Departamentul de Stat cere eliberarea din închisoare a lui Alexei Navalnîi
Într-o declarație dată publicității pe 20 august, Departamentul de Stat de la Washington spune că Kremlinul l-a „închis cu nerușinare” din motive politice pe Navalnîi, după o tentativă eșuată a „unor ofițeri ai guvernului rus” de a-l asasina.
Departamentul de Stat a criticat din nou Rusia pentru utilizarea de armament chimic pentru otrăvirea unui opozant politic, și a cerut Moscovei să scoată la iveală și să renunțe la programul său de arme chimice.
În declarația diplomației americane se mai spune că de la lansarea invaziei în Ucraina, Kremlinul a exacerbat reprimarea vocilor critice și a presei independente din Rusia, inclusiv printr-o legislație a cenzurii care prevede pedepse grele cu închisoarea.
Departamentul de Stat declară că regimul de la Kremlin nu dorește ca poporul rus să afle adevărul despre atrocitățile pe care forțele sale le comit împotriva civililor ucraineni și nici despre pierderile militare ruse.
Declarația mai spune că Departamentul de stat își reafirmă solidaritatea cu toți deținuții politici din Rusia, precum și cu miile de cetățeni ruși curajoși care, în ciuda riscurilor personale la care se expun, confruntă minciunile Kremlinului cu adevărul.