ardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, au acuzat miercuri Statele Unite şi Arabia Saudită de faptul că sunt ”implicate” în atentatele de la Teheran, soldate cu 12 morţi şi cel puţin 46 de răniţi, relatează AFP.
Gigantul bancar spaniol Banco Santander va cumpăra Banco Popular Espanol, una dintre cele mai mari bănci din sistemul bancar spaniol, pentru 1 euro, potrivit Bloomberg. Santander vrea să strângă 7 miliarde de euro capital, cu care ar urma să îi asigure stabilitatea financiară.
Jurnaliștii francezi admira "forța mentala" arătată de Simona Halep in meciul cu Svitolina. Românca a reușit o revenire fantastica, după 1-5 în setul doi, și s-a impus în decisiv ca o furtuna, 6-0.
Asistența financiară acordată Republicii Moldova va fi extinsă pentru noi proiecte de dezvoltare. Anunțul a fost făcut în timpul întrevederii Președintelui Parlamentului cu Directorul General al Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), Manuel Sager.
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va transmite o scrisoare în adresa tuturor instituțiilor internaționale care acordă asistență tehnică Comisiei Electorale Centrale (CEC) și va solicita sprijinul lor pentru a determina instituția să-și îndeplinească obligațiunile conform legii. Declarația a fost făcută de președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.
Aproximativ 25.000 de militari din SUA și alte 23 de țări vor lua parte în luna iulie la un amplu exercițiu, intitulat 'Saber Guardian', prevăzut să se desfășoare în România, Bulgaria și Ungaria, relatează miercuri agenția de presă Reuters.
Drapelul muntenegrean a fost ridicat, miercuri, la sediul NATO de la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate în prezența președintelui Filip Vujanovic pentru a marca primirea Muntenegrului, devenit al 29-lea stat membru al Alianței Nord-Atlantice, transmite DPA.
Parlamentul din Lituania a început marți un proces prin care pune sub acuzare reprezentantul fracțiunii social-democrate Mindaugas Bastis, pentru legătura sa cu persoane care activează în favoarea intereselor Rusiei.
Premierul Pavel Filip a oferit astăzi în dar Bibliotecii Naționale a Republicii Belarus o copie a unei cărți vechi tipărite de un cetățean belarus. Aceasta este o Evanghelie care a văzut lumina tiparului în 1636, datorită lui Mihail Slezka. Cartea a fost găsită în arhiva Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova și a fost restaurată.
Aflat în vizită la Parcul IT din Minsk, Premierul Pavel Filip a discutat cu oamenii de afaceri belaruși despre experiența acestora în domeniu și a relatat, totodată, despre oportunitățile și facilitățile oferite de Republica Moldova investitorilor străini, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului R. Moldova.
Fracțiunile Consiliului municipal Chișinău (CMC) au refuzat să dea curs inițiativei Partidului Socialiștilor (PSRM) cu privire la desfășurarea ședinței din motivul că aceasta ar fi una ilegală. Ultima ședință a CMC nu a fost încheiată, deoarece în timp ce se desfășura au fost reținuți consilierii Oleg Onișcenco, Ghenadie Dumanschi și secretarul Consiliului Valeriu Didenco, de către ofițerii CNA și procurii Anticorupție.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, s-a calificat spectaculos în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, miercuri, după o revenire senzațională în sfertul de finală cu ucraineanca Elina Svitolina, câștigat cu 3-6, 7-6 (6), 6-0.
Vladimir Putin este întotdeanuna în forma sa cea mai bună, a declarat președintele rus, atribuindu-și această stabilitate pentru că este bărbat, într-un interviu pentru un documentar al lui Oliver Stone.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și directorul executiv al Fondului de Investiții Sociale din Moldova (FISM), Mircea Eșanu, au participat miercuri, 7 iunie 2017, la evenimentul de inaugurare a Grădiniței Curcubeu, din satul Ratuș, comuna Drăsliceni, raionul Criuleni, potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României.
Experții Sergiu Tofilat și Ruslan Surugiu susțin că semnarea contractului cu ЗАО „Молдавская ГРЭС" pentru livrarea energiei electrice în Republica Moldova reprezintă continuarea finanțării regimului separatist de la Tiraspol, dar și acumularea datoriilor la gaze, care în prezent sunt estimate la 6,5 miliarde de dolari. Experții menționează că prin susținerea de către Ministerul Economiei a semnării acestui contract pe ascuns, autoritățile de la Chișinău promovează interesele Federației Ruse. Aceștia au adresat o scrisoare publică... Читать дальше...
Deputatul liberal, Lilian Carp consideră că reținerea lui Dorin Chirtoacă ar fi avut loc din cauza că acesta a numit în funcții mai multe persoane ce nu aveau pregătirea necesară și respectiv nu au făcut față. Una dintre aceste persoane este Igor Gamrețchi despre care Carp l-ar fi informat pe Chirtoacă, încă în 2013, că acesta fusese deportat din Italia pentru hoții de biciclete și că îi va crea mari probleme. Declarația fost făcută în cadrul unui interviu acordat Ziarului de Gardă.
Meteorologii au emis avertizare cod galben, fiind prognozate averse cu descărcări electrice, grindină și vijelie. Avertizarea intră în vigoare miercuri seara, ora 21.00 și este valabilă până a doua zi la ora 21.00, transmite IPN.
Andrian Candu a solicitat expertiză și consultanță din partea colegilor elvețieni pentru consolidarea capacităților Agenției de recuperare a activelor fraudate, recent creată de Parlament, dar și pentru îmbunătățirea normelor de supraveghere și control pentru Banca Națională a Moldovei. Acesta a fost unul dintre subiectele abordate la întrevederile Președintelui Parlamentului cu Preşedintele Consiliului Naţional din Elveţia, Jurg Stahl şi Preşedintele Consiliului Statelor din Elveţia, Ivo Bischofberger... Читать дальше...
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, l-a numit, miercuri, pe avocatul Christopher A. Wray în funcţia de director al Biroului Federal de Investigaţii (FBI).
Un boschetar a fost reținut pentru 72 de ore după ce a încercat să-și scoată concubina moartă de la morga Centrului de Medicină Legală. Medicii legiști nu au vrut să-i elibereze cadavrul până când bărbatul nu le va achita o sumă de bani pentru serviciile prestate. Acesta s-a pus pe scandal, amenintând personalul centrului medical cu răfuială fizică, iar apoi a încercat să incendieze sediul în care zăcea moartă concubina sa.
Deputații Partidului Liberal Democrat condus de Vladimir Jirinovski au înaintat un proiect de lege în Duma de Stat a Federației Ruse, prin care propun modificare imnului țării, de la cel sovietic (URSS) la imnul țarist : Dumnezeule, apără-l pe țar! (Boje, ţaria hrani!).
(UPDATE 16:49) „Au fost găsite fragmente ale avionului la circa 220 de kilometri în larg de localitatea Dawei”, a declarat Naing Lin Zaw, un oficial regional. Mai multe avioane şi nave participă la operaţiunile de găsire a avionului militar, cu 116 persoane aflate la bord, care a dispărut de pe radare în Myanmar (Birmania), transmite AFP.
Încă o ședință de judecată în dosarul primarului de Orhei, Ilan Shor a fost amânată, din motiv că acesta nu s-a prezentat astăzi în fața magistraților.
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.