Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, hotărârea privind crearea societății pe acțiuni „MoldFarm”, în care Ministerul Sănătății va exercita calitatea de fondator. Societatea pe acţiuni nou-creată își va desfășura activitatea în domeniul farmaceutic, şi anume: achiziționarea, importul, păstrarea, depozitarea și comercializarea medicamentelor, dispozitivelor medicale.
Cetăţenii străini sau apatrizii care au o bună reputaţie economică şi financiară vor putea obţine cetăţenia Republicii Moldova în condiţii privelegiate. De acest drept se vor bucura cei care implementează proiecte de dezvoltare durabilă publică pe parcursul a 60 de luni. Prevederea se va aplica şi membrilor familiei. Un proiect de lege care stipulează aceste privilegii a fost avizat pozitiv de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului, transmite IPN.
Executivul a aprobat, astăzi, două decizii privind iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordurilor Financiare, din cadrul Instrumentului European de Vecinătate (pentru Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014 – 2020 şi pentru Programul Operaţional Comun România - Moldova 2014 – 2020), încheiate între Guvernul Republicii Moldova, Comisia Europeană şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România.
Bustul regelui Ferdinand I al României va fi reconstituit și edificat în satul Țepilova, raionul Soroca, conform proiectului avizat de Ministerul Culturii. O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, de Cabinetul de miniştri.
Vaccinarea contra gripei începe de săptămâna viitoаre. Cele 200 de mii de doze care sunt aşteptate să ajungă în Republica Moldova sunt destinate prioritar categoriilor de risc. Este vorba despre persoanele care intră în contact cu grupuri de populaţie, cum ar fi medicii, profesorii şi educatorii, lucrătorii din comerţ.
Cabinetul de miniştri a decis în şedinţa de astăzi majorarea unor categorii de indemnizații pentru îngrijirea copiilor. Potrivit proiectului de Lege privind prestațiile sociale pentru copii, indemnizația unică la nașterea copilului va constitui 5300 de lei. Astfel, aceasta va fi majorată cu 2200 lei în cazul nașterii primului copil și, respectiv, cu 1900 lei la nașterea următorilor copii.
Igor Dodon, Maia Sandu, Renato Usatîi și Andrei Năstase vin cu reacții după ce astăzi Consiliul Superior al Procurorilor l-au desemnat pe Eduard Harunjen în calitate de procuror general. Primul consideră că actualul președinte, Nicolae Timofti, nu are competențe pentru numirea lui Harunjen în funcție, iar alții declară că concursul privind alegerea procurorului a fost dirijat de către prim-vicepreședintele PDM, Vlad Plahotniuc.
NATO și Uniunea Europeană au adoptat luni un set comun de propuneri pentru implementarea Declarației Comune încheiate la summitul aliat de la Varșovia din iulie, dintre acestea remarcându-se înființarea în 2017 a unui Centru European pentru Contracararea Amenințărilor Hibride, coordonarea misiunilor în Marea Mediterană sau implementarea unui proiect pilot pentru exerciții paralele și coordonate în anii 2017 și 2018.
Deputaţii socialişti au criticat dur noul proiect de lege cu privire la sistemul de pensii, în special creşterea graduală a vârstei de pensionare, începând cu 1 ianuarie 2017, de la 57 până la 62 de ani pentru femei şi de la 62 la 65 de ani pentru bărbaţi, transmite IPN.
Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a subliniat la Bruxelles necesitatea continuării unui sprijin activ din partea NATO pentru partenerii estici – Ucraina, Georgia şi Republica Moldova. Ministrul de Externe român participă, în perioada 6-7 decembrie 2016, la lucrările reuniunii ministeriale a NATO care se desfăşoară la Bruxelles, prima întâlnire la acest nivel după Summit-ul NATO de la Varşovia.
Peste 35 de proiecte de acte legislative urmează a fi discutate de Parlament în cadrul ședințelor plenare din această săptămâna. Parlamentul se va convoca în ședințe plenare pe 8 și 9 decembrie. Ordinea de zi pentru ședințe a fost aprobată astăzi de Biroul permanent.
După ce Igor Dodon a anunțat că împreună de „parteneri”, PSRM va obține majoritatea minimă (18 mandate) în Adunarea Populară a Găgăuziei, a venit și rândul PDM. Deputatul democrat, președintele organizației „Găgăuzia Nouă”, Nicolai Dudoglo, a declarat că săptămâna viitoare, alături de 18 reprezentanți ai săi va începe negocierile privind formarea majorității în cadrul parlamentului găgăuz.
Astăzi, la Institutul Mamei și Copilului a avut loc deschiderea oficială a Secției Anesteziologie, care a fost renovată şi dotată cu echipamente medicale performante, datorită sprijinului financiar al Guvernului României. La eveniment au participat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan și Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.
În ședința de astăzi a Guvernului urmează a fi adoptat programul ce se referă la „Managementul datoriei de stat pe termen mediu (2017-2019)”. Programul prevede modul de gestionare a datoriei de stat și se axează pe descrierea strategiei de finanţare a deficitului bugetului de stat şi pe identificarea factorilor de cost şi de risc aferenţi.
Exact la ora şapte jumătate a început să zbârnâie telefonul şi locotentul Popa a sărit ca fript în picioare, din fotoliul unde mâna porcii la jir. Nu ştiu cum se întâmpla, dar telefonul ăsta blestemat suna exact atunci când aţipea şi el un pic. Ca un făcut. Când îl fura şi pe el somnul, începea să sune şi telefonul. Un ochi nu a închis toată noaptea.Căscând, gradatul ridică receptorul.
Consiliul Coaliţiei de guvernare optează pentru ca proiectele bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv, politica bugetar-fiscală pentru anul 2017 să fie examinate în Parlament cu prioritate, astfel încât ele să poată fi adoptate până la sfârşitul anului, aşa cum prevede legea, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Consiliului.
Doi amici, unul din regiunea transnistreană și unul din dreapta Nistrului, s-au luat probabil la ceartă, iar nereușind să găsească limbă comună, unul dintre ei a aruncat în celălalt o grenadă de mână.
Prin 2009 m-am mirat când am văzut pe mai multe garduri și ziduri din centrul Chişinăului, în jurul Văii Morilor, inscripţia cu spray: „NATO, von iz Moldavii!” Moldova n-avea chiar nici o treabă atunci cu NATO. Avea o treabă serioasă cu Voronin, cu armata rusă din Transnistria, cu altele. Un pic mai târziu, când au apărut alte inscripţii, mult mai numeroase, totul mi-a fost clar. Chişinăul s-a umplut cu SPACE şi SKOROSTI, sub care era (şi încă mai e) adresa de skype sau numărul de telefon. E limpede... Читать дальше...
Actualul şef interimar al Procuraturii Generale, Eduard Harunjen, a fost desemnat candidat la funcţia de procuror general. Decizia a fost luată în baza rezultatelor concursului organizat de CSP. Harunjen a acumulat 68,28 de puncte: cel mai mare rezultat.
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur,, și viceprim-ministrul pentru reintegrare, Gheorghe Balan, au plecat la Hamburg (Germania) pentru a participa la cea de-a 23-a reuniune a Consiliului ministerial al OSCE, care se desfășoară în perioada 7-9 decembrie.
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.