Semiologii: Putin umilit, oroarea locuințelor britanice și mitologia trabucului lui Castro
Valul brutal de căldură care a lovit Marea Britanie a arătat, cum o subliniază The Guardian, că majoritatea locuințelor din insulă nu sunt câtuși de puțin pregătite și adaptate pentru o asemenea situație.
Pe măsură ce englezii s-au tot prăjit în cele mai fierbinți temperaturi inregistrate in istorie, a apărut tot mai limpede inadecvarea locuințelor britanice pentru o asemenea situație. Cum comentează The Guardian, locuințele britanice sunt printre cele mai ne-ecologice din Europa. Majoritatea caselor britanice nu reușesc să păstreze un pic de răcoare în timpul valurilor de căldură și sunt extrem de scumpe pentru încălzit iarna.
Scrie ziarul: «Casele noastre sunt prost izolate și pline de curenți de aer, practic nu oferă umbră și sunt prost orientate. Cum a ajuns una dintre cele mai bogate economii din lume să aibă case atât de nepregătite pentru clima extremă?
Ei bine, timp de zeci de ani, industria britanică a construcțiilor a constat în construirea de locuințe fără izolare termică, prost orientate. Țara s-a industrializat rapid, așa că arderea cărbunelui ieftin era suficientă pentru cele mai reci zile, în timp ce verile erau mult mai răcoroase decât sunt acum. În comparație cu vecinii noștri din nordul și sudul Europei, constructorii de case din Marea Britanie au putut să ignore cu totul izolarea climatică pentru a acorda prioritate altor preocupări mai puțin prozaice.»
Celălalt mare titlu în presa britanică este succesiunea lui Boris Johnson în fruntea partidului și a guvernului. După confruntări, selecții și eliminări fără menajamente, numărul candidaților a fost redus de la zece la doi: fostul ministru de finanțe Rishi Sunak și actuala șefă a diplomației Liz Truss. The Daily Telegraph îi acordă lui Liz Truss cele mai multe șanse.
Una din principalele diferențe dintre cei doi conservatori, care se revendică fiecare din moștenirea lui Margaret Thatcher, se referă la reducerea impozitelor în climatul economic al momentului. Liz Truss a promis o reducere imediată. Rishi Sunak preferă să aștepte în fața riscului de recesiune.
Dar, se amuză, peste ocean The Washington Post, cultura politică britanică poate fi foarte bine rezumată de acel “Hasta la vista, baby!” adresat de Boris Johnson deputaților reuniți să-i asculte ultimul discurs (acolo unde în Franța sau Germania premierul s-ar fi retras cu citate emoționate din Goethe sau Victor Hugo).
UE împotriva șantajului rusesc cu arma gazului
Pe continent, principalul titlu în presă e generat de planul anunțat al UE pentru a petrece iarna fără gaz rusesc.
«Progres!» e titlul mare al editorialului din Libération în numărul din această dimineață. Cum am anunțat-o ieri de îndată, după conferința de presă de la Bruxelles a Ursulei von der Leyen, Comisia cere statelor membre în UE să economisească 15% din gaz până la sfârșitul lunii martie 2023.
Acel gaz economisit ar fi stocat și folosit și distribuit în comun țărilor celor mai afectate de o posibilă suprimare totală a livrărilor rusești.
Payback: Erdoğan îl lasă pe Putin să aștepte
Cum o scrie, înapoi la Londra, același The Guardian, planeta întreagă a urmărit cu surpriză și/sau satisfacție cum Putin a intrat în anticamera în care își închipuia că Erdogan va apărea de îndată. În schimb, a rămas în picioare în mijlocul păcănitului obturatoarelor camerelor de fotografiat și de filmat.
Cu mâinile împreunate în fața lui, liderul rus, de obicei stoic, a fost văzut bâțâindu-se lent și sugându-și obrajii în timpul unei lungi așteptări de 50 de secunde. În cele din urmă, Putin și-a lăsat mâinile să cadă pe lângă corp, cu un început de exasperare, în timp ce Erdoğan a ieșit la iveală, iar cei doi și-au dat mâna.
„Acele 50 de secunde în care Erdoğan l-a făcut pe Putin să aștepte, lăsându-l să apară slăbit în fața camerelor de filmat, spun multe despre cât de multe lucruri s-au schimbat după Ucraina”, spune Joyce Karam, corespondent principal al agenției de presă din Orientul Mijlociu National News, într-o postare pe Twitter.
Karam a numit asta o „răsplată” ca o răzbunare gândită de Erdoğan, după ce Putin l-a lăsat pe liderul turc să aștepte aproximativ două minute înainte de o întâlnire la Moscova în 2020. Presa turcă a raportat la acea vreme că Erdoğan și anturajul său au fost umiliți, după ce fuseseră forțați să aștepte afară într-un anticameră, cum s-a văzut în imagini distribuite pe larg de presa din întreaga lume.
Evident, amintește The Guardian, Turcia, membră în NATO, poartă o responsabilitate specială, în temeiul convenției de la Montreux din 1936, pentru traficul naval care intră în Marea Neagră, putând astfel face presiuni asupra Rusiei.
O armă de seducție masivă: trabucul lui Castro
În Franța, unde presa se dedă, ca în fiecare vară, unor șarmante deconstrucții estivale, oferind și subiecte mai ușoare, pentru ca lumea să continue să citească pe plajă, Le Monde își continuă seria de mitologii prezentând astăzi istoria trabucurilor răposatului dictator cubanez Fidel Castro.
Pentru Cuba, echivalentul a ceea ce putem numi un «soft power» vizual a fost și rămâne trabucul. Fidel Castro (1926-2016) a fost cel care a promovat imaginea acelei specialități foarte apreciate la nivel global, vitală pentru o economie nefuncțională cum e cea a Cubei și vector pentru exportarea romantismului revoluționar latino-american (cf. imaginea “iconică” a lui Che Guevara).
Decenii de-a rândul, nu au existat fotografii ale lui Castro fără un trabuc în gură. Acel trabuc are un nume. Derivat din termenul indian pentru frunze de tutun, Cohiba va deveni un autentic brand foarte căutat în străinătate. Însuși liderul revoluției a fost cel care a cerut să fie produs în condiții foarte stricte acel trabuc revoluționar artizanal și cu certificat de garanție. Rezervate mai întâi nomenclaturii de partid, diplomaților sau conducătorilor țărilor prietene, trabucurile Cohiba au fost exportate începând din 1982.
Scrie Le Monde, pe un ton ironic: «Pasiunea lui Castro pentru aceste trabucuri (modelul său preferat e gros ca un picior de scaun și are 15,5 centimetri) a inspirat sumbre planuri de asasinare din partea CIA, care va lua pe rând în considerare otrăvirea trabucurilor, încărcarea lor cu explozibili sau impregnarea cu LSD. În fața acestor amenințări, fabrica Cohiba capătă înfățișarea unei fortărețe.»
Criticat din cauza înăspririi aberante a regimului său, Castro a mizat sistematic pe diplomația trabucului. El a putut conta pe clemența și complicitatea puternicului lobby al pasionaților pentru marca Montecristo. În 1999, revista lunară americană Cigar Aficionado, cu un tiraj de 320.000 de exemplare, a pus la îndoială într-un mare editorial eficacitatea menținerii embargoului, afirmând că „dialogul trebuie să înceapă” cu regimul lui Castro. Chiar și astăzi, festivalul Habano, foarte select, aduce anual la Havana un mare număr de celebrități și amatori bogați, care vin să participe la licitații de „puros” și vânzări de caritate în beneficiul serviciilor sociale cubaneze.
Neputând să exporte socialismul de stil cubanez, Fidel Castro a suflat volutele de fum ale havanelor sale în întreaga lume. Le Monde amintește că în 1985, convins în cele din urmă de mesajul campaniilor anti-fumat, Castro a anunțat că leapădă trabucurile. Precizând însă: —„Ultimul sacrificiu pe care a trebuit să-l fac pentru poporul cubanez a fost să mă las de fumat”, a spus el atunci cu smerenia lui obișnuită.