Podul de flori funebre

 


Citeam corectura antologiei Poeţi ai Generaţiei Războiului, îngrijită de scriitorul Claudiu Komartin, când televiziunea română a difuzat ştirea preluată de la televiziunea italiană – cea de-a 43-a victimă a prăbuşirii podului din Genova este un şofer român, de 36 de ani, care fusese deja dat mort (şi era, de fapt, în comă). Întâmplarea – sau fatalitatea! – face că mă oprisem tocmai la poemul Studiu la proiecte de poduri al lui C.T. Lituon (1922 – 1848), pe care-l citez integral, în semn de omagiu postum, adăugând în gând, după „Domnişoara Inginer”, cuvântul „Moarte”:


 


          Studiu la proiecte de poduri


 


          Domnişoara Inginer avea inima călită la temperatura cuptoarelor înalte


          Şi mă privea aspru în fiecare dimineaţă


          De câte ori îi povesteam despre anotimpurile zvelte din preajma iubitei,


          De câte ori îi spuneam că au înflorit trandafirii nobili din parc


          Altoiţi de grădinarul importat din Olanda.


 


           Toamna aceea, fără spaţii violente, fără echinocţii


           – Blestemată de păduri, de luminişuri rare


Şi de ierburile nemenţionate în ierbare –


Se aşternea ca o ultimă aventură


Peste podul ciudat şi uriaş al Domnişoarei Inginer,


Nesprijinit nici în zidărie, nici în fier.


 


Câteodată noaptea, când o cuprindea nebunia pe Domnişoara Inginer,


Creşteau laolaltă podurile suspendate, din compas şi echer.


 


Domnişoara Inginer avea inima călită la temperatura cuptoarelor înalte


Şi mă privea ironic de câte ori îi spuneam


Că în curând iubita mea va părăsi preocupările sale de aloidism,


Că în curând o va vesti Îngerul.


 


(Lanuri întinse vor rodi pe aproape de închipuirea mea,


Domnişoara Inginer mă va privi mai ironic şi mai aspru ca niciodată,


Boi blajini vor rumega amintirea strămoşilor


Care-au îngenunchiat lângă Fiul lui Dumnezeu.)


 


Câteodată noaptea, când o cuprinde nebunia pe Domnişoara Inginer,


Podul nostru, ca o omidă uriaşă, ridică spinarea spre cer


Susţinut doar de focul care se aprinde sălbatic din ochii lui Lucifer.


 


Într-o zi, poate, mă voi sfătui şi cu Apolodor din damasc


Întrebându-l despre obrazul descompus al Domnişoarei Inginer,


Despre podul care o aţâţă uriaş şi ciudat,


Despre nebunia care o cuprinde la al doilea cântat.


 


* * * * * * *


 


(The rest is silence)