Premierul canadian Mark Carney nu exclude posibilitatea unei participări militare a Canadei în războiul care se intensifică în Orientul Mijlociu, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Nu putem exclude niciodată categoric participarea”, a spus Mark Carney. „Îi vom sprijini pe aliaţii noştri”, a adăugat el.
Șeful guvernului de la Ottawa se află într-o vizită oficială în Australia, aflată în
Autoritățile pregătesc o nouă politică fiscală pentru anul viitor, care ar putea aduce modificări importante la impozitarea salariilor, a companiilor și a bunurilor imobile. Proiectul se află în faza de elaborare și este discutat cu mediul de afaceri și partenerii internaționali. Una dintre principalele schimbări vizează taxarea veniturilor salariale. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, afirmă că …
Reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor din Republica Moldova și ai Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Siguranța Alimentară și Protecția Consumatorilor au organizat o întâlnire de lucru, în cadrul căreia au discutat despre reluarea exporturilor de produse din carne de pasăre din Ucraina către țara noastră. Pe parcursul dialogului, părțile nu numai că au …
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) continuă procedura de eșantionare a benzinei și motorinei pentru perioada de iarnă: 15 noiembrie – 15 martie. Potrivit autorității, prelevarea probelor este realizată la stațiile de alimentare din diverse regiuni ale țării, printr-o metodă de selecție automată și imparțială generată de sistemul informațional. „Această …
Sportivul de taekwondo Daniel Lungu a câștigat medalia de bronz la Turneul Internațional din seria ranking. Competiția s-a desfășurat la Sofia, Bulgaria, anunță Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale.
Discipolul antrenorului Mihai Frumusache s-a întors de la competiția din Sofia cu medalia de bronz, obținută în categoria de greutate de până la 73 kg, notează Noi.md cu refeire la uni
Astăzi, 5 martie 2026, în intervalul 09:00 – 16:00, vor fi efectuate lucrări planificate de mentenanță la sistemele informaționale ale Serviciului Vamal al Ucrainei, în punctul de trecere Dolinskoe (Ucraina), notează Noi.md.
Pe durata desfășurării lucrărilor tehnice, activitatea punctului de trecere a frontierei de pe partea ucraineană va fi temporar oprită, fapt ce va determina restricționarea
Mai mulți procurori din cadrul instituțiilor-cheie ale sistemului de justiție au demisionat după ce au fost notificați în cadrul procesului de evaluare externă (vetting). Informația a fost confirmată de vicepreședinta Comisiei de vetting, Virginia Moraru, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.
Potrivit acesteia, demisiile au fost depuse în momentul notificării individuale a procuroril
Primăria municipiului Chișinău anunță că, începînd de joi, 5 martie, va fi redeschisă circulația rutieră pe porțiunea șoselei Muncești, între străzile Grădina Botanică și Băcioii Noi.
Potrivit autorităților municipale, decizia a fost luată după finalizarea lucrărilor de remediere a defectelor din carosabil, apărute în urma condițiilor climaterice din iarna curentă.
La intervențiile de pe șos
Leul moldovenesc a mai crescut puțin față de euro, dar s-a consolidat și față de dolar.
Astfel, pe parcursul unei zile el a cîștigat de la moneda unică europeană 4,5 bani, iar de la dolarul american - mai mult de 9 bani, transmite Noi.md.
Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 5 martie un curs oficial de schimb valutar egal cu 20,1648 lei pentru un euro (-4,37 bani) și 17,3326
Poliția de Frontieră anunță trafic majorat la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Potrivit instituției, la această oră se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace de transport, ceea ce a dus la formarea aglomerațiilor la linia de control.
Situația este influențată și de implementarea Sistemului de Intrare/Ieșire (EES) în PTF Leuș
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a sugerat că ar fi mai avantajos pentru Rusia să oprească imediat livrările de gaz către Europa, decît să aștepte ca țările europene să renunțe complet la gazul rus.
Despre aceasta a declarat Putin pe 4 martie, transmite meduza.io.
„Plănuiesc peste o lună… să impun restricții la achiziția gazului rusesc, inclusiv a celui lichefiat, iar în 2027 — alte rest
Astăzi pe întreg teritoriul republicii cerul va fi senin. Precipitații nu se prevăd.
Dimineața se va semnala ceață. Vîntul va sufla moderat, din nord-vest, izolat cu rafale de pînă la 15-18 m/s.
Ziua, în sudul țării temperatura aerului va fi de +11... +13°C.
În centru se așteaptă +9...+11°C, iar în nord termometrele vor indica în jur de +5... +8°C.
Moldova a picat examenul în domeniul energetic, deoarece a mizat pe lipsa unei producții proprii și pe dependența aproape totală de achizițiile externe, a renunțat voluntar să gestioneze costul energiei și a acceptat să trăiască după condițiile pieței externe, dar nu este capabilă să amortizeze șocurile externe, precum cele care au apărut acum din cauza situației din Iran și care au dus la creșter
Fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici, a ieșit cu o reacție la intențiile autorităților de a reorganiza școlile, avertizînd că închiderea instituțiilor de învățămînt din sate ar avea consecințe directe asupra sistemului educațional din Chișinău.
Într-o postare publicată pe rețelele sociale, Popovici susține că fenomenul supraaglomerării școlilor din Capitală este deja vizibil și ar fi
Revenirea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) în gestiunea statului, în martie 2023, a fost prezentată cetățenilor ca o victorie a legalității. Însă, la scurt timp după preluarea controlului, noua administrație condusă de Sergiu Spoială a demarat o manevră administrativă care ridică semne de întrebare majore: lichidarea totală a Serviciului de Audit Intern. „Lupul paznic la oi”: …
Moldova se află la intersecția civilizațiilor, a culturilor, pe linia rupturii civilizaționale, și dacă vorbim despre alegerea civilizațională, atunci ea ar putea să facă singură acest lucru, să aleagă, dar în acest moment, din păcate, nu putem vorbi despre acest lucru.
Această opinie a fost exprimată de sociologul și politologul Ian Lisnevschi, în cadrul emisiunii „Без галстуков cu Alexandru S
În cadrul mesei rotunde dedicate reintegrării Republicii Moldova, organizată de Partidul Alianța „Moldovenii”, ambasadorul Andrei Neguța a ținut un discurs amplu despre necesitatea unor soluții concrete pentru reglementarea conflictului transnistrean. El a vorbit despre responsabilitatea partidelor politice, despre blocajele din procesul decizional, despre rolul Federației Ruse în negocieri și des
Un studiu analizează ce îi face diferiți pe „super-vîrstnici” și de ce memoria lor rămîne remarcabilă chiar și la vîrste foarte înaintate.
Un nou studiu, publicat în revista Nature, arată că persoanele numite „super-vîrstnici” produc mult mai multe celule nervoase noi decît alți oameni de aceeași vîrstă. Aceștia sînt vîrstnici care își păstrează memoria excepțională la peste 80 de ani, potrivit
Cercetătorii au conectat 200.000 de celule cerebrale umane la cipuri de siliciu și le-au antrenat să joace Doom, un pas major în dezvoltarea calculatoarelor biologice programabile.
Cercetătorii au reușit să antreneze celule cerebrale umane vii, conectate la un hardware din siliciu, să joace celebrut joc video Doom, marcînd un moment important în domeniul sistemelor de calcul biologic, scrie med
Cea mai veche gară din lume nu a fost gară decît o scurtă perioadă de timp.
Paradoxul apare în Guinness Book. Deși are aproape 200 de ani, gara a fost folosită pentru transport doar 14 ani.
Cea mai veche gară din lume are aproape 200 de ani și este situată într-un oraș din Marea Britanie, potrivit Express. Gara a fost construită în urmă cu aproape două secole și rămîne cea mai veche clădire
Există un instrument automatizat gratuit care elimină informațiile despre tine din rezultatele căutării Google.
Din motive necunoscute, majoritatea oamenilor nu îl folosesc.
Știai că un număr imens de companii îți vînd numele, adresa de acasă, numărul de telefon și multe altele în mediul online? Așa-numiții „brokeri de date” oferă informațiile tale oricui le dorește la prețuri de nimic, de l
Luna februarie a fost cea mai ploioasă înregistrată în Franţa după anul 1959 şi a doua cea mai caldă lună februarie din 1900, cu o temperatură medie care a depăşit cu 3,6 grade Celsius valoarea de referinţă din perioada 1991–2020, a anunţat miercuri serviciul francez de meteorologie.
Cu 4 grade Celsius peste valoarea normală de referinţă, doar luna februarie 1990 a depăşit temperatura medie din
La aeroportul Köln/Bonn, vameșii germani au găsit aproximativ 25 kg de ketamină ascunsă în figurine de pitici de grădină vopsite în auriu.
Potrivit serviciului vamal, valoarea totală a transportului ilegal este estimată la aproximativ 1 milion de euro.
{{867205}}Drogurile au fost găsite în urmă cu aproximativ o lună, în timpul verificării cu raze X a patru colete trimise din sudul Germaniei
Sfîrșitul iernii a fost însoțit de temperaturi neobișnuit de ridicate în aproape toată Europa, în special în nordul Spaniei și sud-vestul Franței, unde au fost înregistrate mai multe recorduri pentru luna februarie.
În orașele din Noua Aquitania și Țara Bascilor, inclusiv Bordeaux, Bilbao și San Sebastian, temperatura a egalat sau a depășit valorile maxime înregistrate anterior în luna februari
Cea de-a patra sesiune a celui de-al 14-lea Comitet Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez (CCPPC), cel mai înalt for consultativ politic din China, a fost deschisă miercuri la Beijing.
La deschiderea evenimentului au participat președintele Chinei, Xi Jinping, precum și alți lideri ai statului, scrie romanian.cgtn.com.
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.