Va fi cercetat penal Igor Dodon pentru încălcarea repetată a Constituției? Întreb, nu dau cu parul. Această întrebare, care e pe buzele multora, părea până mai ieri pur teoretică. Iată că acum ar putea fi percepută ca una practică după ce pentru urmărirea penală a președintelui s-a pronunțat denă...
Imaginile zilei vin astăzi din Statele Unite ale Americii, New York, acolo unde a avut loc un eveniment marca Victoria's Secret.Top-modelul Adriana Lima și-a încheiat, oficial, cariera în modelling, urcând pe podium pentru ultima oară.Bineînțeles, evenimentul nu a trecut fără lacrimi, având în ve...
Încă două echipe vor încerca să ghicească, mâine seară, cum gândesc moldovenii. Lupta pentru jackpotul în valoare de 20 de mii de lei în cadrul celui mai dinamic game-show din ţară, 100 de moldoveni au zis, va fi dată între membrii echipelor FEST şi ARMĂSARII.Din prima echipă fac parte patru stud...
Democraţii îşi consolidează rândurile, la Orhei. Zeci de simpatizanţi ai partidului au devenit, astăzi, membri cu acte în regulă. Carnetele au fost înmânate în cadrul forumului raional al formaţiunii. Noii membri spun că sunt mândri că fac parte din cel mai mare partid politic din Moldova. "Am al...
Drumurile din ţară ar putea fi reparate cu mai puţini bani, dar şi mai rapid. O companie le propune autorităţilor o nouă metodă de reciclare a asfaltului, tehnologie testată astăzi în raionul Călăraşi pe o porţiune de un kilometru.Inovaţia l-a tentat pe ministrul Economiei, care a venit să se con...
Accident rutier cu implicarea convoiului premierului britanic, Theresa May, și a omologului său belgian, Charles Michel, pe o autostradă din apropierea orașului belgian Mons.Potrivit presei internaționale, un vehicul s-a ciocnit cu motocicletele din coloana oficială, rănind doi polițiști.Mașina î...
Dădaca agresivă, a cărui comportament abuziv a fost depistat cu ajutorul unui dispozitiv audio fixat de haina unui copil, trebuie să fie acţionată în judecată. De această părere sunt părinţii copiilor care frecventează grădiniţa nr. 185 din Capitală. Ei spun că acum au şi explicaţii pentru vânătă...
Diploma de bacalaureat nu va mai fi obligatorie pentru militarii care îşi doresc o carieră în Armata Naţională. Această reglementare a fost inclusă în proiectul de modificare a unor acte legislative care a fost aprobat în lectură finală de către Parlament.Până acum, soldaţii cu studii gimnaziale ...
Accident în lanţ în preajma satului Pituşca, raionul Călăraşi. După o manevră nereuşită, un microbuz a ieşit pe contrasens, s-a coicnit violent cu un camion, după care a fost proiectat într-un alt mijloc de transport.Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Pasagerul aflat în microbuz nu își po...
Directorul unei tabere de copii din Rusia a instituit o celulă de pedeapsă pentru elevii neascultători. Aceştia erau închişi într-o încăpere fără ferestre, unde erau ţinuţi de la câteva ore până la câteva zile.Carcera se afla într-o casă de lemn de pe teritoriul taberei. Copiii ieşeau de acolo, d...
Peste 160 de chipiuri poliţieneşti din 75 de ţări şi-au găsit loc în cabinetul şefului adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc. Colonelul speră că colecţia inedită de şepci îi va ajuta pe specialiştii de la noi să creeze un nou model unic pentru toţi poliţiştii din Moldova. Prima şapcă de poliţist Ghe...
80 de savanţi din Moldova au fost premiaţi pentru activitatea lor. Premiile au fost înmânate în cadrul unei ceremonii dedicată Zilei Internaţionale a Ştiinţei.Mihai Macovei este academicianul care a dedicat un sfert de secol fizicii cuantice, fapt pentru care a şi fost apreciat. "Publicăm foarte ...
80 de savanţi din Moldova au fost premiaţi pentru activitatea lor. Premiile au fost înmânate în cadrul unei ceremonii dedicată Zilei Internaţionale a Ştiinţei.Mihai Macovei este academicianul care a dedicat un sfert de secol fizicii cuantice, fapt pentru care a şi fost apreciat. "Publicăm foarte ...
60 de familii care locuiesc pe malul râului Cahul din oraşul Vulcăneşti pot dormi liniştite în propriile case. Oamenii pot să nu-şi mai facă griji din cauza inundaţiilor după ce trei kilometri din albia râului au fost curăţaţi.O parte dintre cheltuielile pentru lucrările de curăţare a fost acoper...
Bucurie mare pentru locuitorii oraşului Cantemir. După ani buni de aşteptare, parcul central din localitate a fost modernizat. Astfel, în grădina publică s-a construit un havuz, un teren de joacă, a fost instalat un sistem de iluminare, dar şi bănci noi. Inaugurarea parcului a avut loc chiar de h...
Zeci de crescători de oi și capre din toată țara au venit astăzi la Cimișlia unde se desfășoară un iarmaroc de animale.Cea de a doua ediție a iarmarocului Mioriță Laie Bucălaie a adunat la un loc zeci de crescători de capre și oi din țară.Aceștia au venit pentru a-și arăta animalele, dar și pentr...
În urma reformei salariale, niciun bugetar nu va primi salarii mai mici decât cel de care a beneficiat în 2018. Cel puţin asta susţine ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, care a ţinut să precizeze că, în cazul în care, în urma recalculării lefurilor şi exluderii unor sporuri, cineva va primi u...
Focuri de armă în Capitală. Un necunoscut a împușcat vineri seara în geamurile a două troleibuze de pe linia 24 și 25. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a avut de suferit, aceştia însă s-au ales cu o sperietură zdravănă.Incidentul a avut loc pe bulevardul Renașterii Naționale din sectorul...
Focuri de armă în Capitală. Un necunoscut a împușcat vineri seara în geamurile a două troleibuze de pe linia 24 și 25. Din fericire, niciunul dintre pasageri nu a avut de suferit, aceştia însă s-au ales cu o sperietură zdravănă.Incidentul a avut loc pe bulevardul Renașterii Naționale din sectorul...
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.