Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a avut o intervenţie, la Antena 3 CNN, în cazul copilului din Gorj care ar fi fost vândut în Germania.
Antena 3 CNN a difuzat secvența audio în care judecătoarea Ancuța Popoviciu a făcut prezența părților și a întrebat dacă Sebastian Olariu, tânărul omorât cu mașina de Vlad Pascu la 2 Mai, se află în sala de tribunal, la Mangalia.
O mulţime de evenimente au loc în acest weekend în Capitală, iar bucureştenii vor putea merge de sărbătoarea Floriilor la expoziţii, târguri, piese de teatru, dar şi la concerte.
Părinții băiatului de 8 ani l-au găsit pe cel mic fără viață, în momentul în care s-au reîntors în casă, în Chișinău.
Uniunea Europeană este, în ultimii ani, ținta dezinformărilor din străinătate, în special din partea Rusiei. Tocmai de aceea, unul dintre rolurile Parlamentului European este acela de a combate ingerințele externe.
O studentă româncă a stârnit reacţii controversate, după ce a spus că în Olanda ”trăiești ca un barosan”.
Vladimir Putin efectuează luna viitoare prima vizită externă după ce a câștigat un nou mandat prezidențial de șase ani.
Lucrările de la stația de metrou Piața Unirii 2 din București se prelungesc, informează Metrorex.
Anchetă de proporţii după ce un copil de şase ani ar fi fost scos din România de un cetăţean german cu o procură falsă.
Un căţel din Timişoara a căutat, cel mai probabil, să se adăpotească, şi a ajuns la motorul unei maşini. Şoferul a plecat către Cluj şi abia după 100 de kilometri a descoperit animalul ascuns sub capotă.
Parcul Industrial Răut de la Bălți funcționează doar pe hîrtie. În hala fostei uzine sovietice Răut, nu este niciun agent economic, potrivit declarației deputatului Boris Marcoci. „Desigur, avem nevoie parcuri industriale pentru agenții economici. Vreau să dau un exemplu, Parcul Industrial Răut de la Bălți. Este o hală industrială de 24 mii de metri pătrați unde nu e niciun agent economic. De z
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului de acolo va impune interdicția de deplasare pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t), în data de 1 mai 2024.
În cadrul vizitei de lucru în raionul Sîngerei, premierul Dorin Recean a vizitat Casa de Cultură din satul Coșcodeni, o fermă, dar și a vizitat ansamblul „Hecenii”, care va avea un edificiu nou. În timpul zilei, Recean a stat să discute și cu sătenii, iar cu unul dintre ei s-a pomenit chiar și într-o situație incomodă. Mai exact, oficialul nu ar fi fost recunoscut de un bărbat care, mai întîi s
Ion Iliescu a fost audiat, în această dimineață, la domiciliu, în dosarul Mineriadei.
Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în cazul omorului Anei-Maria de 19 ani, pledează nevinovat și cere testarea la poligraf. Declarația a fost făcută de avocatul suspectului pentru Life Moldova. În aceeași conversație, el a dezvăluit că clientul său „se simte rău” în izolator, este bolnav și se află la evidența medicului. {{743419}}„El spune că nu a comis infracțiunea. Noi am solicitat s
Pentru copiii din ansamblul „Hecenii” va fi construit un edificiu nou, cu o sală modernă de dans, astfel încît aceștia să performeze în continuare în cele mai bune condiții. Asigurarea a fost dată de premierul Dorin Recean, la o întîlnire cu membrii ansamblului, coregrafii și părinții care au venit cu o astfel de cerere. Noua clădire urmează să fie construită inclusiv din contul celor 1,3 milio
Un angajat al Centrului Militar Teritorial Bălți a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi promis unui tînăr să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar. Potrivit materialelor cauzei, militarul susținînd că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar Teritorial Edineț ar fi cerut 1400 de euro de l
Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Stănculescu Cătălin-Liviu, a fost reținut.
Tensiune uriașă la procesul în care este judecat ucigașul Melisei, eleva de 14 ani omorâtă cu cuțitul, anul trecut, la Grădina Botanică din Craiova de un elev la un liceu militar, care nu o cunoștea în prealabil pe victimă.
De Ziua internațională de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl, președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de moldovenii care au participat la lichidarea pericolului radioactiv. Peste 3500 de concetățeni și-au pus în primejdie sănătatea și viața pentru a opri răspîndirea radiației, iar azi, jumătate dintre ei nu mai sînt în viață, notează Noi.md. {{710527}}„Avem dat
Revenim la tema nedreptății în istorie și politică și ne îndreptăm privirile din nou spre tragedia de acum un sfert de secol, cînd Iugoslavia, cîndva bogată și prosperă, a fost atacată de o coaliție internațională în frunte cu Statele Unite ale Americii. Un eveniment nu chiar întîmplător Pe parcursul a mai multor ani, Iugoslavia a fost nevoită să-și apere unitatea teritorială și suveranitate
Oraș turistic ideal pentru experiențele culturale, dar și pentru business sau turism balnear, Oradea se transformă în centru de spectacole, cu ocazia Târgului de Paști.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan se va întîlni cu președintele american Joe Biden la Casa Albă pe 9 mai. Informația este relatată de RBC-Ucraina cu referire la Bloomberg. Publicația a fost informată despre această întîlnire de surse proprii familiare cu acest subiect. {{739231}}Cu cîteva zile în urmă, la 20 aprilie, Erdogan a avut o întîlnire la Istanbul cu liderul politic al grupăr
Ministerul Educației examinează modul în care ar putea fi interzisă utilizarea telefoanelor mobile în școlile din Moldova. Declarația a fost făcută de Dan Perciun, care a precizat că actualmente este analizată practica internațională în domeniu. Potrivit ministrului, urmează discuții cu directorii instituțiilor din Moldova, care deja au aplicat asemenea măsuri, pentru a stabili cum funcțione
Guvernul a mărit salariile, dar nu are bani să le plătească. Responsabilii guvernamentali caută soluții pentru a putea acoperi plata salariilor pentru trei categorii profesionale esenţiale.
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.