Pedeapsa lui Veaceslav Platon redusă cu doi ani din cauza condițiilor proaste din penitenciar
Omul de afaceri a fost condamnat în decembrie 2018 pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. O lege moldoveană permite reducerea pedepsei dacă se constată condiții inumane de detenție. Legea a mai fost aplicată recent și în cazul lui Vlad Filat, fiind combinată cu altă înlesnire și ducând la eliberarea fostului premier în noiembrie 2019, la ispășirea a mai puțin de jumătate din pedeapsa de 9 ani de închisoare pentru corupție.