Ministerul Economiei, precizări privind măsurile anti-COVID-19 în domeniul HoReCa
Ministerul Economiei vine cu precizări în legătura cu informația privind noile măsuri ce ar urma să fie impuse domeniului HoReCa.
Ministerul Economiei vine cu precizări în legătura cu informația privind noile măsuri ce ar urma să fie impuse domeniului HoReCa.
Valentina Chicu este noua consilieră a președintei Maia Sandu în domeniul educației și cercetării. Președinta a semnat un decret în ac est sens, iar documentul a fost publicat astăzi pe pagina președinției.
Asociația MĂR vine cu mai multe precizări după ce Ministerul Economiei a anunțat că ar putea introduce noi restricții în sectorul HORECA. Mai exact este vorba despre faptul că accesul în cafenele și restaurante ar putea fi permis doar la prezentarea certificatului de vaccinare, a unui rezultat negativ la COVID-19 sau dovada prezenței anticorpilor.
Când vine vorba despre alegerea cadoului potrivit florile sunt de nelipsit. Însă în prezent oferta este atât de variată încât alegerea este aproape imposibilă. De la buchete de flori simple, la unele sofisticate și până la aranjamente de flori create de designerii florali, toate ne fură rapid ochii.
Un grup de părinți protestează în fața clădirii Guvernului R. Moldova. Aceștia cer Guvernului „un regim normal”, regim în care ar activa toate școlile ca pînă la pandemie, transmite Știri.md. Conform protestatarilor, cerința CNESP de a asigura 1 metru distanță între elevi nu poate fi respectată în condițiile instituțiilor de învățămînt cu un număr de peste 20-25 de elevi în clase, fapt
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că monitorizează situația în urma accidentului de circulație produs în România, localitatea Poiana, pe 1 septembrie în care a fost implicat un microbuz care se deplasa în tranzit spre Republica Moldova.
Dimineaţă grea pentru şoferii din Capitală din cauza ambuteiajelor. Odată cu începerea noului an şcolar şi cu reîntoarcerea la muncă a bugetarilor, pe mai multe străzi din oraş maşinile au circulat bară la bară.
Criza sanitară permanentizată a pornit de la o farsă științifică, dublată de un accident de laborator. Alimentată de o serie […]
Ministrul pentru Europa și afaceri externe al Republicii Franceze, Jean Yves Le Drian, va efectua joi, 2 septembrie, o vizită la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, transmite Noi.md. Programul vizitei oficialului francez include întrevederi cu omologul său Nicu Popescu, președintele Maia Sandu și prim-ministru
Ca să poți să câștigi un război, o luptă, o bătălie, ba încă și să treci strada în siguranță, trebuie […]
Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu a avut o întrevedere cu președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României, Ludovic Orban. Întrevederea are loc în contextul vizitei oficiale a delegației Parlamentului Republicii Moldova la București.
La 1 septembrie 1939, la ora 4:45 dimineața, bombardiere Heinkel He-111 precum și bombardierele de picaj Dornier și Junkers Ju-87 […]
Ușile localurilor se vor închide pentru unii vizitatori. În cafenele și restaurante ar putea fi lăsați să intre doar persoanele care vor prezenta certificatul de vaccinare, testul negativ la coronavirus sau dovada anticorpilor. Actele vor fi cerute de administratori, pentru ca localul să poată fi declarat liber de COVID și să poată activa în mod obișnuit. Și angajații din domeniul HoReCa ar put
Ce se petrece în acest moment în Statele Unite poate schimba echilibrul strategic și ordinea planetară. De aceea, este important […]
Este cel mai tensionat moment de până acum pentru coaliţia de guvernare. Şedinţa de guvern a fost suspendată, miercuri, după ce Florin Cîţu a vrut să forţeze introducerea pe ordinea de zi a programului de investiţii în mediul rural.
Cercetătorul Octavian Jurma susține că, potrivit datelor de la acest moment privind evoluția cazurilor COVID-19 din România, unele școli se vor închide după două săptămâni de la începerea anului școlar.
Două femeie au ajuns la spital, după ce au fost lovite de un atuomobil condus de o altă femeie. Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 10:30, pe strada Grenoble, din sectorul Botanica al Capitalei.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că s-a autosesizat în legătură cu accidentul din în județul Suceava, România, produs în această dimineață, în urma căruia au fost răniți cinci cetățeni ai Republicii Moldova, transmite Noi.md cu referire la replicamedia.md. În acest context, MAEIE precizează că toți cinci moldoveni au fost internați la un spital din apropiere c
Un cutremur semnificativ a fost resimțit miercuri în România.Potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul s-a produs în jurul orei 13:32, la adâncimea de 145 km.
Cei 20 de ani de război şi de prezenţă americană în Afganistan au constituit o ''tragedie'' pentru această ţară, a apreciat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, după încheierea retragerii trupelor americane de pe teritoriul afgan, informează France Presse.
PSRM сontestă în instanța de judecată decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și cere anularea obligării angajaților din Educație să suporte cheltuielile pentru testele anti-COVID-19. Vaccinarea trebuie să rămînă benevolă, dar nu obligatorie. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă acțiunile discriminatorii ale guvernării și afirmația iresponsabilă și scandalo
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu precizări privind accidentul produs în dimineața de 1 septembrie, în localitatea Poiana Stampei din judeţul Suceava, în care a fost implicat un microbuz cu cetăţeni moldoveni.
Transhumanism seeks to ultimately conquer death by applying advanced technology to the human condition. Crypto leaders are typically young, but […]
Un grup de părinți și copii protestează în fața Guvernului și solicită revizuirea deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) privind activitatea instituțiilor de învățământ. Mai exact, aceștia sunt nemulțumiți de restricțiile care forțează introducerea învățământului online, care în opinia acestora s-a dovedit a fi ineficient.
Biroului Național Central Interpol Chișinău a solicitat Biroului de la Lyon, Franța, anunțarea în urmărire internațională a lui Veaceslav Platon și Gheorghe Cavcaliuc. Ambii au părăsit Republicat Moldova după scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie. „Am înaintat solicitările din partea autorităților R. Moldova de a-i anunța în urmărire
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.