Cea mai întinsă colonie ideologică a stîngii (I)

O lume întreagă a întîmpinat cu uimire, ba chiar cu oroare, decizia Statelor Unite de a recunoaște Ierusalimul drept capitală a Israelului. Mediile de informare și academice, politicienii și experții în diverse lucruri au reacționat cu o unanimitate copleșitoare, deși nu au reușit să își argumenteze împotrivirea mai departe de „nu face bine zonei”. Blocul mediatic și politic ridicat împotriva Ierusalimului-capitală e atît de masiv încît omul obișnuit e nevoit să absoarbă această poziție drept adevăr general. Dacă socotim și lipsa de educație istorică și politică tot mai solidă a generațiilor noi, șansele unei concluzii bazate pe adevăr și bun simț sînt aproape nule.


Ce trebuie, totuși, spus e că valul care contestă statutul de capitală al Ierusalimului ignoră sau calcă în picioare toate argumentele istorice, politice și raționale cu putință. Situația în care opinia luminată a lumii occidentale acceptă să se plaseze într-o postură pe deplin anormală e un semn grav de refuz al realității și alunecare colectivă în propagandă. Înaintea oricărei pledoarii pro sau contra, la dispoziția tuturor stă bunul simț. Și cum umorul e cel mai bun conducător de bun simț, putem începe cu o glumă, dacă vreți de cea mai bună calitate evreiască. Astfel la întrebarea „e Ierusalimul capitala evreilor?”, răspunsul nu poate fi decît: dar unde altundeva?


E greu de imaginat un nonsens mai brutal decît ideea după care Ierusalimul nu e capitala evreilor. Probabil nu există pe lume o legătură mai strînsă între un centru istoric și un popor sau o națiune. Multe capitale pot fi puse în discuție sau contestate. Dar Ierusalimul? Asociază cineva Ierusalimul cu alt popor, altă națiune și alt stat?


Discuțiile înecate în politică și partizanat pe care toată lumea le absoarbe din media omit, în cele mai multe cazuri, orice context istoric. Ierusalimul pare, în aceste discuții, un oraș desigur vechi, dar așezat într-un vid la fel de vechi. Nimeni nu se obosește să noteze că Ierusalimul e marele centru al lumii evreiești de mai bine de 3000 de ani. Cu 1000 de ani înainte de Cristos și cu mai bine de 1500 de ani înainte de apariția Islamului, Regele David a făcut din Ierusalim capitala regatului evreu. De atunci încoace, contextul politic și demografic al zonei s-a schimbat, dar prezența evreiască în Ierusalim a rămas neatinsă.


Mai aproape de noi, lucrurile s-au complicat, dar nu pentru că elemente hotărîtoare au pus la îndoială identitatea evreiască a Ierusalimului. În 1948, evreii au fondat primul lor stat național, cu capitala la Ierusalim. Parlamentul, Curtea Supremă, Ministerele, Președintele și Primul Ministru israelian lucrează în Ierusalim. Partea de Est a orașului, loc al unei importante populații palestiniene, a fost anexată de Iordania pînă în 1967. În tot acest timp, Ierusalimul de Est a fost închis pentru evrei. În 1967, la capătul așa numitului Război de Șase Zile, Ierusalimul a fost reunificat. Argumentele istorice și chiar istoria politică recentă spun clar că Ierusalimul e capitala statului evreu. Și atunci? De unde împotrivirea la recunoașterea acestei realități elementare?