe o listă a sancţiunilor europene. Viktor Ianukovici a prezidat Ucraina din februar
Ședința din 5 august a Consilul Superior al Procurorilor a început cu o procedură solemnă. Veronica Dragalin a depus jurământul de învestire în funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție.
Prețul benzinei și al motorinei în România, 5 august 2022. Carburanţii standard se comercializează astăzi în România cu preţuri cuprinse între 7.64 lei/l și 8.45 lei/l.
Statele Unite nu vor permite Chinei să izoleze Taiwanul, a declarat, vineri, preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în cursul unei conferinţe de presă la Tokyo, după vizita în Taiwan care a provocat furia Chinei, notează digi24.ro.
Cumplitul accident de la Cobadin, din judeţul Constanţa, a fost filmat de o cameră de supraveghere montată în intersecţia în care a avut loc impactul.
Statele Unite nu vor permite Chinei să izoleze Taiwanul. Declarația a fost făcută de preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în cursul unei conferinţe de presă la Tokyo, după vizita în Taiwan care a provocat furia Chinei.
Banca Angliei a avertizat că Marea Britanie va intra în recesiune, în condițiile în care a efectuat cea mai mare majorare de dobândă din ultimii 27 de ani. Instituția preconizează că economia se va contracta în ultimele trei luni ale acestui an și va continua să se micșoreze până la sfârșitul anului 2023.
Azi, la orele 13.00, este planificată întălnirea Consiliului Asociației Forța Fermierilor cu ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Anunțul a fost făcut de fermieri prin intermediul unui comunicat de presă, informează Noi.md În cadrul ședinței Asociația anunță că va aborda mai multe subiecte, printre care: 1. Introducerea stării de urgență în agricultură în legătură cu seceta
Negociatorii au început o nouă rundă de discuții la Viena, la 4 august, pentru salvarea acordului nuclear istoric din 2015 dintre Iran și puterile mondiale. Discuțiile au început la Viena cu o întâlnire între negociatorul nuclear șef al Iranului, Ali Bagheri Kani, și Enrique Mora, coordonatorul UE, coordonatorul negocierilor. Mora va face naveta între Kani și negociatorul american, trimisul special pentru Iran, Robert Malley, deoarece Iranul refuză să poarte discuții directe cu Statele Unite. Discuțiile sunt primele din martie... Читать дальше...
Patru persoane au fost grav rănite joi seară după ce au fost lovite de trăsnet în imediata apropiere a Casei Albe, relatează AFP, citează Agerpres.
Doi procurori din Constanta sunt acuzaţi de magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti că au încălcat legea voit în dosarul în care fostul sef al CNAS Lucian Duţă a fost condamnat la 6 ani de închisoare. Scopul era acela de a-l ajuta pe Duță.
Ministrul turc al apărării Hulusi Akar a declarat joi seară că trei noi nave care transportă cereale vor părăsi Ucraina vineri, relatează agenţia de presă de stat Anadolu, scrie digi24.ro. „Plecarea celor trei nave este planificată datorită muncii intensive a Centrului de coordonare comun (CCC)”, a afirmat ministrul, fără a preciza porturile de plecare ale navelor. O primă încărcătură de cer
Două fete au murit pe loc, iar doi tineri se luptă să trăiască, după un teribil accident produs, noaptea trecută, pe DN 3, în Cobadin, judeţul Constanţa.
Horoscop 5 august 2022, cu Camelia Pătrășcanu. Putem avea un sentiment de deja vu, că ni s-a mai întâmplat ceva ce se petrece astăzi tocmai pentru a fi mai isteți decât data trecută.
De ceva vreme, primii struguri, copți pe podgoriile din țară, au apărut deja în vînzare. Chiar dacă bobițele sînt dulci și aromate, la unii viticultori procesul de coacere s-a lăsat cu gust amar. Un cuplu din raionul Ialoveni s-a plîns că seceta din acest an le-a afectat recolta. Și asta pentru strugurii nu s-au dezvoltat așa cum ar trebuie și s-au copt mai tîrziu față de anii precedenți. {{
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.