Petru Cărare - octogenar (5)
Anul următor, 1959, a fost unul străbătut şi cutremurat de evenimente şi tulburări politice şi sociale: pe de-o parte , regimul comunist totalitar a pus la cale şi a declanşat o ofensivă dură asupra bisericii, clerului şi a intelectualităţii ,care demaraseră procesul de renaştere naţională ;pe de altă parte, au avut loc manifestări spontane de rezistenţă a enoriaşilorşi a tineretului ,care,în unele confruntări cu forţele de ordine, s-au soldat cu vărsări de sânge şi morţi.Am publicat în această problemă două studii realizate pe bază de investigaţii arhivistice: „Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula, 1959” ( Prut Internaţional, 2006) şi „Conştiinţa naţională sub regimul comunist totalitar în RSSM,1956-1963” (Cartier, 2008)...
În cele ce urmează mă voi referi la un singur episod din suita acelor evenimente, unul dintre protagoniştii căruia a fost omagiatul nostru Petru Cărare.
Se împlineau în acel an ŞASE SECOLE DE LA ÎNTEMEIEREA ŢĂRII MOLDOVEI şi opinia publică,ba şi unii dintre savanţii istorici au venit cu iniţiativa de a marca această dată memorabilă.Vorbesc în cunoştinţă de cauză, pentru că am consultatarhivele şi ştiu că se făceau demersuri oficiale,se schiţau unele măsuri concrete de acţiuni festive.
Dar ,brusc, totul a fost stopat.
De ce?
Pentru că venea să stimuleze fenomenulde deşteptare şi clarificare aconştiinţeinaţionale,lucru atât de nedorit de oficialităţi...Dar mai intervenea şi un alt un factor ,care nu a fost fixat în hârţoagele de arhivă ale CC al PC(b)M:
ANUL 1959 AVEASĂ AMINTEASCĂ NU DOAR DE CELE ŞASEVEACURI ALE ŢĂRII MOLDOVEI,CI ŞI DE MARELEMOMENTÎN ISTORIA MODERNĂ A ROMÂNILOR:UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE DE LA 1859,DE LA CARE DATĂ SE ÎMPLINEAU EXACTO SUTĂ DE ANI!
Tineretul de creaţie, mai exact, tinerii scriitori şi ziarişti, nu s-au lăsat de ideea ce animase inimile şi conştiinţa celor luminaţi şi au programat, în pofida atitudinii ostile a oficialităţilor,o serbare dedicată istoricei (istoricelor!) date.
Cum anume?
Simplu de tot: să se adune într-o anume zi, la o oră anumită, într-un loc preferat, unde să rostească un toast,să învârtească o horă şi...să depună o jerbă de flori la picioarele Marelui Voievod Ştefan.
Au şi redactat o INVITAŢIE,pe care au multiplicat-o şi au trimis-o celor,pe care-i considerau persoane de încredere şi demne de a participa la sfânta zi de sărbătoare.. Pe cât am putut să precizez, după atâţia ani, unele detaliide la Cărare, care a şi fost , fără îndoială, autorul acelui text,scria acolo aşa: VĂ INVITĂM ...la cutare dată... SĂ VENIŢI ...la cutare oră...în cutare local...DAR FĂRĂ NEVESTE ŞI FĂRĂ ARME!
Anume aşa:FĂRĂ NEVESTE ŞI FĂRĂ ARME! Detaliu care a avut repercusiuni ,unele serioase, altele ilariante...
Ei bine, de invitaţii s-au ocupat doi membri ai grupului de iniţiativă,angajaţi ai radioului şi televiziunii,care ,se presupune,au şi informat pe anumite persoane despre ceea ce se pregăteşte,acele persoane au informat organele de la instituţia celor cu OCHI ALBAŞTRI, astfel, că localul unde urma să se întâlnească tinerii ,a fost de urgenţă închis,chipurile, pentru reparaţii...
Cum au procedat tinerii rebeli şi temerari?
Au mers la GARĂ.
Acolo l-au găsit pe bătrânul lăutar de la restaurantul dinsubsolul cinematografului Patria(pe atunciRodina),acela care fusese „închis pentru reparaţii” , au comandat o horă, bătrânul scripcarle-a zis-o, dar cu atâta foc, încât nu doar că s-a cutremurat întreg edificiul gării, ci s-au încins în horă zeci şi zeci dintre pasagerii ce se aflau acolo, atunci...Era la sfârşit de august şili s-a alăturatgrupulde tineri ceplecau la Moscova, la Şcoala Teatrală Şciukin, în cap cu căpetenialor , renumitul regizor şi actor Ion Ungureanu, vechiul prieten şi coleg de clasă allui Petru Cărare ...
Ce-- audansat?
Desigur, HORA UNIRII!
Numai că agenţii se aflau neadormiţi la posturile lor:vedeau totul şi ştiau totul .Conform programului, diversionista acţiune urma să finalizeze prin depunerea de flori la picoarele Domnitorului. Astfel, că piaţetadin faţa acestuia fu încercuită şi pusă sub strictă şi severă observaţie.
„Ei ne aşteptausă venim dinspre stradă,îşi amintea mai târziu Cărare.Noi i-am păcălit: ne-am strecurat de la spate,dinspre parc. Am depus florile şi am şters-o!”
„Cine:voi?”l-am întrebat .
„Ioviţă,Vodă şi eu!”
Şi mai adăuga, cu nesecata-i vervă un amănunt:”Când făceam cale-ntoarsă ,din fugă, m-am poticnit şi am dat într-un genunchi...Aud o înjurăturărusească :”Nu, ciort poberi!” De ciudă că i-am fraierit ...”
16 februarie 2015
P.S. Când a avut loc acea minunatăserbare, mă aflam în afara oraşului. Dar am fost şi eu pus cu ceilalţi laolaltă.Am încercat să fac precizările de rigoare,darmi s-a închis gura :”Da, ai lipsit atunci, dar dta eşti ...ideologul lor!”
P.P.S. Când era să fiu expulzat de la Chipăruş ,venind un alt şef,acestas-a milostivit de mine şi m-a mai ţinut câteva săptămâni, trimiţându-mă pe teren să culeg folclor...umoristic.Eram în zona Râşcanilor şi, la hotel ,văzându-mă uncadru didactic de la Universitatea din Bălţi, mă întreabă pe un ton foarte serios:” Ce s-a întâmplat la voi, la Cihşinău?”
Dau din umeri:”Nimic extraordinar”.
„Dar nouă la adunarene-aspus că ...un grup de tineri naţionalişti, cu mitraliere şi tunuri, au vrut să atacecasa guvernului,să deajos PUTEREA SOVIETICĂ”...