SA „Apă-Canal Chișinău” anunță că va furniza gratuit de Bobotează apă la mai multe biserici din capitală. Astfel, pe parcursul zilelor de 18 și 19 ianuarie, la biserici vor fi livrate peste o sută de tone de apă, transmite IPN.
Liderul PAS, Maia Sandu, susține că președintele Igor Dodon nu vrea să lupte cu Plahotniuc și cu sistemul creat de acesta, de aceea luptă cu Acordul de Asociere, iar declarațiile făcute de șeful statului dă dovadă de trădare.
La 16 ianuarie, curent, un bărbat dat în căutare de poliție, cu vârsta de 47 de ani, domiciliat în orașul Drochia, a fost identificat și reținut în municipiul Chișinău de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane a Inspectoratului Național de Investigații.
Conflictul transnistrean ar putea fi soluţionat până la sfârşitul anului curent, dacă la Chişinău se vor crea condițiile pentru a impune scenariul dorit de Rusia. De această părere este analistul politic Oazu Nantoi, solicitat de IPN să comenteze declaraţia preşedintelui Igor Dodon, făcută la Moscova, unde se află într-o vizită oficială, referitor la faptul că problema transnistreană ar putea fi soluționată în trei ani.
Fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu, în prezent director al Institulului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” declară că Igor Dodon a uitat să menționeze la Moscova de cele 840.000.000 de euro investiți de Uniunea Europeană în Republica Moldova și a calificat discursul președintelui drept unul xenofob și antioccidental.
Deși anterior au anunţat că vor protesta timp de patru zile, pedagogii îşi sistează acțiunea după prima zi de protest, pe perioada negocierilor cu Guvernul. În cadrul unei conferinţe de presă la IPN, preşedintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov, a menţionat că, dacă revendicările sindicaliștilor nu vor îndeplinite, profesorii vor intra în grevă.
Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale (PCCOCS) desfăşoară astăzi peste 35 de percheziţii la mai multe agenţii de turism din Capitală. Operațiunea continuă și la această oră, ne-a comunicat procurorul, Vitalie Busuioc.
Vladimir Putin şi-a reiterat marţi speranţa de a restabili relaţii ”normale” cu Statele Unite, după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează Reuters.
Președintele Igor Dodon a demonstrat în fața presei harta Moldovei istorice și a declarat că jumătate din teritoriul actual al României este moldovenesc.
Coaliția majoritară, dar și opoziția de dreapta susține că declarațiile președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul vizitei sale la Moscova, contravin intereselor cetățenilor. Potrivit lor, promisiunile cu privire la anularea Acordului de Asociere cu UE nu vor putea fi realizate și rămân doar la nivel declarativ.
Coaliția majoritară, dar și opoziția de dreapta susține că declarațiile președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în cadrul vizitei sale la Moscova, contravin intereselor cetățenilor. Potrivit lor, promisiunile cu privire la anularea Acordului de Asociere cu UE nu vor putea fi realizate și rămân doar la nivel declarativ.
Purtătorul de cuvânt al președinției, Ion Ceban a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook la declarația Partidului Democrat care spun că vor apăra politic Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.
Subiectul ședinței de astăzi în dosarul lui Ilan Shor s-a referit la o expertiză contabilă cerută de apărarea primarului de Orhei, care se referă la tranzacțiile creditelor acordate de BEM și rambursarea lor de către instituțiile bancare. Astfel, în cadrul ședinței de azi a prezentat un răspuns din partea Centrului Național de Expertiză judiicară care spune că realizarea unei astfel de expertize ar dura prea mult timp.
Partidul Democrat anunță că este „categoric împotriva” poziției șefului statului exprimată la Moscova privind anularea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Democrații susțin că sunt gata să „neutralizeze politic orice încercare” în acest sens.
Atacatorul din noaptea de Revelion din clubul Reina din Istanbul, originar din Uzbekistan, Abdulgadir Mașaripov, a fost prins de polițiștii turci, informează AP.
Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnat marți de Tribunalul București la doi ani și șase luni închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au examinat astăzi dosarele celor peste 50 de candidaturi la funcția de magistrat la Judecătoria Chișinău, creată la 1 ianuarie 2017. Cei 27 de candidați selectați de către CSM vor fi propuși președintelui Igor Dodon pentru numirea în funcție.
Veteranii războiului de la Nistru îl consideră pe Igor Dodon trădător de patrie pentru faptul că i-a comemorat pe cei care au pornit război împotriva integrității Republicii Moldova.
Președintele moldovean, Igor Dodon, a declarat că PSRM va câștiga alegerile parlamentare din 2018 și intenționează să anuleze Acordul de Asociere cu UE semnat de Republica Moldova în anul 2014.
Procedura prin care statul încearcă să-şi întoarcă banii oferiți ca recompensă halterofililor olimpici Cristina Iovu şi Anatol Cîrîcu, acuzați ulterior de dopaj, dar și antrenorilor celor doi, va fi de durată şi foarte anevoioasă pentru că nu există prevăzut un asemenea mecanism. Ministrul tineretului şi sportului, Victor Zubcu, a declarat într-o conferință de presă că este vorba de 323 de mii de euro, bani alocați din Fondul de rezervă al Guvernului, iar prin recuperarea acestora autoritatea din domeniu vine să descurajeze dopajul în sport... Читать дальше...
Şeful Marelui Stat Major, Comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, participă, în perioada 16-17 ianuarie curent, la reuniunea Comitetului Militar NATO în formatul şefilor statelor majore generale ale ţărilor NATO şi țărilor partenere (EAPMC/CS). Întrunirea se desfășoară la sediul Cartierului General NATO de la Bruxelles, Belgia.
Spicherul Consiliului Federației Valentina Matvienko a declarat că este absolut inadmisibilă restricționarea mass-media rusești în Republica Moldova. Matvienko s-a referit în special la canalul „Rossia-24” subliniind că o asemenea restricție este contrară principiilor democratice.
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.