Deschiderea post-stalinistă și iluzia reformei de la vârf
Influența otrăvitoare a lui Beria asupra lui Stalin, în special în ultimii ani de viață ai tiranului, a fost invocată drept explicație pentru cele mai scandaloase acțiuni petrecute în perioada 1948–1953, inclusiv ruptura cu Iugoslavia, procesele-spectacol din democrațiile populare și turbatele campanii antisemite. Cândva atotputernicul Birou Informativ al partidelor comuniste și muncitorești (Cominform) a început să-și piardă alura, iar revista Pentru pace trainică, pentru democrație populară a căzut într-o binemeritată uitare. În 1957, a fost făcut un ultim efort pentru a resuscita o instituție internațională pentru consultări intra-partinice și colaborări teoretice. A fost scoasă, la Praga, revista mensuală Probleme ale Păcii și Socialismului (cunoscută și sub numele de World Marxist Review), iar primul ei editor a fost numit ideologul politic sovietic și membru al CC al PCUS, Aleksei Rumianțev. Delegatul francez a fost Jean Kanapa, ex doctrinar stalinist îndârjit, mai apoi una din principalele voci ale eurocomunismului. Primul delegat al partidului românesc a fost tatăl meu, Leonte Tismăneanu, la acel moment șeful Catedrei de Socialism Științific la Universitatea din București și director-adjunct al Editurii Politice (condusă de Valter Roman). Au avut loc discuții intense în cadrul bordului editorial cu privire la noul program al Ligii Comuniștilor Iugoslavi (1958) și ascensiunea divergențelor sino-sovietice. Tatăl meu a fost rechemat de la Praga în septembrie 1958, a fost acuzat de activitate fracționistă și exclus din partid în 1960. Mulți din angajații sovietici asociați cu revista pragheză au devenit mai târziu membri ai cercului de intelectuali apropiați lui Mihail Gorbaciov (Anatoli Cerniaev, Ivan Frolov, Gheorghi Șahnazarov, Fiodor Burlațki). Revista și-a încetat apariția la sfârșitul anilor 1980.
Deschiderea post-1953 și chiar dispariția retoricii anti-iugoslave, precum și începutul reapropierii sovieto-iugoslave după 1954, erau semne că un nou sistem de relații apărea atât în interiorul Blocului, cât și în cadrul mișcării comuniste globale. Până la urmă, principala cauză a disputei Moscova-Belgrad fusese respingerea de către Tito a pretenției lui Stalin la control absolut asupra noilor regimuri leniniste din Europa Centrală și de Est. Propaganda împotriva Iugoslaviei lui Tito și revizionismului, care, până în 1953, erau considerați principalii inamici, calul troian al imperialismului strecurat în însăși inima sistemului socialist, a fost înlocuită cu temele coexistenței pașnice în politica internațională și democratizarea internă pe baza conducerii colective în afacerile interne ale statelor comuniste.
Revolta din Berlin, din iunie 1953, cauzată de o creștere a normelor de producție în construcții, a reprezentat primul episod dintr-o serie de evenimente care aveau să ducă la dezintegrarea imaginii monolitice și omogene a Blocului sovietic. Înecată în sânge de o poliție est-germană susținută de forțe sovietice, mișcarea anti-totalitară a muncitorilor din Berlin a atras atenția lumii occidentale asupra fenomenelor centrifuge din lumea comunistă, a contribuit la trezirea intelighenției liberale occidentale din frivola ei lună de miere cu pseudo-umanismul stalinist și la recunoașterea esenței terorist-represive a acestui sistem.
Chiar și așa, acest lucru nu a însemnat recunoașterea faptului că sistemele leniniste sunt intrinsec corupte și incapabile de a se reforma. Vremurile erau încă favorabile unei primeniri marxiste și unei redescoperiri a dimensiunii emancipatorii a socialismului. Astfel, numirea lui Imre Nagy ca prim-ministru al Ungariei în iunie 1953, programul lui politic moderat, stoparea dominației predecesorului său, Mátyás Rákosi, asupra conducerii maghiare, deschiderea URSS către Vest după 1955 și începerea procesului de reabilitare a unora dintre cele mai importante victime comuniste ale represiunii staliniste au reprezentat, fără îndoială, fenomene menite să încurajeze iluzia că sistemul poate fi reformat de la vârf prin extirparea tumorilor maligne ale stalinismului și restaurarea unui dinamism umanist în sânul socialismului marxist.