Astăzi se împlineşte un an de la primul caz de COVID-19 înregistrat în România, iar de atunci şi până acum, ţara noastră a depăşit pragul de 20.000 de decese.
O fetiţă de 11 ani a murit, în această dimineaţă, în drum spre şcoală, într-un cumplit accident în Răcari, judeţul Dâmboviţa. Fetiţa a fost lovită de un TIR chiar pe trecerea de pietoni.
Un bărbat din Arizona, în vârstă de 19 ani, şi-a organizat propria răpire pentru a evita să meargă la muncă. Strategia lui a căzut, deoarece s-a aflat imediat ce i-a trecut prin cap.
Anul 2020, cu particularitățile sale, a fost anul care a accentuat în prim-planul grijilor noastre cotidiene necesitatea confortului de acasă. A fost anul mobilității reduse. Anul care a readus micile dezbateri în familie despre cine este „șeful telecomenzii” de la televizor și care ne-a pus din nou în fața desktopurilor acasă, după o perioadă mai mare de timp în care ni se crease impresia că degetele noastre au fost concepute pentru a gestiona din mers smartphone-urile.
John Geddert, fost antrenor al lotului olimpic de gimnastică al SUA, a fost găsit mort la doar câteva ore după ce s-a confruntat cu acuzații de trafic de persoane și agresiune sexuală, potrivit b1.ro.
Berbec În mod normal eviți confruntările directe și încerci să iei atitudine atunci când vezi că nu se mai poate. Astăzi ai ambiția și puterea necesară să lupți un nou proiect sau o nouă idee.
E anchetă de proporţii după ce liderii statelor europene au primit oferte frauduloase din partea unor presupuşi intermediari pentru 900 de milioane de doze de vaccinuri.
Privelişte spectaculoasă la Cernăuţi în Ucraina. Sutele de lebede de pe râul Prut au creat un peisaj de poveste şi au devenit o atracţie turistică. Un localnic are grijă să le aducă de mâncare în fiecare zi.
Clotilde Armand a retras proiectul Școlii Regale de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local al Sectorului 1, după dezvăluirile Antena 3 privind radiațiile din acea zonă.
Coreea de Sud a început vineri campania de vaccinare a populaţiei împotriva COVID-19, relatează DPA.Primul vaccin administrat este cel produs de compania britanico-suedeză AstraZeneca.
Deținătorii de animale vor putea depune dosarele la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) pentru subvenționare, în perioada 1 aprilie - 4 iunie 2021.
În prima zi a summitului virtual al Uniunii Europene, liderii europeni au căzut de acord că trebuie accelerată campania de vaccinare anti Covid-19, mai ales pe fundalul unei noi explozii de infecții provocate de variantele coronavirului, depistate inițial în Marea Britanie și Africa de Sud, prima fiind acum cea mai răspândită în toată Europa. S-a discutat și despre posibilitatea de a se crea un așa-numit pașaport de vaccinare, idee susținută mai ales de țările care depind de turism și care-și... Читать дальше...
Temperatura aerului va fi de +12..+15 grade Сelsius în raioanele de nord, +13..+16°C în raioanele de centru, +14..+17°C în raioanele de sud.
Autorităţile sanitare britanice au decis joi să reducă nivelul de alertă impus pentru pandemia de COVID-19, riscul de supraaglomerare a spitalelor fiind în scădere în Marea Britanie, care se află într-un „lockdown” sever de la începutul lunii ianuarie. După ce a depăşit 38.000 la sfârşitul lunii ianuarie (faţă de puţin peste 20.000 în primul val din aprilie), numărul pacienţilor spitalizaţi cu COVID -19 a ajuns acum la 16.000. Peste 18 milioane de persoane au primit o primă doză de vaccin împotriva COVID-19... Читать дальше...
Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) se va întruni, vineri, în ședință pentru a aproba noi măsuri de sănătate publică. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Potrivit comunicatului, în contextul situației epidemiologice nefavorabile, secretarul de stat al ministerului a convocat în ședință specialiștii epidemiologi ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, pentru a discuta și înainta către CNESP „măsuri restrictive menite să reducă cazurile de infecție cu COVID-19”.
Aproximativ jumătate dintre noile cazuri de COVID-19 detectate în Franța sunt cu varianta britanică a coronavirusului, mai contagioasă, a anunțat premierul francez Jean Casteaux joi seară. Tulpina britanică a coronavirusului reprezenta cu o săptămână în urmă mai puțin de 40% din noile cazuri în Franța, iar răspândirea ei provoacă îngrijorări cu privire la o nouă explozie epidemică. Un nou lockdown național nu este avut în vedere la ora actuală, a spus șeful guvernului francez. Dacă accelerarea răspândirii coronavirusului persistă... Читать дальше...
Nici noroiul şi nici apa nu îi descurajează pe drumarii din Bălţi care îşi fac planul de plombare a gropilor indiferent de condiţiile meteorologice. Un localnic a surprins activitatea febrilă a unui grup de muncitori.
În eseul citat mai sus, Robert Kaplan atrage atenția asupra enormei lovituri de imagine cu care s-a soldat episodul global al pandemiei COVID. Succesul aparent sau real dar, în orice caz, excelent propagat mediatic, al metodei chineze a lucrat mai bine decît amenințarea oricărui siloz nuclear sovietic. Nenumăratele complicații, contraziceri și ezitări ale aparatului executiv în țările occidentale lovite de COVID a creat o stare de iritare, a dat apă la moară conspiraționismului și a slăbit grav reputația... Читать дальше...
Prima Oră, 26 Februarie 2021 - Partea 1
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.