Drumul M3 spre Cimișlia, ca sticla. Șoferii merg pe marginea carosabilului
Din imaginile publicate pe rețelele sociale se observă că unii șoferi sunt nevoiți să circule pe acostament sau pe porțiuni de drum cu pământ, transmite stiri.md.
Șoferii încercau să evite derapajele pe un tronson al drumului M3.
Unul dintre martori a menționat că pe traseu nu erau utilaje ale serviciilor comunale și nu fusese împrăștiat nisip. Bărbatul a povestit că, din cauza poleiului, drumul devenit ca sticla împiedică șoferii să efectueze viraje.
Patrula de Poliție a îndemnat șoferii de pe M3, în direcția Cimișlia să aștepte, fără a oferi explicații clare despre intervenția lucrătorilor de drum sau despre momentul în care circulația va putea fi reluată în siguranță.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.