Demontarea Parteneriatului Estic
Pînă a reflecta căderea primei piuliţe din Parteneriatul Estic, aş vrea să punctez anunţul comisarului UE pentru Politica Europeană de Vecinătate (PEV), Johannes Hahn, care, la începutul lui septembrie, a trasat liniile directorii ale viitoarei PEV, urmînd să fie adoptată pe 18 noiembrie.
Elementele principale are viitoarei PEV reflectă în mare parte discuţiile şi consultările publice care au avut loc pe parcursul anului. Cele şapte priorităţi se vor axa pe stabilizarea vecinătăţii; diferenţierea conform aspiraţiilor fiecărui stat; promovarea valorilor europene; stimularea transformării politice; concentrarea pe dezvoltarea economică cu un accent special pe tineret şi angajarea în cîmpul muncii; migraţia şi mobilitatea; şi securitatea energetică.
Aceste priorităţi, volens-nolens, se vor reflecta şi în raport cu Parteneriatul Estic. Pînă aici totul sună bine. Doar că Parteneriatul Estic se află într-o criză foarte mare, poate chiar existenţială.
Săptămînă trecută, ca răspuns la rezoluţia Parlamentului European, Milli Majlis-ul Azerbaidjanului a iniţiat procesul de stopare a calităţii de membru în cadrul asambleii parlamentare a Parteneriatului Estic „Euronest”. În acelaşi context, Parlamentul a recomandat guvernului de la Baku să-şi revadă participarea în cadrul Parteneriatului Estic. Intuiesc că nimeni nu avea iluzii privind aspiraţiile europene ale Azerbaidjanului, cauza pentru care Bruxelles-lul era extrem de indulgent faţă de Baku, însă UE a ajuns la etapa în care cartonaşele galbene nu mai cîntăresc nimic, anume din această cauza Parlamentul European a arătat un cartonaş roşu. Bineînţeles că, spre deosebire de alte state din parteneriat, Azerbaidjanul are cîteva pîrghii care au impus Bruxelles-lului un comportament mai prudent în ultimii ani – am în vedere resursele energetice şi poziţia geografică care poate asigura tranzitul hidrocarburilor spre UE.
La ceea ce ar trebui să atragem o mai mare atenţie însă, este că dincolo de Azerbaidjan, Parteneriatul Estic se află într-un proces de demontare. În mod firesc, de la lansarea acestui program pînă în prezent, Parteneriatul a devenit unul cu mai multe viteze. Pe de o parte, Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat Acordul de Asociere şi s-au apropiat de UE. Pe de altă parte, Belarus, Armenia şi Azerbaidjan s-au detaşat de UE prin refuzul de a-şi aprofunda relaţiile. Se pare că Parteneriatul Estic şi-a atins apogeul la summitul de la Vilnius, atunci cînd a existat o miză importantă în acest proiect. Printre altele, un ambasador al Moldovei în unul din principalele state ale UE îmi spunea ieri că summitul de la Vilnius s-a simţit în mai toate capitalele europene. Se făceau şedinţe comune între ambasadorii statelor din Parteneriat şi MAE-ul ţării gazdă; se discuta agenda; se elaborau poziţii, etc. Pe cînd înaintea summitului de la Riga, nu se întîmplă nimic.
Fără îndoială că Parteneriatul Estic a avut o însemnătate pentru dezvoltarea relaţiilor UE cu cele şase state participante în program. Inclusiv un rol aparte îl are socializarea multilaterală între cele şase state. Dar aşa cum Parteneriatul Estic este un program complex, nu mă voi referi la multe aspecte, nici măcar la cel despre care se discută din ce în ce mai mult – străduinţele Rusiei de a „anihila” Parteneriatul.
Ceea ce aş vrea să scot în evidenţă este că demontarea Parteneriatului Estic (unii vor spune reformarea) nu este neapărat o ştire proastă. Dacă acest proces va fi gestionat cu participarea activă a celor trei state asociate, am putea asista într-un viitor relativ apropiat (3-5 ani) la un Parteneriat Estic 2.0 în care vor participa Moldova, Ucraina şi Georgia, păstrînd posibilitatea de a accepta şi alte state din cele trei, dacă acestea au aspiraţii europene. Iar piesa grea a viitorului parteneriat va trebui să fie o finalitate clară a programului – perspectiva de aderare la UE.