Cleopatra Stratan și Pavel Stratan lansează „Anii”, prima piesă extrasă de pe albumul „Scena vieții”, primul material discografic al artistei, ce va fi lansat în această toamnă.
Proiectul marchează un moment profund și simbolic: aniversarea a 20 de ani de carieră pentru Cleopatra Stratan – două decenii de amintiri, emoții și evoluție trăite sub lumina reflectoarelor, scrie protv.ro.
„Anii”
Guvernul României a dat undă verde începerii lucrărilor la noul pod rutier peste rîul Prut, în zona punctului de trecere a frontierei Albița–Leușeni (județul Vaslui – Republica Moldova).
Investiția, estimată la aproximativ 257 milioane de lei /RON/, este una dintre cele mai importante modernizări de infrastructură transfrontalieră din ultimii ani și vizează un coridor rutier esențial pentru cir
Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Batrîncea, și deputata PSRM, Olga Cebotari, s-au întîlnit cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Franceze în Republica Moldova, Dominique Waag.
{{863228}}În cadrul întîlnirii au fost discutate relațiile bilaterale, cooperarea dintre forțele politice din Parlament, procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, r
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în plenul Parlamentului că linia electrică Bălți–Suceava ar fi putut fi construită încă din 2005, însă autoritățile de atunci ar fi preferat să mențină dependența de un singur furnizor de energie, considerând această opțiune „mai simplă și mai sigură” pentru Republica Moldova. Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii …
Două sate din raionul Fălești se pregătesc să facă un pas important – să se unească într-o singură administrație. După exemplul comunei Călinești, aflată la doar 33 de kilometri distanță, localitățile Risipeni și Horești au votat inițierea procesului de amalgamare încă din vara trecută. Autoritățile spun că schimbarea va aduce comunității mai mulți bani și …
Maia Pîrcălab a fost numită în funcția de membră a Consiliului de administrație al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar pentru un mandat de cinci ani.
Un proiect de hotărîre care prevede acest lucru a fost votat de Parlament, notează Noi.md.
{{863262}}Candidatura Maiei Pîrcălab la această funcție a fost propusă de Banca Națională a Moldovei (BNM), după ce mandatul lui Ion B
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a propus introducerea „Orei Guvernului” în Parlament de două ori pe lună. Potrivit lui, în această oră, miniștrii vor fi obligați să răspundă prompt și substanțial la întrebările membrilor Parlamentului, fără a fi nevoie să inițieze simple moțiuni de neîncredere sau să tergiverseze examinarea problemelor. Usatîi a criticat acțiunile majorității …
Interpreta Iuliana Beregoi a venit cu o reacție publică amplă, după ce numele său a fost menționat în scandalul declanșat de declarațiile bloggeriței Daniela Costețchi, care susține că ar fi fost victima unui șantaj de zeci de mii de euro.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, artista a respins categoric orice implicare.
„Sînt nevinovată. Vreau să declar că nu am absolut nicio l
Primii MWh de energie electrică stocată au apărut în statisticile operatorului de sistem. Moldelectrica a început să reflecte în starea sistemului energetic al țării energia electrică provenita din bateriile de stocare.
În prezent sînt deja instalate baterii de stocare cu o capacitate de 25 MWh, iar pînă la sfîrșitul anului ar urma sǎ fie instalate cca 200 MWh, de companii private.
Energia s
Japonia va acorda asistență financiară nerambursabilă de circa 21 de milioane de lei pentru modernizarea Companiei „Teleradio-Moldova”. Parlamentul a ratificat Înțelegerea dintre guvernele Republicii Moldova și Japoniei privind acest sprijin financiar.
Banii vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente moderne de producție și difuzare audiovizuală. Modernizarea va crește calitatea servi
Malul drept al Nistrului trebuie să revină la achiziționarea de energie electrică de la MGRES, ceea ce va permite reducerea tarifelor.
Despre acest lucru a anunțat fostul președinte al Moldovei, președintele Partidului Socialiștilor și liderul fracțiunii parlamentare a acestuia, Igor Dodon.
„În ceea ce privește solicitarea furnizorilor de energie electrică de a majora tarifele cu 8%, conside
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a anunțat deschiderea procesului de recrutare pentru funcții didactice vacante în instituțiile de învățămînt general din țară.
În prezent, sînt disponibile 1.365 de posturi, dintre care 1.156 în școli cu predare în limba romînă și 209 în școli cu predare în limba rusă. Dintre acestea, 624 sînt în mediul urban și 741 în mediul rural.
Pe
Deputatul Petru Burduja a înregistrat un proiect de lege menit să sprijine agenții economici prin simplificarea radicală și accelerarea procedurii de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (TVA), inclusiv a sumelor acumulate de peste trei ani.
Conform inițiativei, se propune eliminarea limitelor anuale stabilite de Guvern pentru sumele de TVA care urmează să fie rambursate. Acest lucru va perm
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a avut o întrevedere cu Directorul Secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkowski, aflat la Chișinău cu ocazia Forumului Gazelor dedicat liberalizării pieței.
Discuțiile au vizat în mod prioritar pregătirea pentru perioada următoare, după încheierea sezonului de încălzire, în contextul provocărilor crescute privind securitatea alimentării cu energie
Ucraina a anunţat ieri retragerea de la Jocurile Paralimpice de iarnă, după decizia CIO de a permite participarea sportivilor ruşi şi belaruşi sub steagurile celor două ţări.
În plus, imnurile celor două țări se vor putea face auzite la ceremoniile de premiere, scrie adevarul.ro.
{{865776}}Ministrul ucrainean al Sportului informează că oficialii şi sportivii ucraineni nu vor participa la Joc
"Trebuie să reglementăm și modul de transmitere a acestor colete. Categoric nu ne dorim înrăutățirea situației pentru persoanele, care le transmit și care le primesc". Declarația a fost făcută de către șeful poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul emisiunii "Rezoomat", notează Noi.md.
"Problema este în contrabandă. De multe ori vedem critici, de ce se fac controale în colete, dar, cu părere de
La ediția 2026 a Campionatului Republicii Moldova la lupte greco-romane pentru seniori, reprezentanții carabinierilor au obținut rezultate remarcabile, demonstrînd pregătire, determinare și spirit competitiv.
{{865593}}Astfel, Tașcă Constantin, angajat al BDS „Scorpion”, a ocupat locul II în categoria de greutate 82 kg, iar Rusu Cristian, angajat al DR „Centru”, s-a clasat pe locul III în categ
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua o vizită în Groenlanda în martie, a anunţat echipa sa joi, relatează agențiile de știri AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Preşedinta von der Leyen va vizita regiunea Arctică, iar vizita va include şi Groenlanda. Vizita ar urma să aibă loc în martie, dar nu avem …
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat cererile depuse de furnizorii de energie electrică și a subliniat că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică trebuie să examineze atent datele înainte de a lua o decizie.
„ANRE trebuie foarte atent să analizeze cifrele și să ne spună dacă este temei pentru așa ceva sau nu. Am auzit ce a spus domnul ministru. O să fie azi aici și în
O tînără a ajuns la spital, după ce a fost atacată de o haită de aproximativ 10 cîini vagabonzi, în sectorul Botanica al capitalei, pe strada Cetatea Albă, în seara zilei de ieri, conform martorilor oculari.
{{862486}}Conform sursei citate, victima se întorcea acasă cînd cîinii au sărit asupra ei, rupîndu-i hainele și mușcînd-o grav la ambele picioare. Strigătele disperate ale tinerei au atras
Condițiile meteo nefavorabile din ultimele 24 de ore au pus la grea încercare echipele Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (AMU), care au deservit peste 2.000 de solicitări, confruntîndu-se în repetate rînduri cu drumuri blocate și acces dificil către pacienți.
Dintre aceste cazuri, 894 de persoane (721 adulți și 173 copii) au fost transportate la spitale pentru îngrijiri
Un caz de import de infecție cu virusul variolei maimuței (MPXV) a fost confirmat în Republica Moldova, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Diagnosticul a fost stabilit în urma investigațiilor de laborator realizate în cadrul Laboratorului Național de Referință al instituției.
Potrivit autorităților sanitare, persoana infectată s-a adresat pentru asistență medicală prezentînd slăb
În urma condițiilor meteorologice grele înregistrate în ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit prompt pentru a acorda sprijin participanților la trafic.
Potrivit Poliției, echipajele de patrulare au acționat în mai multe situații pentru deblocarea automobilelor rămase împotmolite, inclusiv pentru asigurarea deplasării în siguranță a ambulanțelor aflate în misiuni.
{{865724}}Reamintim c
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a venit cu o atenționare importantă pentru contribuabili, notează Noi.md.
Pe 19 februarie 2026, în intervalul orelor 17:00-21:00, vor fi desfășurate lucrări de mentenanță în cadrul Sistemului Informațional Automatizat „Declarația electronică – persoane juridice” și anume: plasarea Raportului cu privire la tichetele de masă acordate angajatorilor (Forma TMA26).
Prioritățile privind dezvoltarea suburbiilor municipiului Chișinău, problemele de zi cu zi ale oamenilor, precum și proiectele realizate, cu sprijinul Guvernului, pentru îmbunătățirea nivelului de trai al tuturor chișinăuienilor, au fost discutate la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu primarii localităților din capitală.
Prim-ministrul a menționat că doar prin cooperare vor fi ident
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.