Petru Cărare - octogenar (6)
Despre acel număr BOMBĂ al revistei „CHIPĂRUŞ” din august 1959: ce conţinea şi ce anume a înfuriat pe potentaţii vremii, de--au hotărât să se răfuiască cu ea, iar pe odioşii autori răzvrătiţi să-i... mazilească ?
Mai întâi, o precizare, care ne va introduce în contextul şi atmosfera tensionată a epocii. În numărul doi din acel an al oficiosului „Komunistul Moldovei” apărea un articol-rechizitoriu îndreptat împotriva aşa-zişilor idealizatori ai moştenirii clasice moldoveneşti, semnat de un filozof şi doi istorici medievişti. Cei vizaţi erau Coroban, Russev, Romanenco, savanţi care contribuiseră efectiv la repunerea în valoare a unor opere clasice... S-a întâmplat, însă, ceva de neimaginat în practica jurnalismului sovietic: revista literară „Nistrul” vine cu o replică semnată de redactorul-şef adjunct N. Romanenco!
Scandal. Mare scandal! Dar oficialităţile nu au reacţionat imediat, fiind ocupate în acele luni cu masiva campanie de închidere a sfintelor lăcaşe: biserici şi mănăstiri... Au lăsat pe mai târziu, deocamdată acumulând capete de acuzare contra intelectualilor contaminaţi de microbul naţionalist...
Iată, dar, că tocmai atunci le pică... pară mălăiaţă şi „CHIPĂRUŞUL”!
Câteva pasaje din „editorialul” cu titlul: „Unele consideraţii asupra unor consideraţii de critică şi istorie literară”: ”Se ştie că literatura este o parte componentă a culturii noastre şi că noi, în vremea noastră, dăm o mare însemnătate (importanţă) culturii. Prin urmare, noi dăm, de asemenea, o mare importanţă literaturii, pentru că literatura, după cum ştim, este o parte componentă (alcătuitoare) a culturii şi noi, după cum am spus mai sus, dăm o mare importanţă ACESTEEA DIN URMĂ ÎN MIŞCAREA NOASTRĂ ÎNAINTE”.
După o introducere, ce viza limbajul de lemn, bâlbâit, al prolificelor studii docte ale savanţilor semidocţi, urma un şir de nume de autori, care au fost editaţi recent (Costin, Milescu Spătarul, Cantemir, Asachi, Negruzzi, Russo, Donici, Haşdeu...), ajungând la alţi câţiva, despre care se specifica precum urmează: „...Zamfir Arbore (Ralli), care a fost mare norodnic şi a fugit din Rusia în România (apropo, a fugit şi Bogdan Petrovici Haşdeu şi Gherea-Dobrogeanu-Katz, de atâta că ohranka ţaristă a vrut să-i împuşte cu puşca şi să-i pună la închisoare)... S-a editat chiar şi Caragiale, care cu toate că nu a fost în Basarabia, dar a fost în Moldova şi care se citeşte la noi şi este binevenit; s-a editat şi Coşbuc, care a fost ardelean, cu părere de rău, dar a scris, din păcate, tare moldoveneşte şi se aude cântându-se la noi pe la ţară şi chiar la radio!... Dar, tocmai din cauza asta, nu s-a editat Vlahuţă, care, deşi a fost şi el poet, n-a călcat niciodată prin Basarabia, (cum a putut el să scrie „România pitorească”?), dar în schimb s-a editat Mateevici, care, ştiind ce avea să se întâmple mai pe urmă, după cum s-a întâmplat şi mai înainte, A STRIGAT: „LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!”..
Dar nu numai probleme de limbă şi literatură erau luate în vizor, ci şi chestuini mai grave, precum ar fi: CENZURA: ”... nu putem să-i enumerăm pe toţi, căci suntem foarte mărginiţi (limitaţi adică)... din cauză că suntem, în anumit sens, limitaţi (mărginiţi).”
Iar semnătura acestui editorial era : „Candidat în ştiinţe filologice O. HODOROGENCO”.
Într-un alt text era satirizată tendinţa spurcată a regimului totalitar de rusificare până şi a numelor populaţiei româneşti. Atfel, citim în acel număr: „Supsămnatu IVAN CODESCURTOV”. Mai jos: directorul şcoalei Velichi - bârzoieni (S.FRIPTUL); Zavuciu şcoalei (H. SCÂRŢÂENCO); Conducătorul clasei şi înveţetor de limbă şi literatură (E.M. KÂRPALIN).”
Autorul primului op satiric eram chiar eu, cel care, după expulzarea de la doctorantura universităţii, am aflat prilej de a-mi vărsa năduful într-un pamflet; al doilea nu era altul decât colegul Alexei Marinat, cel care pentru nişte note critice la adresa regimului sovietic (el, care avea din război înalte decoraţii militare!), a făcut ani grei de gulag stalinist ...
Şi, în finală, Cărare. Se putea oare să lipsească din această daravelă marele satiric şi disident literar? Iată poemul lui din acest număr de scandal:
B Ă I L E D I N P O M P E I
Blând şi chel precum e luna,
Profesorul, dus pe gânduri,
Povestea de la tribuna,
Meşterită din trei scânduri,
„Dragi studenţi! Din vremea ceea
Ani prea mulţi s-au perindat,
Dar o baie din Pompeia
Până astăzi s-a păstrat.
Daţi-mi voie a vă spune,
Că pe-atunci-şi-mi pare rău -
Băile erau mai bune,
Decât azi la Chşinău.
Să le vezi - să le duci dorul,
Clasa-ntâi, nu ca acuma!”
Dar observă profesorul
Că s-a întrecut cu gluma.
Şi grăbit revine iarăşi,
Zornăind cuvinte grele:
„Dar să nu uităm, tovarăşi,
Cine
Se-mbăia în ele!..”
24 februarie 2015
P S. Dar cum a plecat Petru Cărare de la redacţie? Aşa ceva nu i-ar fi venit în cap nici lui Dante când s-a văzut nevoit s-o şteargă din părţile lui, nici lui Mahomet s-o ia la sănătoasa, dar nici mai aproape de noi, lui Ianukovici... Ce-a făcut? O spun, pentru că am văzut cu ochii mei, eram colegi de suferinţă...
A pescuit dintr-un număr de revistă umoristică „Krokodil” o caricatură, care tocmai se potrivea situaţiei, a tăiat-o frumuşel, a venit la birou şi, cu nişte piuneze, a fixat-o pe perete, de asupra fostei lui mese lucru. Şi-a luat cele hârtii, catrafuse şi... dus a fost.
Ce se vedeaacolo ?
O margine de pădure (pardon! O lizieră). Pe acel fundal, o bancă lungă... Pe acea bancă lungă, şade, picior peste picior, întristat, bătut de gânduri, un urecheat (un cogeamite iepuroi!). Şade el cum şade, picior peste picior şi amarnic de trist, dar... Să vedeţi că nu tocmai disperat, cum ar crede cineva ... Nu, de loc! De ce zic asta? Pentru că încă nu v-am spus ce scria sub acea imagine-poză-caricatură de DESPĂRŢIRE DE REDACŢIE.
Scria aşa, cum numai unul Cărare putea s-o facă - dreagă:
„ELIBERAT DIN SERVICIU LA PROPRIA DORINŢĂ DIN CAUZA FAPTULUI CĂ AM PRIVIT CRUCIŞ-PONCIŞ LA NACEALSTFĂ (MARII ŞEFI)”.
P.P.S. Un ultim detaliu. Tot atunci s-a zvonit, precum că, imediat ce a apărut respectivul număr de „CHIPĂRUŞ”, cineva din răuvoitorii (citeşte: duşmanii) puterii sovietice de la Chişinău, ar fi expediat acea revistă, cu sublinierile de rigoare, duşmanilor puterii sovietice din Occident (cui? Lui Carlo Tagliavini în Italia şi Klaus Heitmann în Germania) ca dovadă că... Dar ochii vigilenţi ai KGB-ului erau mereu la datorie şi hârţoaga fu la timp interceptată şi... arestată...
FINIS.