Mii de tineri din municipiul Chişinău vor participa pentru prima dată la alegeri în această duminică. Aceştia spun că îşi vor exercita dreptul civic fiindcă doresc să se implice în procesele democratice care le decid viitorul. Tinerii susţin că vor o schimbare spre bine, şi că vor vota pentru un ...
Principala problemă a orașului nostru o reprezintă corupția. Primăria Bălți trebuie scoasă din mâinile mafiei și reîntoarsă cetățenilor, afimră candidatul PUN la șefia Primăriei Bălți. Într-un apel public la sfârfit de campanie, Sergiu Burlacu îndeamnă totți tinerii să iasă la vot și să-l susțină pentru că el „poate aduce Europa la Bălți”.
Reprezentanţii faunei sălbatice din Nebraska au descîlcit şase veveriţe ce şi-au înodat cozile în cadrul a ceea ce este denumit ''un fenomen nebunesc''. Craig Luttman a chemat reprezentanţii Nebraska Humane Society după ce a observat tinerele veveriţe într-un copac din apropierea casei sale, informează Fox News. ''Era ca un război, toate trăgeau în direcţii diferite,'' a declarat Luttman. Animal
Chişinăul solicită eliminarea așa-numitor posturi mobile de control care au fost amplasate unilateral în orașul Bender. Subiectul a fost discutat, ieri, la şedinţa Comisiei Unificate de Control. Mai mulţi locuitori ai satului Varniţa susţin că au văzut de mai multe ori în preajma localităţii post...
Premierul Pavel Filip şi comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, au fost luaţi astăzi la întrebări de către studenţii de la Academia de Studii Economice.Oficialii au discutat cu tinerii despre viitorul ţării, mai ales despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.C...
Premierul Pavel Filip şi comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, au fost luaţi astăzi la întrebări de către studenţii de la Academia de Studii Economice.Oficialii au discutat cu tinerii despre viitorul ţării, mai ales despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.C...
Tânăra de 19 ani se afla în mașina ei atunci când a fost oprită de poliție pentru un control de rutină. Fata disperată să nu fie prinsă cu droguri, și-a ascuns punga de cocaină în gură. Citește mai departe...
Un avion cu 107 pasageri la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare.
Incidentul s-a produs în Cuba, televiziunea de stat anunțând că un Boeing 737 s-a prăbușit după ce a decolat de pe aeroportul Jose...
Un avion cu 107 pasageri la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare.
Incidentul s-a produs în Cuba, televiziunea de stat anunțând că un Boeing 737 s-a prăbușit după ce a decolat de pe aeroportul Jose...
Primăria trebuie să devină o zonă liberă de politică, ce ar aparține în exclusivitate cetățenilor. Declaraţia îi aparţine candidatului independent la funcția de primar al Capitalei, Silvia Radu. În ultima zi de campanie electorală, ea a făcut publice totalurile activității sale.Silvia Radu susțin...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, noi atenţionări nowcasting Cod galben de averse valabile în ora următoare în judeţele Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi...
Municipiul Orhei s-a transformat într-un adevărat șantier. Peste 200 de muncitori lucrează în trei ture la reparaţia mai multor străzi din oraş, a trotuarelor, parcărilor, dar şi a curţilor. În prezent se lucrează pe străzile Chișinăului și Dorobanți. Peste doi kilometri din cea mai importantă ar...
Despre miza alegerilor locale și perspectiva alegerilor generale, despre procesul de reglementare transnistreană, despre întâlnirea Merkel-Putin de la Soci - o discuție cu Iulian Chifu, analist de politică externă român, fost consilier prezidențial, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor.
Europa Liberă: Pornim această discuție, întrebându-vă dacă și aceste alegeri locale au o miză geopolitică?
Iulian Chifu: „Offf! Chiar dacă în primul tur să zicem că e o chestiune care nu se revede... Читать дальше...
De astăzi locuitorii Capitalei pot călători cu primul electrobuz din ţară. Acesta va circula pe un itinerar de 12 kilometri doar 30 de zile. Vehiculul este unul ecologic, deoarece merge cu baterii şi se încarcă în doar şapte minute.Electrobuzul a fost adus din Belarus pentru a fi testat. Dacă va ...
Familiile defavorizate ar putea primi în dar scăunele auto pentru transportarea copiilor în siguranţă. Astăzi a fost lansată o platformă web de donare a dispozitivelor în cadrul proiectului Un scăunel din inimă.Toţi doritorii care au scăunele auto şi nu le mai folosesc sunt îndemnaţi să le doneze...
Autorităţile din Amsterdam au în plan condiţii mai stricte pentru reglementarea fluxului de turişti care invadează anual străzile oraşului, printre aceste măsuri numărîndu-se limitarea opţiunilor de cazare şi creşterea taxelor, în conformitate cu un nou plan al noii majorităţi, informează AFP. Circa 18 milioane de persoane, mai mult decît populaţia Olandei, vizitează anual această capitală europea
NOAPTEA MUZEELOR 2018 IAȘI. În noaptea de sâmbătă spre duminică va avea loc în județul Iași, evenimentul Noaptea Muzeelor. Iată programul complet din județ.
NOAPTEA MUZEELOR 2018 IAȘI. Muzeul Unirii Iaşi...
Un jaf ca în filme, cu detonări şi împuşcături, a fost comis în Africa de Sud. 10 hoţi dotaţi cu arme automate au blocat calea a două maşini de transport valori pe o stradă din Johannesburg.Au tras cu arma, apoi au plasat bombe sub autovehicule pe care le-au detonat. Citește mai departe...
Psihologul Hanibal Dumistrașcu a fost operat de urgență, însă starea lui este în continuare gravă.
Psihologului i s-a facut joi rău pe stradă. A fost internat la Spitalul Universitar din Capitală, iar...
Pedepse mai dure pentru șoferii prinși băuți la volan. Conducătorii auto vor rămâne fără permis de conducere pentru o perioadă de patru ani și vor fi nevoiți să muncească la morgă sau în cimitire. Propunerile au fost incluse în pachetul de legi antialcool, prezentat Guvernului în cadrul ședinței ...
De la reşedinţele fostului premier al Malaeziei, Najib Razak, s-au confiscat vineri 72 de saci cu bijuterii şi bani, informează agenţia malaeziană de presă Bernama, preluată de DPA. Citește mai departe...
Au mai rămas mai puţin de 24 de ore până la evenimentul anului: Nunta prinţului Harry cu aleasa lui, actriţa Meghan Markle.La Windsor se fac ultimele pregătiri, iar familia regală a anunţat că, în lipsa tatălui miresei, aceasta va fi condusă la altar de către prinţul Charles, tatăl mirelui.Între ...
Частные объявления в Вашем городе, в Вашем регионе и в России
123ru.net — ежеминутные новости с ежедневным архивом. Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Не нравится, не хотите слышать — не читайте, читаете — будьте взаимно вежливы и корректны в своих высказываниях. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. 123ru.net — обозреватель новостей. Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть —онлайн с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии. 123ru.net — живые новости в живом эфире! Быстрый поиск от 123ru.net — это не только возможность первым узнать, но и преимущество сообщить срочные новости мгновенно на любом языке мира и быть услышанным тут же. В любую минуту Вы можете добавить свою новость - здесь.
Новости от наших партнёров в Вашем городе
123ru.net — информационный сайт, транслирующий новости города Вашего города онлайн. Всё, что происходило и происходит в городе — в оперативной ленте ежедневных новостей в интерактивном режиме на сайте 123ru.net.
Самые свежие новости Вашего города, а также полный архив ежедневных событий города с аналитикой, комментариями и прямыми ссылками на источники информации. Местные городские, авторитетные региональные и популярные федеральные новостные агентства и телеканалы — в одной ленте новостей, упорядоченные по времени публикации и с обязательным указанием первоисточника информации. Ничего лишнего. Всё о чём говорят, пишут в газетах и блогах, показывают по телевизору и транслируют в интернете — из первых рук.
123ru.net — самый полный календарь значимых и не очень событий Вашего города, в Вашем городе и о Вашем городе вчера, сегодня и прямо сейчас — от пользователей нашего сайта в режиме онлайн. А также — актуальные статьи и мировые новости.
Если же Вы проживаете в городе Вашем городе или у Вас есть просто интересная информация о городе и горожанах мы всегда рады разместить её на нашем портале с указанием в публикации Вашего авторства. Пишите нам на электронный адрес: mail@29ru.net. Создайте свой блог и, если он будет интересен, то Вы получите совершенно бесплатно баннер и прямую ссылку на него, размещённую на всех страницах региональных интернет-ресурсов нашей веб-группы, а это — более 1 000 000 просмотров в месяц.
123ru.net — быстрее, чем Я..., самые свежие и актуальные новости Вашего города — каждый день, каждый час с ежеминутным обновлением! Мгновенная публикация на языке оригинала, без модерации и без купюр в разделе Пользователи сайта 123ru.net.
Как добавить свои новости в наши трансляции? Очень просто. Достаточно отправить заявку на наш электронный адрес mail@29ru.net с указанием адреса Вашей ленты новостей в формате RSS или подать заявку на включение Вашего сайта в наш каталог через форму. После модерации заявки в течении 24 часов Ваша лента новостей начнёт транслироваться в разделе Вашего города. Все новости в нашей ленте новостей отсортированы поминутно по времени публикации, которое указано напротив каждой новости справа также как и прямая ссылка на источник информации. Если у Вас есть интересные фото Вашего города или других населённых пунктов Вашего региона мы также готовы опубликовать их в разделе Вашего города в нашем каталоге региональных сайтов, который на сегодняшний день является самым большим региональным ресурсом, охватывающим все города не только России и Украины, но ещё и Белоруссии и Абхазии. Прислать фото можно здесь. Оперативно разместить свою новость в Вашем городе можно самостоятельно через форму.
123ru.net — ежедневник главных новостей Вашего города и Вашего региона. 123ru.net - новости в деталях, свежий, незамыленный образ событий дня, аналитика минувших событий, прогнозы на будущее и непредвзятый взгляд на настоящее, как всегда, оперативно, честно, без купюр и цензуры каждый час, семь дней в неделю, 24 часа в сутки. Ещё больше местных городских новостей Вашего города — на порталах News-Life.pro и News24.pro. Полная лента региональных новостей на этот час — здесь. Самые свежие и популярные публикации событий в России и в мире сегодня - в ТОП-100 и на сайте Russia24.pro. С 2017 года проект 123ru.net стал мультиязычным и расширил свою аудиторию в мировом пространстве. Теперь нас читает не только русскоязычная аудитория и жители бывшего СССР, но и весь современный мир. 123ru.net - мир новостей без границ и цензуры в режиме реального времени. Каждую минуту - 123 самые горячие новости из городов и регионов. С нами Вы никогда не пропустите главное. А самым главным во все века остаётся "время" - наше и Ваше (у каждого - оно своё). Время - бесценно! Берегите и цените время. Здесь и сейчас — знакомства на 123ru.net. . Разместить свою новость локально в любом городе (и даже, на любом языке мира) можно ежесекундно (совершенно бесплатно) с мгновенной публикацией (без цензуры и модерации) самостоятельно - здесь.
123ru.net — международная интерактивная информационная сеть (ежеминутные новости с ежедневным интелектуальным архивом). Только у нас — все главные новости дня без политической цензуры. "123 Новости" — абсолютно все точки зрения, трезвая аналитика, цивилизованные споры и обсуждения без взаимных обвинений и оскорблений. Помните, что не у всех точка зрения совпадает с Вашей. Уважайте мнение других, даже если Вы отстаиваете свой взгляд и свою позицию. Smi24.net — облегчённая версия старейшего обозревателя новостей 123ru.net.
Мы не навязываем Вам своё видение, мы даём Вам объективный срез событий дня без цензуры и без купюр. Новости, какие они есть — онлайн (с поминутным архивом по всем городам и регионам России, Украины, Белоруссии и Абхазии).
123ru.net — живые новости в прямом эфире!
В любую минуту Вы можете добавить свою новость мгновенно — здесь.