În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, serviciile specializate ale Primăriei municipiului Chișinău acționează neîntrerupt pentru a asigura funcționarea optimă a instituțiilor medicale municipale și siguranța pacienților.
Echipele de intervenție au fost mobilizate încă din primele ore ale dimineții pentru combaterea poleiului format ca urmare a precipitațiilor și a temperaturilor s
Škoda Moldova lansează una dintre cele mai atractive oferte de iarnă din ultimii ani, cu avantaje de până la 6.300 €, livrare rapidă și stoc limitat de automobile disponibile imediat.
Oferta este valabilă pentru modelele anului 2025 și se adresează clienților care își doresc o mașină sigură, bine echipată și gata de drum chiar și în cele mai dificile condiții de iarnă.
Reducerea se aplică ex
Numărul bolnavilor cu infecții respiratorii este în continuă creștere în țara noastră. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, timp de o săptămînă, numărul cazurilor s-a dublat, ajungînd la peste 3.000.
La Spitalul Clinic Municipal „Sfîntul Arhanghel Mihail”, în secția de pneumologie, toate paturile sînt ocupate.
{{860387}}”Pacienți care au fost tratați ambulator cu preparate an
În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, Centrul Național de Management al Crizelor a convocat, în dimineața zilei de 27 ianuarie 2026, o ședință operativă de coordonare. La reuniune a participat prim-ministrul, alături de conducerea instituțiilor responsabile de gestionarea situațiilor de criză.
În urma evaluării situației operative, autoritățile au decis activarea protocolelor d
În perioada 19–23 ianuarie 2026, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit aproximativ 2,8 miliarde de lei, potrivit informațiilor operative prezentate de autoritatea fiscală.
Serviciul Fiscal de Stat anunță că a continuat să pună accent pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, unul dintre instrumentele utilizate în acest sens
În mai multe raioane din țară, circulația rutieră este afectată de condițiile meteo, iar carosabilul extrem de alunecos crește semnificativ riscul de accidente rutiere și de alunecări pentru pietoni.
În raionul Strășeni, traficul pe traseul M-1, tronsonul dintre localitățile Pănășești și Căpriana, este temporar blocat. Totodată, circulația transportului a fost sistată pe traseul M-5, în perimet
Circulația rutieră pe traseul M-3, pe direcția de deplasare spre Răzeni, raionul Ialoveni, este sistată temporar.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să evite zona, să opteze pentru rute alternative și să urmărească informările oficiale pentru actualizări privind reluarea traficului.
De menționat că din cauza ghețușului de pe drumuri a fost stopată activitatea atît în Chișinău, cît și
„Regia Transport Electric” îndeamnă călătorii să manifeste atenție sporită la îmbarcarea și debarcarea din troleibuze, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.
Potrivit întreprinderii, există risc sporit de alunecare, notează Noi.md.
În acest context, RTEC atenționează cetățenii:
- să urce și să coboare cu atenție;
- să folosească barele de sprijin;
- să nu să se grăbească.
Pentr
Indiferent de oră sau de vreme, echipa de intervenție este gata să te ajute. Oferim servicii de tractări auto profesionale, rapide și sigure în Chișinău și pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Serviciile de evacuare auto sunt esențiale atunci când o defecțiune sau un accident blochează deplasarea, iar accesul rapid la un evacuator reduce semnificativ timpul de așteptare.
Evacuatormold
UE și SUA au schițat un plan „al bunăstării” Ucrainei pentru reconstrucția și stabilizarea ei după încheierea războiului cu Rusia. Complementar aderării la UE, planul i-ar oferi Ucrainei garanții financiare, pe lângă cele de securitate, dar până la finalizarea și aprobarea lui o să mai dureze.
Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal informează cetățenii că, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile și al formării ghețușului pe mai multe sectoare de drum, șoferii camioanelor de mare tonaj care traversează frontiera de stat la intrarea în țară vor fi înștiințați în prealabil despre drumurile impracticabile sau cu grad sporit de risc din cauza ghețușului.
Totodată, conducători
Circulația autovehiculelor de mare tonaj prin toate punctele de trecere a frontierei de stat ale Republicii Moldova a fost sistată temporar, atît la intrare, cît și la ieșire, din cauza condițiilor climaterice nefavorabile, informează Poliția Republicii Moldova.
Potrivit autorităților, măsura a fost dispusă pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea siguranței participanților la trafi
Condițiile meteorologice dificile din 27 ianuarie 2026, caracterizate prin polei și ghețuș, au afectat grav funcționarea rețelelor de distribuție și transport al energiei electrice în mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Drept urmare, mii de consumatori au rămas temporar fără curent electric.
Potrivit informațiilor operative, la ora 06:45, operatorul sistemului de distribuție Premier Energ
Descoperiți noul Volvo EX60 – un SUV electric de clasă medie care redefinește standardele în cel mai mare segment al pieței de vehicule electrice, oferind un echilibru remarcabil între autonomie, viteză de încărcare, performanță și preț.
EX60, un SUV cu cinci locuri orientat către familie, elimină anxietatea legată de autonomie, oferă o experiență de utilizare revoluționară și reprezintă următo
Administrația Națională a Drumurilor (AND) informează că, la această oră, circulația pe drumurile naționale se desfășoară cu dificultate, din cauza ghețușului format pe carosabil.
Ghețușul se reface continuu, iar intervențiile drumarilor se desfășoară pe întreg teritoriul țării, notează Noi.md.
Pe traseul R21, km 13, din cauza ghețușului format în pantă, intervenția mecanizată este imposibil
Poliția Republicii Moldova anunță sistarea temporară a circulației pe mai multe rute interurbane din nordul țării, în contextul condițiilor climaterice nefavorabile, măsura fiind dispusă pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea siguranței pasagerilor și a conducătorilor auto.
Potrivit Poliției, restricțiile vizează următoarele direcții:
Cotova–Chișinău;
Cosăuți–Ch
Republica Moldova și Polonia împărtășesc convingerea că extinderea Uniunii Europene nu reprezintă un act de generozitate, ci o investiție în securitatea continentului și în extinderea unui spațiu de pace, stabilitate și valori comune. Declarația a fost făcută de Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său polonez, Karol Nawrocki, transmite IPN. …
Pentru data de 27 ianuarie 2026, prognoza meteorologică indică formarea poleiului și a ghețușului pe drumuri, trotuare și alte suprafețe expuse, ca urmare a fluctuațiilor de temperatură și a precipitațiilor.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează populația asupra riscului sporit de accidente rutiere și de traumatisme cauzate de alunecări și solicită respe
După aproape patru ani de la pierderea navei-amiral din Marea Neagră, o instanță militară rusă a admis într-un comunicat că Moskva a fost lovită de rachete ucrainene. Documentul a fost însă șters rapid, iar autoritățile au refuzat să comenteze. Rusia a recunoscut oficial pentru prima dată că un atac cu rachete ucrainene i-a scufundat nava …
Condițiile meteorologice nefavorabile continuă să creeze situații de risc pe drumurile și trotuarele din întreaga țară, în contextul formării extinse a ghețușului.
Potrivit avertizărilor emise de autorități, temperaturile scăzute, precipitațiile sub formă de ploaie și umiditatea ridicată au dus la apariția poleiului pe carosabil, sporind riscul de accidente și traumatisme.
{{861256}}Primăria
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi, în Chișinău, vremea va fi predominant mohorâtă, cu precipitații intermitente pe parcursul zilei, cerul fiind acoperit de nori în majoritatea timpului, iar temperaturile se vor menține scăzute. Astăzi, temperatura maximă prognozată este de 0.5 grade Celsius și cea minimă de 0.2 grade Celsius. Dimineața începe cu temperaturi în …
Activitățile educaționale din instituțiile de învățămînt primar și secundar din municipiul Chișinău, pentru clasele I–XII, sînt sistate astăzi, 27 ianuarie 2026, informează Direcția generală educație, tineret și sport a municipiului Chișinău.
Decizia a fost luată în urma unei ședințe a serviciilor specializate ale Primăria municipiului Chișinău, în contextul agravării situației meteorologice. P
Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni în contextul condițiilor meteo nefavorabile din întreaga țară, îndemnând părinții să supravegheze copiii și să evite ieșirile neesențiale, din cauza riscului sporit de accidente provocate de ghețuș. „Dragi cetățeni, venim cu apel repetat. Vremea de afară face deplasarea pe carosabil și trotuare riscantă. Vă rugăm să aveți grijă de …
Primăria municipiului Chișinău informează că, pentru ziua de astăzi, 27 ianuarie 2026, se dispune sistarea activităților educaționale în instituțiile de învățământ primar și secundar din municipiul Chișinău, respectiv pentru clasele I–XII. „Decizia a fost luată în urma ședinței a serviciilor specializate ale Primăriei municipiului Chișinău, ca urmare a agravării situației meteorologice, caracterizată prin: • formarea …
Fotografii proaspete făcute într-un atelier din regiunea ucraineană Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, au dat la iveală o nouă armură pe care mecanicii ruși o montează pe tancuri pentru a le apăra de drone. Este o versiune mai „evoluată”, care face ca tancurile să semene cu niște arici imenși.
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.