Ministerul Energiei a început procesul de reorganizare în Societate pe acțiuni a întreprinderii de stat Moldelectrica, ce are funcția de operator a sistemului de transport a energiei electrice și e responsabilă de gestionarea operativă centralizată a sistemului electroenergetic la nivel național.
Un ordin privind aprobarea Planului de reorganizare a întreprinderii a fost semnat la data de 13 fe
Ucraina a criticat miercuri decizia de a permite sportivilor ruși și belaruși să concureze sub propriile steaguri naționale la Jocurile Paralimpice din 2026 de la Milano-Cortina, anulând interdicția impusă după invazia rusă pe scară largă de la care se vor împlini patru ani.
O problemă serioasă în comerțul exterior o reprezintă nu numai disproporțiile care se mențin, dar și cele dintre exporturi și importuri, care devin tot mai accentuate
Asupra acestui lucru a atras atenția economistul Vladimir Golovatiuc, doctor în științe economice.
El a menționat că în 2025 exporturile moldovenești au totalizat 3,8 miliarde de dolari, iar importurile - 10,9 miliarde de dolar
Inspectoratul Național de Securitate Publică anunță că, potrivit informațiilor oferite de polițiștii Direcției patrulare Sud, circulația vehiculelor de mare tonaj este sistată pe traseul M-3, în satul Slobozia Mare, din raionul Cahul. „Mai multe camioane la moment staționează pe partea carosabilă, așa că rugăm șoferii să manifeste prudență”, se arată într-un mesaj al Poliției. Poliția …
Ministerul Energiei a rămas fără un secretar de stat. Guvernul a aprobat astăzi plecarea din funcție a Cristinei Pereteatcu, informează moldpres.
Proiectul a fost prezentat de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a mulțumit Cristinei Pereteatcu pentru munca depusă la Minister.
Cristina Pereteatcu a fost numită în funcția de secretar de stat al Ministerului Energiei în martie 2023.
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a exprimat iritarea faţă de ovaţiile în picioare pentru secretarul de stat american Marco Rubio la Conferinţa de Securitate de la München. „Nu am fost în sală şi, chiar dacă aş fi fost, mi-ar fi fost greu să mă ridic”, a declarat Merz în podcastul politic „Machtwechsel” (schimbarea puterii), care urmează …
Trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, a anunțat obținerea unor „progrese semnificative” după prima zi de negocieri la Geneva între Ucraina, SUA și Rusia.
Despre acest lucru el a scris pe rețeaua socială X.
Witkoff a informat că, pe 17 februarie, la indicația președintelui Donald Trump, SUA „au acționat în calitate de moderator al celei de-a treia runde de negocieri trilaterale cu Ucr
La această oră, pentru a asigura siguranța pe traseu, autoritățile naționale au restricționat temporar traversarea camioanelor prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară.
Se menține restricția instituită anterior, iar la moment este stopată temporar circulația camioanelor prin:
• PTF Cahul–Oancea
• PTF Giurgiulești–Galați
Restricțiile se aplică pe direcția de intrare în Re
Administrația Națională a Drumurilor (AND) informează că circulația se desfășoară în condiții de iarnă, notează Noi.md.
Ninge abundent în mai multe regiuni, iar condițiile de trafic se pot schimba de la oră la oră. În prezent, este stopată circulația camioanelor pe următoarele sectoare: R34, km 130 – 180+600, Cahul – Giurgiulești; M3, km 139 – 213, Balabanu – Giurgiulești; R34.3, km 0 – 11,7, H
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a venit cu un anunț important pentru cetățeni, notează Noi.md.
Astfel, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și pentru a limita riscurile asociate deplasărilor în condiții grele de circulație, deservirea cetățenilor în cadrul subdiviziunilor teritoriale ale se va desfășura, în data de 18 februarie 2026, după următorul program:
{{864751
Pe lângă mercenari certați cu legea sau persoane cooptate din alte localități, la altercațiile de la biserica din Dereneu, în prima linie, au fost observați cel puțin trei preoți care au beneficiat de pelerinaje pre-electorale organizate de fundația Eurazia, afiliată lui Ilan Șor. Unii dintre ei, pe lângă destinația Chișinău-Moscova,
Mai multe instituții de învățămînt din Republica Moldova au trecut astăzi la regim online, în baza deciziilor adoptate de autoritățile locale, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.
Potrivit informației publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), la decizia organelor locale de specialitate în domeniul învățămîntului și a autorităților publice locale de nivelul II, ins
Astăzi, peste 400 de angajații ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) sînt concentrați în gărzi, gata să intervină în situații de risc, notează Noi.md.
Salvatorii și pompierii cu 145 unități de tehnică sînt pregătiți pentru a gestiona riscurile și a ajuta oamenii în situații grele.
Din primele ore ale dimineții, salvatorii din sudul țării au întreprins acțiuni de debloc
Anul care a început aduce schimbări politice semnificative pentru europeni, odată cu alegerile care urmează. Să analizăm campaniile electorale-cheie care au avut deja loc, și pe cele care îi mai așteaptă pe europeni.
Spania, Germania, Franța și Italia: o verificare pe teren
{{864283}}Patru cele mai mari țări din UE se pregătesc pentru alegeri regionale și municipale, care vor dezvălui putere
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să manifeste responsabilitate în condiții meteorologice nefavorabile, notează Noi.md.
Cetățenii sînt rugați să respecte regulile de siguranță în cazul ninsorilor și al formării ghețușului.
În contextul precipitațiilor sub formă de ninsoare, al viscolului și al formării poleiului pe carosabil și trotuare, este importan
În ultimele 24 de ore, punctele de trecere a frontierei au înregistrat un flux de 40 828 de traversări ale persoanelor și 10 287 de traversări ale mijloacelor de transport, potrivit datelor prezentate de Poliția de Frontieră pentru data de 17 februarie 2026.
Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost PTF Aeroportul Internațional Chișinău, cu 12 303 traversări persoane, urmat de PTF Leușeni
Astăzi, fostul președinte al Republicii Moldova și liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, își sărbătorește ziua de naștere. Cu această ocazie, Partidul Socialiștilor i-a adresat un mesaj de felicitare.
În felicitarea lor, politicienii au subliniat contribuția fostului președinte la dezvoltarea țării, precum și devotamentul său față de valorile naționale și interesel
Vânzările de petrol ale Iranului către China ar putea pune la încercare limitele sprijinului acordat de Beijing, în timp ce Washingtonul caută să obțină avantaje la negocierile nucleare reluate.
Locuitorii satului Tocuz, raionul Căușeni, spun că s-au săturat de promisiuni și cer, în mod prioritar, repararea drumului care leagă localitatea de centrul raional. Oamenii avertizează că nu vor susține și nu vor accepta nicio investiție în sat până când problema infrastructurii nu va fi rezolvată. Peste o sută de săteni s-au adunat la o …
Serviciul Vamal informează că la această oră, posturile vamale de frontieră activează în regim normal. Fluxul de persoane și mijloace de transport este unul echilibrat. „Drumurile de acces spre posturile vamale sunt practicabile, fără restricții în procesul de control la trecerea frontierei. Recomandăm participanților la trafic să se informeze din timp despre starea drumurilor și …
Locuitorii satului Floreni, din raionul Anenii Noi, sunt avertizați cu privire la apariția unor persoane care merg din ușă în ușă și se dau drept angajați ai Ministerului Afacerilor Interne. Autoritățile locale susțin că este vorba despre o înșelătorie și îi îndeamnă pe cetățeni să nu ofere date personale și să anunțe imediat poliția. „Stimați …
În contextul precipitațiilor sub formă de ninsoare, Poliția a venit cu un apel către șoferi, notează Noi.md.
Nu parcați mașinile pe marginea carosabilului și nu staționați în zone care pot bloca sau îngreuna accesul autospecialelor de intervenție.
Parcați doar în locurile special amenajate și manifestați responsabilitate, pentru a permite intervenția rapidă a echipelor din teren.
Oamenii legii anunță cercetarea penală a doi frați din Chișinău, care ar fi cerut suma de 9.000 de euro de la un tînăr de 22 ani, amenințîndu-l cu moartea, după ce au jucat împreună poker (joc de noroc interzis în Republica Moldova).
Cei doi frați gemeni, în vîrstă de 29 de ani, ar fi pretins că victima le datorează această sumă (care, convertită în valută națională, ar depăși 170.000 de lei),
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță continuarea acțiunilor de identificare și combatere a activităților economice ilicite desfășurate de persoane fizice, practici care afectează respectarea obligațiilor fiscale și denaturează concurența loială în mediul de afaceri.
Potrivit instituției, în luna ianuarie 2026 au fost constatate și sancționate 194 de cazuri de activitate ilicită de întreprinzăt
Primăria municipiului Chișinău informează că la această oră pe străzile capitalei se circulă în condiții de iarnă, notează Noi.md.
Serviciile municipale sînt în sectoare și acționează la presărarea materialului antiderapant pentru a preveni formarea ghețușului și fluidizarea traficului.
{{865404}}În contextul avertizării de code galben de ninsori abundente, viscol și vînt puternic, autorităț
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.