Laureat al Premiului Guvernului pentru cel mai dotat inventator al anului 2017 a fost desemnat Victor Covaliov, doctor, conferenţiar universitar din cadrul Facultăţii de Chimie şi Tehnologie Chimică a Universităţii de Stat din Republica Moldova. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Victor Covaliov va fi premiat cu zece mii de lei, alocați din
Municipiul Brașov se alătură celor care vor ca Basarabia să revină la patria mamă. Consilierii locali au votat astăzi în unanimitate pentru adoptarea Declaraţiei de Unire a celor două maluri ale Prutului.
Municipiul Brașov se alătură celor care vor ca Basarabia să revină la patria mamă. Consilierii locali au votat astăzi în unanimitate pentru semnarea Declaraţiei de Unire.
Ministrul de exeterne grec urmează să meargă joi la Skopje să se întâlnească cu omologul său macedonian și să-i prezinte cele cinci variante de nume propuse de Grecia pentru Macedonia, scrie libertatea.ro. Citește mai departe...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ninsoare, valabilă pentru 14 judeţe şi Capitala, ce va intra în vigoare de joi seara şi va fi valabilă până vineri, la ora 15.00....
Un fișier audio a capturat ultimele ore ale unei tinere femei din Noua Zeelandă care ar fi fost ucisă de un bărbat pe care l-a cunoscut pe Tinder, scrie Mirror.
Warriena Wright, de doar 26 de ani și Gable Tostee...
Cele mai periculoase dulciuri pentru copii. Pe listă se află ciocolata cu lapte şi umpluturi de creme, prăjiturile învelite în ciocolată, ouăle de ciocolată, napolitanele şi bezelele de tip marshmallow, care au un conţinut ridicat de zahăr, multe calorii şi zero valoare nutritivă, Citește mai departe...
Vedeţi cum, numai din cele postate în aceste zile, se conturează extrem de clar desenul reţelei, care ne stă împotrivă, a tsunamiului care stă să se prăbuşească deaspra noastră, suspendat numai de voinţa lui Dumnezeu: migraţia în masă, mijloc, alături de lgbtizare, corectitudine politică, fake news, hate crime, minciună şi ipocrizie la cote maxime, de […]
O nouă meta-analiză a mai multor studii arată că persoanele care ţin o cură de slăbire slăbesc mai mult atunci când beau mai multă apă.
Spre exemplu, într-un studiu în care cercetătorii au cerut...
Câţiva consilieri din Coloniţa, unii dintre ei rude ale liderului PL, Mihai Ghimpu, vor să acapareze ilegal cinci hectare de teren. Acuzațiile au fost lansate de primarul din localitate, Angela Zaporojan, în cadrul unei conferințe de presă. Citește mai departe...
Reparate şi apoi vândute de samsari, maşinile care au suferit daune majore sunt adevărate bombe cu ceas pe şosele. Potrivit unui studiu, 67% dintre maşinile pentru care s-a verificat istoricul de daune anul...
Redacția Noi.md vă propune să citiți cele mai importante știri ale zilei. Candu pune punct speculațiilor: Alegerile din 2018 vor fi în baza sistemului mixt În dialogul cu Karasin, Filip a reiterat importanţa depăşirii unor probleme Patru șefi de la UNIBANK, trimiși în judecată Numele candidatului Partidului Șor la funcția de primar, vizat în raportul Kroll Se începe marea bătălie pentru foto
Serviciul hidrometeorologic de stat a emis o nouă avertizare de ninsori, polei, vânt și valuri de frig. Avertizarea este valabilă pe tot cuprinsul țării începând de miercuri la prânz până joi spre seară. Astăzi la 6 seara se înregistrau ninsori mai ales în partea de sud a țării, și tot acolo se înregistrau cele mai scăzute temperaturi, de -2 grade. Pentru mâine se prevede cer variabil, cu maxime cuprinse între -2 grade în nord și +3 grade în sud.
Dacia Duster se vinde bine și se conduce excepțional. Asta ai putea crede după o performanța excelentă reușită de-un pilot profesionist la volanul acestui model Dacia.
Polițiștii din Cehia și R. Moldova au arestat și pus sub acuzare 19 cehi și moldoveni făcând parte dintr-o presupusă rețea de trafic de droguri, a informat agenția de presă cehă CTK. Rețeaua trafica cocaină și extasy de proveniență olandeză, iar în Cehia cultiva marijuana. Drogurile erau vândute de intermediari în Cehia, Austria și R. Moldova. Potrivit șefului centralei anti-drog din Cehia, Jakub Frydrych, care a ținut miercuri o conferință de presă, șeful rețelei era un ceh. Membrii rețelei, majoritatea... Читать дальше...
Opoziția politică din Kosovo a blocat ratificarea unui tratat de frontieră cu Muntenegrul folosind gaze lacrimogene în sala de dezbateri. Aprobarea înțelegerii din 2015 este o condiție-cheie pentru liberalizarea regimului de vize în UE, dar partidul de opoziție Vetevendosje (Mișcarea Autodeterminării) este împotrivă, susținând că ar urma să fie cedate țării vecine în mod nejustificat cam 8000 ha. Comisarul UE pentru extindere, Johannes Hahn, a condamnat acțiunea de miercuri a opoziției kosovare,... Читать дальше...
Antrenorul echipei naționale de fotbal, Alexandru Spiridon, a apreciat astăzi într-o conferință de presă, desfășurată la Vadul lui Vodă, evoluțiile lotului în cele trei meciuri amicale disputate anul curent și s-a referit la viitoarea parteneră de joc, formația Coastei de Fildeș.
Cabinetul de miniștri a decis renovarea în acest an a șase instituții de învățămînt de tip primar, gimnazial și liceal, din subordinea autorităților publice locale, notează Noi.md. Instituțiile care vor fi reabilitate sînt liceele „Lucian Blaga” din orașul Iargara, raionul Leova, „Vasile Pîrvan” din comuna Gotești, Cantemir, „Silvian Lucaci” orașul Costești, raionul Rîșcani, „Mihai Eminescu” din
Psihologul Andra Zaharia ne vorbește despre prietenia dintre femei. „Există o vorbă veche care spune că «rudele ni le dă Dumnezeu, prietenii îi alegem singuri».“
Da, este perfect adevărat faptul că ...
O asistentă medical din Australia a făcut o listă cu cele mai mari regrete ale oamenilor aflați în ultimele clipe de viață, pe care a ținut-o secretă mai mult timp.
Şeful statului, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru în Republica Elenă, pe Muntele Athos, pentru a participa la evenimentul de creare a organizației internaționale „Prietenii Ortodoxiei” în cadrul căreia va ocupa funcția de co-președinte, informează Noi.md. Potrivit lui Dodon, organizarea acestei vizite a fost convenită în luna ianuarie, curent, în cadrul întrevederii pe care am avut-o la Ch
Greşeli plătite prin muncă. Dis-de-dimineaţă, aproape 20 bărbaţi din Capitală, condamnaţi anterior la muncă în folosul comunităţii pentru furt, consum de droguri sau violenţă în familie, au ieşit la curăţat zăpada. Citește mai departe...
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.