Legislatori americani l-au criticat pe preşedintele Donald Trump, după ce a spus că SUA rămân un „partener de nădejde” al Arabiei Saudite
Statele Unite au sancționat, joi, 17 saudiți pentru presupusa implicare în uciderea ziaristului saudit Jamal Khashoggi, inclusiv consilieri influenți ai prințului de coroană Mohammed bin Salman. Sancțiunile economice au fost anunțate după ce procurorul public de la Riyadh a anunțat că cinci oficiali ar putea fi condamnați la moarte, dar l-a absolvit de orice vină pe prinț. Khashoggi, un ziarist de 59 de ani cu mare experiență, care scria și la „Washington Post”, a fost ucis și dezmembrat la 2 octombrie în clădirea consulatului saudit din Istanbul.