Imaginile zilei, care vin, astăzi, din New York.În metropola americană a fost deja instalat Pomul de Crăciun, care are 23 de metri înălţime şi cântăreşte în jur de 13 tone.Bradul, bătrân de aproape 80 de ani, va fi decorat cu peste 50 de mii de luminițe, iar steaua din vârf va fi acoperită cu cri...
Una dintre cele mai aşteptate emisiuni din această toamnă, Vorbeşte Moldova cu Natalia Cheptene, va fi lansată, mâine seara, la PRIME. Realizatorii talk-show-ului vă vor prezenta istorii de viaţă incredibile şi personaje care au ce povesti.Prima ediţie va fi una tensionată şi va ţine telespectato...
Peste 30 de inventatori din ţara noastră şi de peste Prut au participat, astăzi, la o expoziţie tematică, organizată, în premieră, în oraşul Ungheni. Printre invenţiile prezentate la târg se numără instalații pentru curățarea mediului şi aparate medicale revoluţionare.Tatiana Pîslari din Chişinău...
100 de tineri din toată ţara şi-au petrecut, astăzi, ziua alături de mascaţii din brigada cu destinaţie specială Fulger. Oaspeţii au tras cu arma, au mers în blindate şi au urmărit o operaţiune simulată de reţinere a teroriştilor.Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei Din culisele Poliției, o...
Peste 20 de amatori de senzaţii tari şi viteză s-au întrecut, astăzi, la o competiţie de carting, care s-a desfăşurat în Capitală. Piloţii au avut de parcurs un traseu de 300 de kilometri, aşa că au avut parte de multă adrenalină.Participanţii la cursă au venit echipaţi şi pregătiţi pentru orice ...
Legumele de sezon sunt pe sfârşite, aşa că fermierii din ţară muncesc din zori în sere, unde cresc legumele care vor fi vândute în pieţe pe timp de iarnă.Este şi cazul unui agricultor din raionul Orhei, care creşte ardei ecologici în sere construite după ultimele tehnologii. Antreprenorul spune c...
Diaspora continuă să contribuie la dezvoltarea localităţilor din ţara noastră. Migranții moldoveni, originari din Telenești, au pus mână de la mână şi au donat o parte din banii necesari pentru amenajarea unui complex sportiv în oraş.Noile terenuri de fotbal şi baschet au fost, astăzi, inaugurate...
Furturi pe bandă rulantă în satul Fundurii Vechi din raionul Glodeni. Mai multe familii au rămas fără bani şi obiecte de preţ, după ce hoții le-au măturat locuințele. Oamenii susţin că răufăcătorii dau buzna în case ziua, în timp ce proprietarii sunt la muncă, dar şi noaptea, cât aceştia dorm.Pol...
Срочная эвакуация. Сегодня ночью пожарные вывели из горящего общежития во Флорештах 80 жильцов. По данным спасателей в результате пожара пострадали семь человек, трое из них дети.Их госпитализировали с отравлением угарным газом.Их жизнь находится вне опасности. Напомним, что огонь вспыхнул минув...
Realizatorul emisiunii Replica de la PRIME, Alexei Lungu, va discuta, în această seară, despre proiectul Prima Casă, cu invitaţii săi din cadrul Ministerului Finanţelor şi Guvernului.
Realizatorul emisiunii Replica de la PRIME, Alexei Lungu, va discuta, în această seară, despre proiectul Prima Casă, cu invitaţii săi din cadrul Ministerului Finanţelor şi Guvernului.
Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, efectuează, astăzi, prima sa vizită de lucru în Barcelona, după punerea sub tutelă a Cataloniei. Rajoy va participa la prezentarea oficială a candidatului partidului său pentru alegerile regionale din 21 decembrie, Xavier Garcia-Albiol.Ieri, peste 750 de mii de o...
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a postat o fotografie haioasă cu mezinul familiei, Adam, pe pagina sa de Facebook. În imagine, şeful Legislativului apare îmbrăcat casual şi se joacă împreună cu fiul său.Candu nu a specificat, însă, când şi unde a fost făcută poza. În doar câteva ore, f...
Rezultate îmbucurătoare pentru 10 dintre cele 30 de cupluri care au beneficiat de programul de fertilizare in vitro finanţat de stat.Cel mai mare embrion implantat a atins vârsta de 21 de săptămâni. Acum, părinţii săi, un cuplu din Capitală, care ani la rând a trecut tratamente fără efect, se buc...
Un inginer din Capitală vrea să ajute persoanele cu dizabilităţi din ţara noastră, care nu-şi permit o proteză modernă pentru braţ. El vrea să creeze proteze flexibile din plastic realizate la o imprimantă 3D, care să fie accesibile ca preţ.Medicii susţin iniţiativa tânărului, întrucât anual sute...
Preoţii din ţara noastră merg în pas cu moda şi renunţă, treptat, la o parte dintre canoanele bisericeşti. O croitoreasă din Rezina confecţionează pentru ei veşminte stilizate, după preferinţele slujitorilor Domnului. Cei mai mulţi dintre ei, vor să aibă pe odăjdii, pe lângă cruci, imprimeuri naț...
Asasinul plătit Vitalie Proca are faima unui ţintaş prost, dar le-a răpus inima unor politicieni și jurnaliști din ţara noastră, care nu se sinchisesc să-i cânte osanale. Declaraţia a fost făcută de analistul politic Petru Bogatu, în ediţia de ieri a emisiunii Cronica lui Bogatu."N-a mai rămas mu...
Şi-a ascultat soţia şi s-a ales cu doar 150 de lei.Protagonistul ediţiei de aseară a jocului lăcomiei DA sau NU, Ştefan Sava, din raionul Teleneşti, nu a reuşit să câştige mulţi bani, în schimb şi-a îndeplinit un vis mai vechi - a gustat o nucă de cocos.Nea' Ştefan a ales să joace cu servieta 11....
Spectacol de modă şi muzică într-un centru comercial din Capitală. Mai multe vedete autohtone au defilat pe podium, în ţinutele designerilor moldoveni, pe muzica îndrăgitei cântăreţe din România Paula Seling.Concertul a avut loc în cadrul evenimentului Mall of Fame."Întotdeauna publicul din Moldo...
Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a murit, după ce automobilul în care se afla în calitate de pasager a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Accidentul tragic s-a produs la ieșirea din satul Mihăilenii Noi, raionul Rîșcani.Potrivit poliției, maşina era condusă de un bărbat de 63 de ani,...
80 de oameni au fost evacuaţi din locuinţe, în plină noapte, din cauza unui incendiu care s-a produs într-un cămin din orașul Florești.Potrivit Serviciului Situaţiilor Excepţionale, şapte persoane, dintre care trei copii, s-au intoxicat cu monoxid de carbon şi au fost internați în spitalul raiona...
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.