Tehnici de escrocare a statului
Mecanismele finanțării ilegale a campaniilor electorale din România au ieșit la iveală abia după 2005, când înțelegerea transpartinică de până atunci a fost întreruptă.
Vasile Blaga, fost șef al campaniilor electorale pentru Traian Băsescu și organizatorul prin excelență al fostului Partid Democrat Liberal, aflat într-un proces avansat de fuziune cu liberalii, este acuzat că în perioada 2011-2012 ar fi primit în mod repetat sume de bani care cumulate ajung la 700.000 de euro, destinate campaniei electorale. De asemenea, procurorii susțin că în 2009, deci în anul scrutinului prezidențial, în urma căruia, Traian Băsescu și-a reconfirmat mandatul, “în cadrul formațiunii aflate la guvernare”, adică a PDL, ar fi existat “ o înțelegere vădită între persoanele cu funcții de conducere” între care și Vasile Blaga “în sensul obținerii de bani pentru partid”.
Blaga și-a dat demisia din funcția de copreședinte al PNL, imediat după acuzația de corupție formulată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Președintele Klaus Iohannis a definit această complicată chestiune “o surpriză foarte neplăcută”.
Pe de o parte pentru că afectează imaginea formațiunii de dreapta pe care șeful statului ar vrea să o consolideze și pe de altă parte fiindcă Vasile Blaga a fost unul dintre susținătorii lui Iohannis, chiar înainte ca acesta să devină candidatul comun la prezidențiale. Președintele este îngrijorat de scăderea partidului din care provine, mai cu seamă că electoratul liberal este foarte sensibil atunci când vine vorba despre moralitate și integritate, prin contrast cu alegătorii PSD, relativ dezinteresați de faptul că liderii partidului de stânga au probleme cu justiție. Dovadă că președintele social-democrat, Liviu Dragnea și-a păstrat funcția cu toate că a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fraudarea votului la referendumul din 2012 pentru suspendarea președintelui.
Din datele prezentate până acum de procurori putem înțelege felul în care democrat-liberalii strângeau banii pentru campania electorală. Circuitul e logic și previzibil și probabil că mai fusese folosit: miniștrii PDL primiseră misiunea să îi identifice pe șefii companiilor de stat din subordinea lor, loiali, disponibili și capabil să ajute partidul. Apoi aceste companii de stat încheiau în mod preferențial contracte de achiziții publice cu firme private de încredere din care, eventual făceau parte chiar unii membri ai partidului. În cele din urmă banii primiți de la companiile de stat erau împărțiți în așa fel încât partidul să primească ceea ce socotea că i se cuvine.
În acest cerc putem identifica cel puțin trei vicii: 1) șefii companiilor erau numiți pe criterii politice, nu de competență, în așa fel încât ei să răspundă la comenzi; 2) licitațiile pe care le organizau liderii companiilor cu capital de stat erau trucate pentru ca firma clientă să fie cea aleasă pentru a semna contractul; 3) între 10 și 25% din banii primiţi de firma clientă în urma contractului erau redirecționați către partid.
Fostul lider democrat-liberal nu a inventat acest procedeu, poate doar la folosit fără să împartă și cu celelalte partide așa cum se obișnuia mai demult. În orice caz, istoria finanţării ilegale a campaniilor electorale din România a ieșit la iveală abia după 2005, când fostul premier Adrian Năstase a început să fie cercetat pentru campania prezidențială din 2004. Atunci, Inspectoratul de Stat în Construcții a lansat conferința “trofeul calității” unde au fost constrânși să vină o serie de șefi ai companiilor de stat. Participarea era condiționată de o taxă obligatorie, strânsă de două firme cliente ale partidului lui Năstase. În total participanții au dat din bani publici peste un milion și jumătate de euro, bani, care au plecat mai departe spre o societate care presta servicii pentru campania, pe-atunci, premierului Adrian Năstase.