Mama liderului decedat al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a declarat luni că se simte îndreptățită de o evaluare europeană potrivit căreia fiul ei a murit otrăvit și a cerut justiție, în timp ce susținătorii lui au marcat doi ani de la moartea sa în închisoare.
Un grup de seniori din municipiul Soroca, membri ai clubului de dans „Eleganța vîrstei”, demonstrează săptămînă de săptămînă că pasiunea pentru mișcare nu ține cont de ani.
Aceștia se reunesc la Palatul de Cultură pentru sesiuni de mișcare conștientă, dezvoltare fizică și perfecționarea abilităților de dans, îmbinînd distracția cu grija pentru sănătate.
{{864751}}Cea care îi ghidează este El
În ultimele 48 de ore, angajații Inspectoratului General de Carabinieri au intervenit în mai multe situații pentru a oferi sprijin și ajutor celor aflați în situații grele, notează Noi.md.
În adiacentul unui centru comercial, carabinierii au observat o minoră care s-a rătăcit de mama sa.
{{864629}}Au fost întreprinse imediat măsuri de căutare, iar copilul a fost încredințat în siguranță pări
Autoritatea Palestiniană, Egiptul și Qatarul au denunțat duminică seara adoptarea de către guvernul israelian a unor noi măsuri funciare care îi consolidează controlul asupra Cisiordaniei, decizia stîrnind temeri cu privire la anexarea teritoriului palestinian ocupat, relatează AFP.
La o săptămînă după aprobarea legislației care facilitează achizițiile de terenuri de către coloniști, cabinetul
Gorea Iurie, cumătrul lui Andrei Spînu, reținut în mai 2025 de ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii municipiului Bălți într-un dosar de corupere pasivă în circumstanțe agravante, a fost trimis în judecată.
Cauza urmează să fie examinată în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, de judecătorul Nicolae Corcea. Prima ședință este programată pentru 4 martie 2026, iar dosaru
La Conferința de Securitate de la München, viceprim‑ministrul, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide, în cadrul căreia a fost discutată decizia Guvernului norvegian de a deschide o ambasadă rezidentă la Chișinău. Prezența diplomatică permanentă a Regatului Norvegiei la Chișinău …
România va participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, prezidată de președintele american, Donald Trump. Anunțul a fost făcut de liderul de la Cotroceni, Nicușor Dan, care și-a confirmat prezența la întâlnirea ce va avea loc în această săptămână. Nicușor Dan a precizat că România va participa la Consiliul pentru Pace în calitate de …
La Conferința de Securitate de la München, viceprim‑ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide, în cadrul căreia a fost discutată decizia Guvernului norvegian de a deschide o ambasadă rezidentă la Chișinău.
Instituirea unei ambasade rezidente la Chișinău reflectă aprof
Documente apărute în urma unei scurgeri de informații din Federația Rusă indică faptul că fosta deputată Marina Tauber ar deține un depozit consistent la o bancă de stat rusă aflată sub sancțiuni internaționale. Potrivit datelor analizate de jurnaliștii de investigație, pe numele acesteia ar figura un cont deschis la Promsvyazbank (PSB), instituție financiară considerată apropiată …
Locuitorii satului Tocuz, din raionul Căușeni, solicită intervenția autorităților pentru repararea celor nouă kilometri de drum care leagă localitatea de traseul central. Oamenii spun că, din cauza noroiului nu pot ieși din sat.
{{865059}}Potrivit acestora, porțiunea de drum nu a fost niciodată asfaltată, iar la fiecare ploaie, carosabilul acoperit cu prundiș se transformă în mocirlă. An d
Autoritățile au anunțat că au fost întărite măsurile de securitate la Judecătoria Chișinău după ce o magistrată a fost agresată în incinta instanței de către o persoană implicată într-un dosar. Incidentul s-a petrecut în timpul unei ședințe de judecată, iar gestul de violență a stârnit îngrijorare atât în sistemul judiciar, cât și în societate. Reprezentanții …
Fostul președinte al SUA, Barack Obama, a revenit cu explicații după ce o glumă făcută într-un podcast a reaprins speculațiile online despre extratereștri. Acesta a precizat că, în timpul mandatului său, nu a văzut nimic care să indice existența unor vizite sau legături ale acestora cu Pămîntul și a respins ideea că presupuse ființe extraterestre ar fi ascunse la Area 51, baza aeriană din Nevada.
În ultimii ani, România, Republica Moldova și Ucraina au început să funcționeze ca un triunghi geopolitic emergent. Cele trei țări încep să arate că sunt legate nu doar de vecinătatea geografică, ci că pot constitui un spațiu strategic care capătă coerență politică, economică și securitară. Războiul din Ucraina a accelerat istoria. Ceea ce înainte era doar …
O delegație a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Parlamentului Republicii Elene efectuează, în perioada 16–19 februarie, o vizită în Republica Moldova.
Pe durata vizitei, oficialii eleni vor avea întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu Președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, împreună cu membrii Comisiei și reprezentanți
În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și al codului galben emis pentru aceste zile, administrația Aeroportul Internațional Chișinău informează pasagerii că aeronavele aflate la sol necesită efectuarea procedurii speciale de degivrare (de-icing), o etapă esențială pentru desfășurarea zborurilor în condiții de siguranță.
Ca urmare, unele curse aeriene pot înregistra întîrzieri, iar
În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și al codului galben emis pentru aceste zile, administrația Aeroportul Internațional Chișinău informează pasagerii că aeronavele aflate la sol necesită efectuarea procedurii speciale de degivrare (de-icing), o etapă esențială pentru desfășurarea zborurilor în condiții de siguranță.
Ca urmare, unele curse aeriene pot înregistra întîrzieri, iar
Sechestre pe bunuri în valoare totală de peste 4 milioane de lei au fost aplicate de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) pe parcursul săptămânii 9-15 februarie curent. Sechestrele au fost aplicate în dosare ce vizează escrocherii, organizarea migrației ilegale, tăieri ilegale de
Vlad Plahotniuc nu s-a prezentat la ședința de judecată, care urma să se desfășoare astăzi, motivele lipsei acestuia fiind de sănătate, notează Noi.md.
Administrația Penitenciarului nr. 13, unde este deținut Vlad Plahotniuc, a conformat printr-un document că acesta nu poate fi prezent la ședința de azi, care a fost amînată.
{{854767}}Amintim că Vlad Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în
Există oare extratereștri și de ce-s așa de populare teoriile conspirației? Cum verifici faptele în internet? Cum poți distinge adevărul de ficțiune - și te poți oare baza pe inteligența artificială în asemenea cazuri? Popularul astrofizician american Neil deGrasse Tyson a răspuns la aceste și la alte întrebări.
În ultima vreme, am fost chinuit de o singură întrebare: încrederea în informa
Ucraina caută o soluție rapidă la problema reluării exporturilor de carne de pasăre către Moldova, după ce a suspendat temporar importurile, a declarat Ministerul ucrainean al Economiei, Mediului și Agriculturii. Problema a fost discutată în cadrul unei reuniuni online între oficialii ucraineni și reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare din Moldova și ai Agenției Naționale …
Direcția Generală Educație Tineret și Sport, în colaborare strînsă cu serviciile municipale și implicarea remarcabilă a personalului didactic, continuă eforturile de curățenie și dezăpezire a căilor de acces către instituțiile de învățămînt.
Se desfășoară operațiuni de curățare în toate sectoarele capitalei, notează Noi.md.
{{863824}}Căile de acces către școli, licee și grădinițe sînt priori
„Neamul care-și cîntă dorul” – acesta a fost genericul Salonului Muzical organizat la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, dedicat dinastiei artistice Tălămbuță, una dintre familiile reprezentative pentru cultura muzicală națională.
La temelia acestei dinastii se află Ion Tălămbuță, Maestru în Artă și Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”, instrumentist în orchestrele „Fluieraș” și „Folclo
Administrația Națională a Drumurilor (AND) informează că circulația rutieră pe drumurile naționale se desfășoară în condiții de iarnă, notează Noi.md.
În urma precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare înregistrate pe parcursul nopții, a temperaturilor scăzute și a intensificărilor vîntului, partea carosabilă este cu omăt, pe alocuri cu polei și ghețuș.
{{864857}}Pentru menținerea cir
Începînd cu primele ore ale dimineții, în capitală, troleibuzele sînt emise deplin pe traseu și circulă în regim obișnuit, notează Noi.md.
Î.M. „Regia Transport Electric” Chișinău informează că, pe parcursul nopții, mai multe troleibuze de serviciu au circulat pe anumite trasee, pe itinerare speciale, pentru a preveni formarea depunerilor de gheață pe firele rețelei de contact.
{{864768}}Tot
Țara noastră se confruntă cu un deficit acut de specialiști în domeniile geologiei și seismologiei, extrem de importante pentru a evalua riscurile naturale, a gestiona resursele minerale și proteja infrastructura critică.
Specialiștii Institutului de Geologie și Seismologie spun că situația se agravează din cauza reducerii ofertei de formare profesională la nivel universitar, de migrarea tineri
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.