De la rațiile de combustibil la criza generală: Lumea retrăiește coșmarul anilor ’70

Un nou șoc în stilul anilor ’70, cu inflație și recesiune, nu este un scenariu de groază – este realitatea spre care ne îndreptăm rapid.

Nu mai este vorba doar de o criză energetică . La puțin peste o lună de la izbucnirea războiului din Iran, șocul petrolului se răspândește cu atâta viteză și intensitate în economia globală încât se transformă într-o criză generală.

Mai multe țări au trecut la raționalizarea formală a combustibilului, deoarece conflictul cu Iranul și blocada Strâmtorii Ormuz continuă să perturbe aprovizionarea globală cu energie.

Bangladesh a impus restricții asupra vânzărilor de motorină și a închis universitățile în încercarea de a conserva combustibilul.

Sri Lanka a reluat o schemă de raționalizare prin coduri QR, limitând alocațiile săptămânale la aproximativ 15 litri per mașină.

Etiopia a început să raționalizeze benzina după ce livrările zilnice de motorină au scăzut cu aproape jumătate.

Măsurile marchează o escaladare bruscă a răspunsului politic la criză. Guvernele care odinioară se bazau pe rezerve strategice și apeluri la cerere se îndreaptă acum către limite obligatorii. În Europa, Comisia pentru Energie a avertizat că o blocadă prelungită ar putea forța statele membre să activeze planuri de raționalizare de urgență care nu au fost utilizate de la șocul energetic din 2022.

Între timp, Australia analizează dacă să declanșeze Legea de urgență privind combustibilul lichid din 1984, deși Canberra a optat până acum pentru eliberarea rezervelor și relaxarea standardelor de producție, în loc să impună plafoane stricte.

Divergența dintre țările care au raționalizat deja și cele care încă pregătesc planuri de contingență reflectă atât niveluri diferite de dependență de importuri, cât și apetit politic pentru măsuri nepopulare.

Pe măsură ce rezervele care erau deja pe drum înainte de război se epuizează, crește teama că economia globală se apropie de un punct de cotitură care amintește periculos de de anii 1970, scrie presa elenă.

Când șocul trece dincolo de energie

Petrolul nu este doar o marfă. Este baza aproape oricărei producții moderne. Și tocmai de aceea criza scapă atât de repede de rafinării și benzinării și invadează viața de zi cu zi.
Lipsa materiilor prime derivate din petrol începe să aibă efecte în lanț: materialele plastice devin rare, prețurile ambalajelor cresc vertiginos, iar chiar și proviziile medicale esențiale sunt puse sub presiune.

În unele țări asiatice aflate în prima linie a șocului, penuriile au început deja să schimbe comportamentul guvernelor și al cetățenilor – de la restricții privind utilizarea materialelor plastice până la îngrijorări legate de continuarea tratamentelor care depind de produsele petrochimice.

Contagiunea crizei este aproape instantanee: de la petrol la petrochimie și de acolo la întreaga economie.

Criza invizibilă: materii prime de neînlocuit

În spatele creșterii bruște a prețurilor se ascunde o problemă mai profundă: deficitul de materiale precum nafta — o materie primă esențială pentru producția de materiale plastice și produse sintetice.

Spre deosebire de țiței, nu există rezerve strategice suficiente și nici alternative ușoare.

Aceasta înseamnă că presiunea se transferă direct asupra industriei. Fabricile reduc producția, companiile declară incapacitatea de a îndeplini contractele, în timp ce costurile sunt transferate treptat pe întregul spectru de produse – de la alimente la electronice.

Aceasta nu este o criză de prețuri. Aceasta este o criză de disponibilitate.

Un domino se deplasează din Asia spre Vest

Ca în cazul aproape oricărei perturbări majore a economiei globale, Asia este prima care resimte lovitura – iar ceea ce se întâmplă acolo servește drept avertisment pentru ceea ce va urma.

Pe măsură ce ultimele transporturi de energie care plecaseră înainte de război ajung la destinații, adevărata discrepanță începe acum să fie dezvăluită. Analiștii vorbesc despre o „criză succesivă” care se schimbă geografic, lovind treptat Europa și apoi Statele Unite.

Fondul Monetar Internațional a avertizat deja că rezultatul acestei combinații – energie scumpă, penurii și presiune asupra lanțurilor de aprovizionare – va fi inevitabil o inflație mai mare și o creștere economică mai mică.

Scenarii care se întorc din trecut

Gravitatea situației se reflectă și în faptul că guvernele iau în considerare măsuri care până de curând ar fi fost considerate de neconceput.

În Filipine a fost declarată o urgență energetică națională, cu măsuri de economisire a combustibilului, o săptămână de lucru de patru zile și restricții privind consumul de energie, fiind luate în considerare chiar și scenarii de raționalizare, deoarece rezervele sunt periculos de epuizate.

În același timp, țări precum Indonezia și India au trecut deja la forme de raționalizare a combustibililor și redirecționare a resurselor energetice către sectoare critice, în timp ce în alte părți se impun restricții de circulație, săptămâni de lucru reduse și măsuri de austeritate forțată.

Coșmarul anilor ’70 – și de ce ar putea fi mai rău de data aceasta

Analogiile istorice revin cu perseverență. În anii 1970, șocurile petroliere au dus la o inflație vertiginoasă, o recesiune profundă și tulburări politice care au marcat o întreagă epocă.

Astăzi, asemănările sunt evidente — dar există și diferențe cruciale. Dependența economiei globale de lanțuri de aprovizionare complexe și interconectate este mult mai mare, ceea ce face ca transmiterea șocurilor să fie mai rapidă și mai răspândită.

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, vorbește deja despre cea mai mare amenințare la adresa securității energetice din istorie. Și nu este vorba doar despre energie – este vorba despre funcționarea întregii economii globale.

Stagflație: cuvântul care revine

Cel mai îngrijorător scenariu începe să prindă contur: o lume în care prețurile cresc, dar creșterea economică încetinește.

Întreprinderile reduc producția sau amână investițiile. Consumatorii observă o creștere a costului vieții în toate domeniile, de la energie la bunurile de bază. Iar guvernele se trezesc că au din ce în ce mai puține instrumente pentru a absorbi șocul.

Această combinație are un nume: stagflație. Și este exact ceea ce a marcat anii 1970.

Cealaltă față a crizei

Totuși, în mijlocul acestor tulburări, este evidentă și o accelerare. Criza energetică acționează ca un catalizator pentru tranziția către forme alternative de energie.

Cererea de vehicule electrice, sisteme solare și tehnologii de stocare crește semnificativ, pe măsură ce țările și consumatorii caută modalități de a-și reduce dependența de combustibilii fosili.

Spre deosebire de anii ’70, de data aceasta există o cale de ieșire. Dar nu este imediată și nici fără costuri.

Întrebarea crucială

Întrebarea nu este dacă criza se va adânci. Datele arată că deja se întâmplă acest lucru.

Întrebarea este dacă economia globală poate rezista unei crize care nu se limitează la un singur sector, ci pătrunde în totul – de la energie la alimente, de la industrie la viața de zi cu zi. Pentru că de data aceasta, nu este vorba doar de o criză a petrolului. Este o criză care atinge totul, conchid grecii de la Naftemporiki..