In memoriam Valeriu Babanski (I)

 


Cred că cel mai frumos omagiu în memoria celui care a fost Valeriu Babansky va fi să citez următoarele rânduri din cartea „Mojud”: 


„Fă-mă Doamne unealta păcii tale./Acolo unde este ură lasă-mă să semăn iubire./Unde este umilinţă – iertare,/Unde este îndoială – încredere,/Unde este disperare – speranţă,/Unde este întuneric – lumină,/Unde este tristeţe – bucurie./Fă-mă Doamne mai mult s-o caut decât s-o găsesc,/Mai mult să înţeleg decât să fiu înţeles,/Mai mult să iubesc decât să fiu iubit./Căci prin dăruire primim./Prin iertare suntem iertaţi/Şi prin moarte ne naştem la viaţă veşnică”.

Cred că aceste rânduri cuprind întregul destin al lui Valeriu Babansky.


Aş putea să mă opresc la acestea, pentru că nu am prea  multe de adăugat, dar, cu îngăduinţa dumneavoastră, odată ce ne-am adunat aici şi sunt prezenţi mulţi  tineri, care ar vrea să ştie cine a fost acest autor? ce a fost ? ce a vrut el? ce a căutat?  ce a găsit şi ce n-a găsit? am să relatez  câteva momente.


Valeriu Babansky vine dintr-o zonă  aparte a românimii,  din  sud, din Bugeac, dintr-o localitate care se numeşte Babele, situată pe malul unui lac, cu sonoritate bizară: Ialpug.


A intrat  în literatură debutând cu  versuri.


A scris apoi nuvele.


În proza  ultimelor decenii Valeriu Babansky se plasează  alături de Nicolae Vieru. Nicolae Vieru, un scriitor care a plecat de timpuriu din viaţă. Au fost amândoi prieteni  buni. Ca şi cum un singur suflet. Deşi  între ei existau  şi  divergenţe. Eram  adesea martor la discuţiile lor şi totdeauna mă  impresiona  modul cum vorbeau  despre artă, despre creaţie, despre lume, despre viaţă. 


Nicolae Vieru a plecat subit din viaţă. Seara a lucrat la un  manuscris, a ascultat muzică bună, s-a culcat, iar dimineaţă a fost  găsit mort  în pat.

Valeriu Babansky a lucrat la această ultimă carte a sa cu toată dăruirea, cu tot sufletul lui.


Când a pus punct la ultimul rând, la ultima pagină, s-a întâmplat cea ce  s-a întâmplat: a plecat şi el din viaţă.


Nu a fost un om care să zacă,  să chinuie pe cineva,  să facă greutăţi celor apropiaţi. Aceasta ar mai  fi o  paralela între cei doi.


Cred că  acuma  stau împreună în ceruri şi discută ceea ce n-au reuşit să clarifice aici, pe pământ.


Dar mai stau amândoi şi ascultă ce spunem noi despre dânşii...