Ministerul Finanțelor a prezentat pentru consultări publice un proiect de ordin de aprobare a unei noi forme a declarației privind veniturile persoanelor fizice (CET18) și a Regulamentului privind modul de completare a acestei declarații. Noua formă a declarației va fi aplicată începînd cu a doua etapă a anului fiscal 2018 (perioada cuprinsă între 1 octombrie și 31 decembrie 2018). Documentul a fo
Astăzi se împlinesc 50 de ani de când trupele sovietice au invadat Cehoslovacia. Evenimentul a fost comemorat de mii de cehi în Praga. Aceștia au adus un omagiu victimelor intervenției URSS, menite să înăbușe aspiraţiile democratice. Citește mai departe...
Veşnica dilemă pe care o are românul atunci când este pus să-şi aleagă o maşină de 10.000 de euro este: marcă străină la mâna a doua, sau Dacia, nouă. Avantajele unei maşini noi sunt foarte clare: 0 km...
Procurorii anticorupţie au descins astăzi la două cazinouri ilegale din Chişinău. Oamenii legii spun că acestea activau sub paravanul unor asociaţii obşteşti, înregistrate la Ministerul Justiţiei. Anchetatorii nu exclud că în schemă ar fi implicate şi persoane publice. Potrivit procurorilor, susp...
Pesta porcină africană a intrat în municipiul Brăila. A fost depistată în municipiu, mai exact într-o curte situată pe Şos. Râmnicu Sărat, vizavi de Oborul Brăilei, unde proprietarul creştea cinci porci. La...
Suma economiilor obținute datorită plasării anunțurilor de achiziții în sistemul MTender, din care face parte platforma electronică achiziții.md, a fost dublată în ultimele două luni.
Astfel, dacă în luna mai curent, economiile obținute au depășit suma de două milioane de lei, la ora actuală, instituțiile de stat și private care desfășoară achizițiile în regim online au economisit, în total, o
„Alternativa nu vine de la sine”, a declarat președintele Iohannis, adăugând că „stă și în mâinile Opoziției responsabilitatea de a asigura menținerea României pe drumul normalității”.
Ziua de mâine va fi una la fel de fierbinte, de aceea vă îndemn să vă abţineţi de plimbări în orele amiezii. Vântul va sufla slab, iar presiunea atmosferică se va menţine normală. Să trecem acum la temperaturi.La Briceni şi Soroca se vor înregistra 27 de grade, iar la Bălţi va fi cu un grad mai m...
Vizită neaşteptată la tabăra DOR, unde se odihnesc adolescenţi moldoveni din 18 ţări ale lumii. Premierul Pavel Filip s-a întâlnit astăzi cu tinerii din diasporă, care au avut ocazia să realizeze un interviu cu el. Cei mai mulţi au fost curioşi să afle cum decurge o zi din viaţa premierului."Dacă...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat marţi decretele de eliberare din funcţie a nouă magistraţi, ca urmare a pensionării.
Astfel, şeful statului i-a eliberat din funcţia de judecător grad profesional de...
Noul an şcolar vine cu schimbări în curriculă. În instituţiile de învăţământ va fi introdusă o nouă disciplină. În cadrul acesteia, copiii vor învăţa ce înseamnă corupţia şi cum trebuie de luptat cu acest flagel. Acest lucru este prevăzut în Planul sectorial anticorupție în domeniul educației, ap...
Administraţia Prezidenţială precizează că, în prezent, Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării face diligenţele necesare pentru obţinerea acordului individual al membrilor CSAT în vederea...
Noul an şcolar aduce şi o disciplină nouă. Elevii vor învăţa ce înseamnă corupţia, cum trebuie să lupte cu acest fenomen şi cum să rămână integri. Materia este prevăzută în Planul sectorial anticorupție în domeniul educației, aprobat de Guvern. Citește mai departe...
Astăzi, Prima Doamnă a Republicii Moldova, Galina Dodon a înmînat alte circa 700 de ghiozdane cu rechizite școlare copiilor din raioanele Glodeni, Fălești și Ungheni, care vor merge în acest an în clasa I. Galina Dodon a urat succes și perseverență copiilor emoționați și entuziasmați, care la rîndul lor, au mulțumit pentru darurile oferite. Pentru a înlesni pregătirile pentru școală, Fundația de B
Culturile de floarea-soarelui s-au dezvoltat în acest an cu aproximativ trei săptămîni mai devreme decît de obicei, de aceea producătorii au început să pregătească deja tehnica agricolă pentru recoltarea în masă. Surse de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) au relatat astăzi că, peste o săptămînă, procesul va demara în raioanele de centru şi sud, iar peste două –
Procurorii militari au înregistrat, până marţi, 386 de plângeri din partea persoanelor care au avut de suferit în urma intervenţiei jandarmilor la protestul din 10 august.
Potrivit unui comunicat al...
Iranul şi-a prezentat, marţi, primul avion de luptă, cu ocazia unei parade la Teheran, iar preşedintele Hassan Rohani a dat asigurări că forţa militară a ţării sale vizează doar să descurajeze inamicii, relatează AFP. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti
Inițiativa cetățenească „Fără Penali în funcții publice” a strâns un milion de semnături, anunță Uniunea Salvați România într-un comunicat de presă, citat de site-urile de știri romanești. Acestea provin de la români din cele mai mari orașe, dar și din cele mai mici comune și sate din țară.
„Astăzi, 1 milion de români consideră că România trebuie guvernată altfel, mai responsabil și mai atent. Împreună suntem o forță și împreună putem salva România”, a declarat președintele USR, Dan Barna.
... Читать дальше...
Abdelhak Nouri a iesit din coma, la peste un an dupa ce s-a prabusit pe teren, in timpul unui amical al lui Ajax.
Potrivit familiei, jucatorul in varsta de 21 de ani intelege si poate comunica prin miscari ale capului, dar nu poate sa-si miste deloc corpul!
"Situatia sa e mai buna ca acum cateva luni. Totusi, din punct de vedere fizic e foarte dificil. Forma sa fizica se deterioreaza pentru
Moneda americană s-a depreciat în comparație cu moneda unică europeană pînă la 1,15 dolari, pe fondul criticilor aduse de președintele american, Donald Trump, Sistemului Federal de Rezerve (FRS), transmite Bloomberg, citată de Noi.md.
Într-un interviu acordat agenției Reuters ieri, 20 august, liderul american a declarat că nu este mulțumit de politica promovată de șeful autorității de reglement
În după amiaza zilei de 21 august pompierii din sectorul Ciocana a municipiului Chișinău au fost solicitați pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe str. Igor Vieru nr.5.
Avocații raiderului numărul unu din CSI, Veaceslav Platon, neagă informaţiile apărute în presă privind legătura dintre clientul lor şi președintele fundației Open Dialog, Ludmila Kozlovska. Aceştia afirmă că Platon n-ar fi apelat niciodată la serviciile ONG-ului condus de ucraineanca expulzată d...
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.