Les combattants de l'ombre (Luptătorii din umbră)
Istoricul Ștefan Bosomitu ne reamintește, și bine face, că pe 21 februarie 1944 au fost împușcați, la Mont-Valérien, luptătorii antifasciști din grupul condus de poetul francez de origine armeană Missak Manouchian. Majoritatea erau evrei, unii originari din România. În noua sa carte despre Rezistența franceză, profesorul Robert Gildea de la Universitatea Oxford consacră câteva pagini celor stigmatizați în infamul Affiche Rouge, tipărit de naziști drept L'armée du crime. Sora mamei mele, Cristina Luca-Boico, a fost șefa serviciului de informații al FTP-MOI, rețeaua din care făcea parte și grupul Manouchian. Olga Bancic a fost condamnată la moarte și executată prin decapitare în penitenciarul din Stuttgart. Cristina este unul din cele două personaje-cheie din cartea Two Sisters in Dark Times la care lucrez împreună cu politologul Marius Stan. Nu e nevoie să mai insist, celălalt personaj este mama mea. Tot împreună cu Marius am scris pe tema Alexandru Jar, soțul Olgăi Bancic și tatăl fiicei lor, Dolores. Mulțumiri lui Mihai Burcea pentru documentele pe care ni le-a oferit spre consultare.
Am lângă mine, când scriu aceste rânduri, cartea publicată de Arsène Tchakarian și Hélène Kosséian, Les commandos de l'Affiche Rouge. Révélation, apărută la Éditions du Rocher în 2012. Între liderii FTP-MOI, să-i amintesc pe Artur London, unul dintre cei trei supraviețuitori ai procesului Slánský, dar și pe Gheorghe Vasilichi. Despre acesta ar merita scrisă o carte. Cum ar merita scrisă și o biografie a faimosului Boris Holban...
Citez din recenzia lui Robert Paxton la cartea lui Robert Gildea, Fighters in the Shadow: A New History of the French Resistance, Harvard University Press, 2015: „Imigranții străini evrei au alcătuit o bună parte a Rezistenței. Mulți bărbați tineri printre ei, dornici să se lupte cu Hitler, s-au alăturat Legiunii Străine în 1939. Cu toate acestea, în 1940, Vichy a oferit doar variante dezagreabile veteranilor evrei demobilizați și lipsiți de alte resurse: serviciu în batalioane de muncă sau internare. Comuniștii dintre ei au luat calea clandestinității prin Main-d'Oeuvre immigrée (MOI), unul din cele mai agresive grupuri paramilitare ale partidului. Cei mai mulți luptători MOI au fost prinși și executați, iar conducerea comunistă pare să nu-i fi ajutat prea mult la acea dată sau să le fi recunoscut contribuția mai târziu.” (vezi Robert Paxton, The Truth About the Resistance, New York Review of Books, February 25, 2016, p. 26).
Pentru un interviu informal, aș zice cvasi-clandestin, cu Cristina Luca, a se vedea Confesiunile elitei comuniste, volumul editat și prefațat de Andrei Siperco, apărut în 2015 sub egida Institutului Național pentru Studiul totalitarismului, pp. 179-190. E vorba de primul volum dintr-o serie de interviuri realizate de Alexandru Siperco cu personalități ale clandestinității comuniste.