Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii India în Republica Moldova, cu reședința la București, Manoj Kumar Mohapatra.
În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat evoluția relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Republica India, precum și oportunitățile de extindere a cooperării în domenii de interes comun. Un accent apa
Administratoarea unei companii specializate în pregătirea actelor pentru redobândirea cetăţeniei române, precum şi un angajat al Consulatului General al României din Cahul au fost reţinuţi pentru 72 de ore, fiind suspectaţi de trafic de influenţă, după ce ofiţeri ai Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi
Militarii din Brigada Infanterie Motorizată „Moldova” au adus și distribuie apă pentru locuitorii municipiului Bălți. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării al Republicii Moldova, care a precizat și locul unde este amplasată autospeciala folosită în intervenție. Potrivit instituției, militarii din Brigada Infanterie Motorizată „Moldova” participă la distribuirea apei pentru locuitorii din orașul Bălți. Ministerul …
Tensiunile dintre Primăria Chișinău și Poliția Națională au escaladat după un schimb dur de acuzații privind combaterea traficului de droguri și accesul la camerele de supraveghere din capitală.
Inspectoratul General al Poliției a anunțat că s-a autosesizat în urma declarațiilor făcute de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, și că edilul va fi citat la audieri pentru a prezenta informații
Polițiștii de frontieră, în colaborare cu funcționarii postului vamal al Aeroportului Internațional Chișinău, au documentat mai multe cazuri de tentativă de transport ilicit de bunuri, în timpul controlului de specialitate al pasagerilor care urmau să plece spre Londra și Istanbul.
Astfel, la cursa spre Londra, echipa comună de control a găsit în bagajele a doi pasageri 105 și, respectiv, 110 p
În baza solicitărilor transmise de autoritățile publice locale, au fost dislocate autospeciale ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din Bălți, Dondușeni, Rîșcani și Ungheni, cu 32,9 tone de apă tehnică, scrie Centrului Național de Management al Crizelor.
În paralel, Armata Națională a mobilizat 15 unități de tehnică și 22 de militari, cu o capacitate totală de 28,6 tone de apă
Carabinierii din nordul Republicii Moldova au fost mobilizați la punctele de monitorizare de pe fluviul Nistru, în contextul stării de alertă declarate la nivel național.
Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) al Ministerului Afacerilor Interne, măsura a fost dispusă în conformitate cu Hotărîrea Guvernului din 15 martie 2026 privind instituirea stării de alertă. Astfel, angajații
Iran a avertizat luni România că punerea bazelor sale militare la dispoziția Statele Unite ale Americii ar echivala, în opinia Teheranului, cu participarea la o agresiune militară împotriva Republicii Islamice.
Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, în cadrul unei conferințe de presă săptămânale.
{{870430}}Oficialul iranian a afi
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a anunțat că Uniunea Europeană va oferi ajutor țării noastre, după poluarea rîului Nistru. „Sîntem solidari cu Republica Moldova”, a scris aceasta pe platforma X.
{{870657}}Marta Kos a menționat că UE este „solidară cu Republica Moldova”, transmite Unimedia.
„Atacul asupra hidrocentralei de la Novodnistrovs din Ucraina a poluat Nistrul, o
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 17–19 martie.
Agenda vizitei include discuții cu Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, despre susținerea parcursului european al țării noastre. Cei doi președinți ai parlamentelor vor participa, în calitate de vorbitori, la conferința de nivel înalt privind viitorul sprijinului pentru dem
E iarăși luni în Republica Moldova, țara care își apără femeile victime ale violenței în familie, însă cu o condiție: să fie deja moarte!!! Martie este luna femeii dar martie 2026 va fi, inevitabil, luna Ludmilei. Trebuie să recunosc că eu însămi am scos în spațiul public un „adevăr” care, de fapt, nu era adevăr: …
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză Poliția și alte instituții ale statului că ar proteja traficanții de droguri și afirmă că fenomenul este unul grav, prezent inclusiv în școli și în spațiile publice. Inspectoratul General al Poliției califică declarațiile drept serioase, anunță că s-a autosesizat și că îl va cita pe edil la audieri pentru …
În satul Geamăna, din raionul Anenii-Noi, Moldova, soarta viitoare a bisericii, în special apartenența acesteia la o anumită Mitropolie, a fost decisă de doar trei voturi ale locuitorilor.
Mai exact, cu 82 de voturi „pentru”, s-a decis ca aceasta să rămînă sub jurisdicția Mitropoliei Moldovei. 79 de cetățeni s-au pronunțat în favoarea trecerii ei sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei.
„Trei
În contextul situației excepționale privind alimentarea cu apă a municipiului Bălți, gimnaziile și liceele vor trece de mâine, 17 martie, la învățământ la distanță. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Alexandr Petkov. „Decizia respectivă va fi anunțată oficial și aprobată astăzi în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți. Rugăm părinții, elevii …
În contextul situației de alertă în sectorul energetic provocate de războiul din Orientul Mijlociu, ministrul PAS al Energiei, Dorin Junghietu, îndeamnă șoferii să folosească rațional produsele petroliere. „Totodată, menționăm că reglementările de securitate industrială și antiincendiară interzic vânzarea și păstrarea produselor petroliere în alte recipiente decât cele speciale din metal sau plastic, destinate depozitării produselor …
Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, susține că nemulțumirea populației față de situația din țară este în creștere, iar cetățenii ar putea ajunge să ceară demisia Guvernului.
{{870264}}Politicianul a declarat că, în ultimele zile, a vizitat mai multe raioane ale țării și a discutat cu locuitorii despre problemele cu care se confruntă, t
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a mers astăzi într-o vizită de inspecție la stația de captare a apei de pe râul Nistru, în zona Vadul lui Vodă, în contextul alertei de mediu instituite în Republica Moldova. Edilul a declarat că, potrivit analizelor de laborator, apa furnizată populației din capitală este sigură pentru consum.
În cadrul declarațiilor făcute pentru presă, primarul a me
Directorul TeleFilm Chișinău, Mircea Surdu, susține că a mai cîștigat un proces împotriva conducerii Teleradio-Moldova (TRM). „Instanța a anulat o mustrare disciplinară bazată pe o înscenare ieftină și un spectacol de prost gust”, a scris acesta într-o postare pe rețele.
Surdu s-a adresat unor colegi, care i-au și răspuns ulterior, în secțiunea de comentarii, transmite Unimedia.
{{863159}}„A
A avut loc ceremonia de decernare a premiilor „Oscar” a Academiei Americane de Film.
Potrivit Oxu.Az, principalul eveniment cinematografic s-a încheiat cu o victorie previzibilă a filmelor „One Battle After Another” și „Sinners”.
Aceste proiecții au cîștigat principalele premii și au dominat într-o serie de categorii tehnice. Paul Thomas Anderson a părăsit evenimentul cu cîteva statuete, cee
Deputatul Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară, propune ca veniturile suplimentare din TVA la vamă, generate de scumpirea motorinei importate, să fie utilizate pentru a reduce impactul economic asupra agenților economici.
Potrivit parlamentarului, creșterea prețului de import al motorinei a dus la majorarea semnificativă a TVA achitat la
Președintele SUA, Donald Trump, a făcut apel la aliați în weekend să contribuie la apărarea Strâmtorii Ormuz, o cale de navigație crucială amenințată de Iran, pe fondul războiului dintre SUA și Israel împotriva Teheranului, aflat în a treia săptămână. Iată cum au răspuns unele țări vizate:
Primarul municipiului Bălți, Alexandru Petkov, a anunțat că, începînd de mîine,17 martie, gimnaziile și liceele din oraș vor fi temporar transferate la învățămîntul la distanță, ca măsură de precauție în contextul situației excepționale.
Grădinițele vor continua să funcționeze în regim obișnuit. Decizia finală va fi aprobată oficial în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale a mun
Municipiul Bălți va beneficia de sprijin umanitar din partea municipiului Iași, în contextul situației excepționale legate de alimentarea cu apă.
Astfel, la Bălți va ajunge un convoi umanitar format din cisterne cu apă potabilă, destinat sprijinirii locuitorilor orașului, informează moldpres.
Decizia a fost anunțată de Primăria municipiului Bălți, după ce primarul municipiului Iași, Mihai C
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua, în perioada 17-19 martie, o vizită de lucru la Bruxelles.
Alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, oficialul va participa, în calitate de vorbitor, la conferința de nivel înalt privind viitorul sprijinului pentru democrație, organizată de Grupul pentru Sprijinirea Democrației și Coordonarea Alegerilor la Parlamentul Europ
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că problema drogurilor din capitală este mult mai serioasă decît este prezentată public și nu poate fi redusă doar la discuții despre camerele de supraveghere instalate de Primărie.
{{870532}}Edilul afirmă că fenomenul consumului și traficului de droguri reprezintă o amenințare reală pentru societate și se manifestă inclusiv în școli
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.